Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

La Balea Lac au fost inaugurate primele igluuri din Romania

Primele trei igluuri din România au fost inaugurate weekend-ul acesta la Bâlea Lac, unde şase turişti englezi aflaţi în concediu la noi în ţară au dorit să înnopteze la o temperatură care nu depăşeşte plus două grade Celsius, în condiţiile în care afară erau minus cinci grade şi un strat de zăpadă de aproape 1,4 metri.

"Am avut o solicitare pentru o agenţie din Anglia. Am avut aseară 16 englezi, care au ocupat tot, camerele din Hotel of Ice şi cele trei igluuri. Turiştii au avut un itinerariu în România, au fost la Braşov, după care au venit la Bâlea, au folosit winter park-ul, s-au dat cu snowmobilele, cu săniuţele, s-au cazat la noi în hotelul de gheaţă şi în igluuri", a declarat pentru Agerpres, Vasilica Popa, responsabil Marketing Hotel of Ice.

Potrivit acesteia, cele trei igluuri de la Bâlea Lac sunt aproape rezervate în totalitate pentru acest week-end. "Mai avem un singur iglu disponibil pentru această noapte. Cazarea costă 600 de lei, pe noapte, pentru două persoane", a explicat Vasilica Popa.

Români şi străini deopotrivă, mai ales britanici, vin - în special în week-end-uri - la Bâlea Lac, pentru o experienţă unică de cazare, în construcţii de gheaţă. Ceea ce îi atrage cel mai mult pe turişti la sejurul în igluuri este "intimitatea".

"În igluuri, turiştii au mai multă intimitate. Practic e vorba de o cameră, cu pat, noptiere, sculptate în gheaţă. Un iglu nu are uşă. Cazarea pe noapte, într-un iglu este mai scumpă decât într-una din camerele de la hotelul de gheaţă din Bâlea, fiind vorba de un plus de 'intimitate'. Dacă într-un iglu, un cuplu achită 600 de lei pentru o noapte de cazare, unde îndură o temperatură de maxim unul - două grade Celsius, într-o cameră din hotelul de gheaţă tariful este cu 200 de lei mai ieftin, adică de 400 de lei", a spus sursa citată.

Hotelul de gheaţă de la Bâlea este ocupat, din nou, la capacitate maximă în acest week-end, după ce de Revelion a fost ocupat în totalitate.

Construite în urmă cu trei ani în apropierea hotelului de gheaţă, cele trei igluuri de la Bâlea Lac se aseamănă cu cele din străinătate, unde se practică un astfel de turism.

Turiştii care dorm în igluuri nu au o toaletă în interiorul acestora, ci la câţiva zeci de metri în apropiere, la cabanele din zonă. În schimb, cine doreşte să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor înconjurat de feeria gheţii, poate lua o cină romantică la restaurantul din hotelul de gheaţă unde mesele, scaunele, barul şi paharele sunt toate din gheaţă.

Accesul la Hotelul de Gheaţă se poate face doar cu telecabina, costul unui drum dus-întors fiind de 50 de lei de persoană.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Povesti

Acum 10 ani

Foarte,foarte,foarte...multe.
Raspunde

Limba româna

Acum 10 ani

Nea Dobre! Fa fraze scurte, de cel mult 25 de cuvinte! Nu ca aia fluviu de la bun început!
Raspunde

sentea elena

Acum 10 ani

daca esti pe ciclu ce dracu faci ?
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Dacă ești pe ciclu stai dreaq acasă,nu umbla teleleu pe munte fă leano-proasta satului!!!
Raspunde

Limba româna

Acum 10 ani

4. @3 (IP 109.97.33.193) Daca nu ai creier, nu scrii, idiotule :)))
Raspunde

@5

Acum 10 ani

Zevzecule,tu ești de o mie de ori mai idiot decât leana!
Raspunde

Limba româna

Acum 10 ani

6. @5 (IP 92.84.6.161) Dupa cum te exprimi, cred ca tu esti acela, adica idi-otul :))) Du-te si te spala pe dinti, ca-ti pute rau gura :)))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus