Cine ne guverneaza?

Citesc într-u ziar local, din Ardeal, editorialul („Guvernarea FMI”,ediţia din 6 noiembrie curent), şi nu-mi vine să cred:

 „De câteva zile se află la Bucureşti şi o delegaţie a FMI, pentru a se asigura (…) că taxele şi impozitele puse ca bir pe spinarea contribuabililor români asigură (!) veniturile necesare pentru ca România să fie în stare să-i returneze tranşele la creditele împrumutate de până acum, plus dobânzile aferente”. Care dobânzi, adaugă editorialistul, cu siguranţă de specialist, „desigur nu sunt de neglijat”.

În continuare, însă, „specialistul” nostru lansează o aserţiune ce-mi aminteşte de începuturile tumultuos-salvatoare-de-capitalism ale deceniului 90. Este vorba de „cea mai importantă sarcină” a Fondului, respectiv „aceea de a dicta procesul privatizărilor companiilor de stat ce mai sunt pe linia de plutire în România, astfel încât statul român să rămână în fundul gol în câţiva ani, companiile transnaţionale interesate să acapareze totul în această ţară, iar românii să se aleagă doar cu munca, cu slugăreala la străini şi cu traiul tot mai greu”.

Ei bine, ce părere aveţi despre citatele de mai sus? Consideraţi că editorialistul are o perspectivă analitică sănătoasă? Vreau să spun, este tipul de abordare folositor informării corecte a publicului? Şi dacă este o analiză sănătoasă, ce influenţe poate avea asupra înţelegerii în mase a complicatelor raporturi de colaborare cu FMI-ul?

Ca tot omul de rând, nu mă pot hazarda să-mi dau cu părerea dacă e benefică ori nu prezenţa FMI în România. Am învăţat, doar, de la toate guvernările postcomuniste, că avem nevoie de FMI ca de aer. Acordul cu Fondul este o garanţie in vederea obţinerii de alte credite externe. În plus, pentru mine, sunt clare două lucruri: 1. actualmente, România este guvernată de o echipă de cetăţeni, trimisă la Palatul Victoria de trei partide politice româneşti, cu un mandat încredinţat de majoritatea de 70% din reprezentanţii cetăţenilor români cu drept de vot şi 2. FMI a fost la Bucureşti, la solicitarea guvernului nostru, pentru semnarea unui nou acord bilateral. Din câte ştiu, nici vorbă ca FMI să aibă vreun rol în guvernarea României. După cum n-a avut nici pe vremea comunismului, numai că atunci Ceauşescu a renunţat la relaţia cu Fondul, preferând să aducă România în pragul înfometării, pentru a plăti datoriile externe.

Ideea că FMI ne guvernează a apărut atunci când adversarii democratizării societăţii noastre se străduiau, în campanii electorale şi mass-media, să convingă poporul de pericolul capitalismului, al vânzării ţării către forţe neoimperialiste, pe scurt al schimbării la faţă a României post comuniste. „Pericolul” acesta a bântuit pe la noi, până când şi cei care visau la democraţia cu „despot luminat” s-au iluminat ei înşişi. Atunci, FMI a devenit colacul de salvare a României. Nicio guvernare nu şi-a mai permis să-l copieze pe Ceauşescu.

Chiar şi pentru un profan în ale economiei capitaliste, în parteneriatul cu România, ca de altfel cu orice altă ţară, FMI-ul joacă rolul băncii la care te duci să te împrumuţi ca să ieşi din necaz. Evident, ca orice bancă, FMI pune condiţii. Care condiţii trebuie respectate. Probabil, membrii delegaţiei FMI îşi mai dau cu părerea despre una sau alta din probleme noastre. Dar decizia de a solicita creditul şi de a respecta acordul cu Fondul aparţine guvernului României. Prin urmare, acordul cu FMI este o înţelegere financiară de creditare, nu un act de guvernare. Guvernul român nu este absolvit de răspunderea administrării treburilor publice de un asemenea acord.

N-am fi parte a jocului global al democraţiei (cu toate slăbiciunile şi neajunsurile ei), dacă FMI ne-ar „guverna”, în sensul în care scrie editorialistul ardelean citat la începutul acestui comentariu. Din păcate, editorialul respectiv alimentează viziunile tradiţionale de la noi, conform cărora alţii ne vor răul şi noi suntem doar victime. Şi aşa va fi până când vom fi în stare să trimitem spre conducere oameni bine pregătiţi, animaţi de valori morale şi idealuri naţionale, dar şi capabili să negocieze cu străinii, atunci când interesele ţării o cer.