Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

"Probabil ca, in curand, strada se va transforma intr-o mlastina"

În timp ce majoritatea sibienilor îşi lustruiau pantofii pentru petrecerea de Anul Nou, o mână de sibieni îşi curăţau cizmele de cauciuc: vremea de afară a "înmuiat din nou asfaltul". Cizmele nu le sunt de folos decât pentru o sută şi ceva de metri, cât măsoară strada Fabricii, în zona de case. De aici până în mijlocul Pieţei Mari a Sibiului sunt undeva la 1.200 de metri. "Adică cinci minute", socotesc locuitorii străzii unde noroiul nu mai este "o ştire de senzaţie", mai ales pentru cei câţiva zeci de locuitori ai străzii respective. Unii dintre ei, tot mai supăraţi. "Precizez că, pe parcursul timpului, am trimis zeci de sesizări individuale şi colective către Primărie, care bineînţeles că nu au avut niciun rezultat. Probabil este mult prea mare deranjul pentru nişte angajaţi plătiţi din bani publici (deci şi din banii mei şi a celorlalţi locatari de pe stradă) să vină la faţa locului, să constate dezastrul şi să ia nişte minime măsuri - am solicitat să niveleze, măcar, puţin strada şi să pună un strat de pietriş sau ceva asemănător pentru a nu mai înota în noroi", scrie Nicu Bogdan, unul din cei care locuiesc pe strada Fabricii, în zona de case şi noroi. "Probabil că, în curând, strada se va transforma într-o mlaştină. Poate o să înceapă să crească şi stuf", mai adaugă acesta.
Primăria Sibiu a făcut publică, zilele trecute, lista străzilor pregătite pentru modernizare în 2014. Fabricii nu se află printre acestea şi nici pe lista străzilor pentru care, anul acesta, să fie realizate studiile de fezabilitate în vederea reabilitării. Fotografiile alăturate au fost realizate pe 28 decembrie 2013.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus