Prima manifestare publică la Sibiu, cu ocazia Zilei Naționale a României, va fi o depunere de coroane pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Potrivit programului oficial al zilei, la ora 10.00, autoritățile locale vor depune coroane şi jerbe de flori la sediul fostului Consiliu Dirigent din Transilvania, așa cum au făcut în fiecare an. Cu o singură mențiune: de anul acesta, în clădirea istorică funcționează restaurantul Super Mamma, astfel încât solemna ceremonie se va desfășura, bizar, în fața unui fast-food.
“Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, şi în acest an, cu solemnitate la Sibiu, aşa cum o impune importanţa datei de 1 Decembrie în istoria României. Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi Garnizoana Sibiu organizează, duminică, 1 Decembrie, o serie de manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, la care sunt invitaţi să participe toţi cetăţenii judeţului Sibiu”, se arată într-un comunicat din partea Prefecturii Sibiu.
Imnul național, cu Furdui Iancu
Programul zilei mai cuprinde și un spectacol folcloric de mare amploare, care se va desfășura la Sala Transilvania. Spectacolul “Noi suntem români”, organizat de Junii Sibiului (instituție din subordinea Consiliului Județean) aduce pe scena sibiană interpreți importanți, precum Mariana Anghel, Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Aneta Stan și Nicoleta Voica. Cu siguranță, soliștii au avut nenumărate solicitări pentru Ziua Națională, însă, la fel ca și anul trecut, doar Sibiul i-a convins. 80.000 de lei din banii publici se cheltuiesc pe acest spectacol, însă directorul Centrului “Cindrelul – Junii Sibiului”, Silvia Macrea, susţine că nu banii i-au convins pe artişti să vină la Sibiu. “De 1 Decembrie, artiştii nu se mai uită la bani. Am negociat cu ei, i-am convins să mai lase din preţ. A contat foarte mult şi faptul că spectacolul va fi transmis în direct de televiziunea naţională”, spune Silvia Macrea.
Câteva mii de stegulețe vor fi distribuite spectatorilor, la intrarea în Sala Transilvania, iar organizatorii speră să creeze un moment memorabil la intonarea imnului național, de către Furdui Iancu, moment în care sibienii vor fi rugați să fluture drapelele în aer.
Premieră: paradă militară
Autoritățile le promit sibienilor, de 1 Decembrie, și o paradă militară în premieră. Potrivit organizatorilor, peste 1.000 de oameni şi mai mult de 50 de maşini reprezentative pentru unităţile militare din Sibiu vor defila la această paradă cu tehnică militară. Sibienii vor putea vedea tehnică militară modernă, certificată în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, maşini ale Poliţiei, autospeciale de intervenţie ale jandarmilor, ATV-uri pentru stingerea incendiilor și un câine de serviciu al pompierilor.
Trafic închis
Ziua Națională le va crea, însă, câteva probleme de trafic șoferilor. Circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Coposu va fi închisă, în data de 01.12, în intervalul orar 07,30 – 13,00, pentru parada militară, precum şi în data de 30.11, în intervalul orar 13,30 – 17,00, în vederea executării antrenamentului. În 1 Decembrie vor fi închise și parcările de la Sala Thalia, Bulevardul Coposu şi Piaţa Teatru.
Programul manifestărilor:
– ora 9,00 – Şedinţa solemnă a Consiliului Judeţean Sibiu, care va avea loc la Sala Thalia, participarea făcându-se pe bază de invitaţie.
– ora 10,00 – Depunere de coroane şi jerbe de flori la sediul fostului Consiliu Dirigent din Transilvania, din strada Nicolae Bălcescu.
– ora 11,00 – Parada militară, care se va desfăşura pe Bulevardul Corneliu Coposu. Peste 1.000 de oameni şi mai mult de 50 de maşini reprezentative pentru unităţile militare din Sibiu vor defila la această paradă cu tehnică militară, o premieră absolută pentru Sibiu. Sibienii vor putea vedea tehnică militară modernă, certificată în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, maşini ale Poliţiei, autospeciale de intervenţie ale jandarmilor, ATV-uri pentru stingerea incendiilor, un câine de serviciu al pompierilor şi multe surprize. Parada militară este oferită de Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Căpitan Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu şi Inspectoratul de Jandarmi “G-ral de brigadă Mihail Rasty” al Judeţului Sibiu.
– ora 15,00 – Spectacol folcloric, care va avea loc la Sala Transilvania. Accesul în sală este liber şi este permis până la ora 14:45, spectacolul fiind transmis în direct de Televiziunea Română (TVR1).
– ora 17,00 – Retragere cu torţe, organizată de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică, pe traseul Sala Transilvania – B-dul Mihai Viteazu – str. Nicolae Iorga – B-dul Vasile Milea – str. Revoluţiei – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.
– ora 19,00 – Concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, la Sala Thalia. Accesul la concert este liber, în limita locurilor disponibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
62 de răspunsuri
-
Nu râde ciocoflendere,numa la burdihan ți-e gându,nu înțelegi flămândule că numa și numa acolo să poate țîne parada și ceremonia?să-ți iei costumu popuular,o eșarfă cu tricoloru și aghia după aia să-ți iei șaorma și-un pahar de hin fiert nu cola că aia are chimicale,înțălesumai măi ficior???și să înveți imnu că de nu-i bai mare!
-
gnii imnu maaa: desthiapta-te romanie, din prostia ta cea crunta, in care te bagara neamu de tzigaaaani!!! Da oare di ce numai acolo se poate tine parada?? NU au super muma si pe Dumbravii, si langa hotel bulivard?? sa se tina acolo, ca adolo pot sa parchez dacia (ca sunt nationalist, domne)!!! Aaaaa, pai da. acolo nu sunt cladiri istorice in care s-a intamplat „ceva maret” acum 1000 de ani. si hai fa cu shaorma aia o data, ca mii fuaaamee, fa!!!
-
multumesc. avand in vedere ca vine din partea ta o iau ca si compliment. Stii care e partea interesanta? Suntem o natiune a penibilului. Organizam festivitati de ziua nationala in fata unei shaormarii!! Depunem coroane in fata shaormariei, ca si cum le-ai depune in onoarea (sau sa fie: „oroarea”?) celor cazuti pentru tara si popor – s-au sacrificat prin mancat kebap si fast food pana au crapat :))))))
Mai penibil, avand in vedere ca stim ce a fost cladirea aia permitem sa se deschida un fast food in incinta ei. Ma intreb oare va defila armata cu echipamente de acum 50 de ani? Nu se mai da fasole si carnati sau sarmale pe gratis, ca in anii precedenti? sa se aduna masele sa mai infulece ceva pe moca… aaa, stai ca nu e an electoral. mda. trist. -
alzara, ceea ce acum 100 de ani a fost considerat o necesitate, nu mai pare valabil astăzi, când vedem efectele. <br>Cred că ar fi vremea să mai încetăm cu tabuurile astea patriotarde și să vedem prezentul ceva mai pragmatic. <br>Și să nu uităm că Maniu, cu numai 1 an înainte, în 1917, se exprima în Parlamentul de la Budapesta împotrivă unirii.
-
Mai Josephica noroc ca nu ii convingi pe toti sibienii sa se pronu te pentru secesiune….opinia ta , ma rog o respect chiar daca sunt total impotriva ei..
Oricum ieri la nivelul CE s-a aprobat finatarea sectorului de autostrada corepunzator coridorului TEN T core Rin Dunare….SIBIU -BRASOV…asa ca trebuie acum sa schimbi palaca cu unuii sunt bani europeni altii nu….finantare e de 70-30 ..prinsa pr POS Regional unde Romania are 5, 2 miliarde….
Acum tu daca ai asa un roman corect si cinstit pe care ai face-o prima? -
o tara de tot rahatul, cu un popor asemenea care popor baga in parlament din oficiu cate un deputat ca reprezentant al minoritatii. un popor care interzice minoritatilor sa se bucure de 1 Decembrie. sau din contra, care obliga minoritatile sa se bucure de 1 Decembrie. sau un popor caruia i se falfaie daca minoritatile se bucura de Ziua Nationala. dupa cum vezi , oricum ai da-o nu este bine. poate ai pus gresit problema, nu crezi ? si ca sa seman cu tine (adica subversiv): ai facut-o intentionat?
-
Astea sunt institutiile, n -au legatura cu bolsevicii. Regret absenta -probabil din neglijenta -reprezentantilor minoritatilor de altfel reprezentate in parlament (uneori in absenta reala aminoritatii) ;nu -i poti obliga, dar prefectura -ca organizator -îi putea invita .Nu credeti cade 10 Mai atmosfera ar fi mai destinsa ?
-
Va faceți că nu pricepeți, e posibil că accesele astea patriotarde să vă întunece judecata. <br> 1 decembrie este o sărbătoare naționalistă a românilor neaoşi, cu preluarea folclorului naționalist, gen „Noi suntem români” și „Treceți batalioane Carpații” și se uită că Regatul s-a unit atunci cu Transilvania în care trăiau cel puțin patru comunități etnice, nu s-a unit numai cu românii din Ardeal. <br> Cam asta cred că voia să spună și roșu, dar ca de obicei este mai ușor să jigniți un om și să vă arătați mușchii de român verde. <br>Verde doar în diatribe, că în fapte e incolor și inodor.
-
Iar îți dai arama pe față de antiromân?sas ca sas dar respectă ziua de Decembrie că doar tot de aici din Sibiu îți mănânci bucata de pâine și tot pe-aici îți faci veacu…nu în Deutschland.Nu mai distorsiona istoria și le mai da cotite ca să cazi tot timpul în picioare că nu prea mai ține…nu toți sunt idioți(ca agramatu de serviciu)pe aici,ok?
-
Baga nu din oficiu, baga pt. ca asa au scris fraierii de romani verzi Constitutia. Culmea tupeului, romanii au si ei o Zi Nationala, si nu te-au intrebat pe tine daca au voie sa fie mandri de etnia lor, adica sa fie nationalisti. Chiar ca au tupeu romanii astia. Btw, cand s-au unit Principatele in 1859 existau si acolo ensprezece etnii, si care nu se vaicaresc ca sarbii+germanii+ungurii din Transilvania, asa ca ia praf de mers si ciocul mic. Pentru voi este mai usor si firesc sa jigniti o etnie si sa va aratati muschii vostri de etnii diverse.
-
da acord cu cele scrise la 12,ar trebui mentionat rolul avut de biserica greco-catolica in istoria neamului ,ar fi fost altundeva Romania ,daca hoardele comuniste nu ar fi ucis atit de multi intelectuali ,preoti si asa mai departe ,,,tot ce avea mai moral .si bun tara ,,,generatii formate atit de greu la marile scoli ale Blajului si mari patrioti…
-
De ce nu putem depune coroane la acea clădire unde în prezent activează o mare companie locală atat de îndrăgită si care oferă locuri de munca calificate si bine platite? De ce nu putem fi mândri de o reuşită antreprenoriala locală de valoare? Dragi sibieni, succesul Super Mama este al nostru, al tuturor. Asa cum spunea regretatul Sebastian Mocanu, bucuraţi-va de reuşită mai marilor noştri. Eu voi participa la ceremonie. Sunt mândră că trăiesc în acest oras clădit de noi, de români. Sunt mândră de companiile locale. Poate nu ştiaţi, dar principalul furnizor al lanţului de restaurante Super Mama este o altă companie locama- Ioneda, care ne încântă cu carnea de mici încă din 1977. Va mulţumim că existaţi! Pentru un Sibiu clădit din temelie de români.
-
Un animal sau planta care traieste numai pe seama altui animal sau planta se numeste PARAZIT(A).
IONEDA este UN ANIMAL PARAZIT prin toate comments de aproape un an de zile, in toate ziarele locale. Scârba lumii… Si mai sunteti si TÂMPITI, nu va dati seama ce CRETIN suna ce ziceti voi: […] Raportul nostru pret calitate ne recomanda, inca din 1977, sa sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei alaturi de toti romanii![…] (citat incheiat) -
Va doare rau de tot, alogenilor, Marea Unire, nu-i asa? Curios, desi pe romanii din Transilvania nu i-a intrebat nimeni, asa cum afirma sasul Georg, acestia au venit in numar coplesitor cu trenul sau chiar pe jos la Alba Iulia in 1 decembrie 1918 ca sa-si manifeste dorinta de unire cu Romania! Cat despre secesionistul Joseph, acesta fiind porta-vocea lui Iohannis, inseamna ca si sasul-sef doreste ruperea de Romania… Aceeasi haita de alogeni pangaresc in fiecare an sarbatoarea nationala a romanilor. Ba, daca nu va convine, puteti sa plecati oricand, desi jegurile sunt tratate la fel, ca tradatori, in Germania sau Ungaria!
-
Exact asta voiam să va spun, că voi, cei câțiva care nu sunteți de o generație în Ardeal și care stați cu coada împăunata de români verzi ce sunteți și vă susțineți patriotismul vostru gregar doar la zile festive, aveți mentalitatea regățenilor care consideră Ardealul un soi de pradă de război, o despăgubire pentru războaiele pierdute sute de ani la rând. <br> Este o mentalitate de arendaș parvenit, nu de stăpân, la fel ca și îndemnurile pe care le transmiteți celor care nu vă împărtășesc ideile primitive, de a-și părăsi locurile natale și pământul pe care s-au născut. Tot voi i-ați dat afară din țară și pe sași prin micimea voastră de caracter. <br>Ce-ar fi să dispăreți voi, din istorie, să nu mai fim nevoiți să va mirosim duhoarea de grotă?
-
Sa nebucurãm ca basarabenii au mai facut un pas înaine. Sa nu ne mai împiedicam de carcotasi nesemnificativi.Biologic supravietuiesc toti functie de calitatea ADN -ului si de sansa (noroc) .Supravietuira ca natiune (nomina odiosa pt unii…cand e vorba de altii) tine de altceva. Mult mai mult. Rezumand, daca ceva are resurse de supravietuire, o va face -in pofida (chiar datorita) oponentilor. Calmati – va, nu mai fiti asa de inveninati.
Deci, traiasca Romania Mare atata timp cat suntem noi vrednici de ea. Sa nu -i uitam pe cei care s -au jertfit ! -
Mai lasă-l pe joseph în pace,nu vezi că atunci când îl doare adevărul și nu mai are argumente contra vocabularul lui elevat se reduce la veșnicul și penibilul citez-”băi,fraiere”,nu că n-ar vrea să coboare tot calendarul de sfinți și înjurături grele,dar asta e….e interzis de la șefu ăl mare…in fond și la urma urmei e treaba lui …dar se adâncește în ridicol și penibil.
-
An de an o tot dati cu miile de tarani adunati pe nu stiu ce camp. Rolul familiei regale nu-l stiti, pentru ca istoria comunista nu pomeneste de rege decat in context negativ.
La fel nu stiti ce li s-a promis minotitatilor INAINTE de unire. Nici nu va intereseaza.
Pentru ca „noi suntem romani” suna bine si e pe intelesul tuturor. Si dai si flutura cu tricolorul. O tara care nu-si cunoaste trecutul nu are nici viitor. O zis cineva. -
Seriously, does everybody live debate posting just Yaz, turn it. video health insurance coverage comparehealthinsur.com online health insurance quote not with loved Anyway exists, a insurance insurance term life life bestlifeinsurpolicy.com locating life insurance policies political Palestine compared levitra viagra dosing heliomeds.com cialis viagra levitra The the comments Israel’? Israel by an of to have <3 state as video, usual into beauty ineocnnt like
-
M. QuotesChimp cost of motor vehicle insurance is excessive. It is known by customers. It is known by political Leaders. The insurance business understands this, also. Actually, because around 1986, automobile insurance rates have improved at greater than four occasions the price of inflation, with also greater quantities of growth in a few states.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce cauta locurile de parcare langa trecerea de pietoni? Cine gireaza incalcari ale legii si punerea in pericol a pietonilor?…
Noroc cu primaria Medias ca va asigura transport public in acele localitati , care erau date uitarii de catre duamna…
Schimbarea rețelelor este foarte bună și utilă, nu cum s-a facut la reabilitarea unor cartiere, când a fost mult subdimensionata…asta…
Fix asa o sa fie intre Dima si Iorga pe Calea Cisnadiei. Apropo, sper ca stie toata lumea ca firma…
In sfarsit zona de nord a județului rarefiata demografic și subdezvoltată economic elimină poluarea atmosferică inexistenta prin inteligente investiții financiare…













Lasă un răspuns