Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

"Credibilitatea noastra este mare in China"

Președintele Senatului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Constantin Oprean, este și președintele Institutului Confucius din Sibiu, fiind cel care, de altfel, a inițiat crearea acestei structuri la Sibiu, inițiativă materializată în noiembrie 2007. Într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului, Oprean vorbește despre contextul în care a luat decizia creării primului Institut Confucius din România la Sibiu, precum și despre dimensiunile pe care acesta le-a atins.

Reporter: V-ați așteptat să capete o asemenea amploare activitatea acestui institut?

Constantin Oprean: A fost vorba de o gândire strategică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, de a se implica în dezvoltarea și crearea primului Institut Confucius din România. Eram membru în Asociația de prietenie România – China la nivel național, eu și fostul rector Dumitru Ciocoi – Pop. Prin apropierea noastră în această direcție, ne-am permis să dezvoltăm și o filială la Sibiu a acestei asociații, în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel am urmărit parcursul Chinei din ultima perioadă și ne-am dat seama ce va însemna această țară în lume. Dacă îmi aduc bine aminte, prin anii '50, când a fost foametea în China au murit peste 60 de milioane de oameni. Dar de atunci, reconstrucția țării pe un volum mare de muncă a adus-o pe locul unde o vedem azi: una dintre puterile economice ale lumii. Prin anii '70 aveau vreo 100 de km de autostradă, iar acum vor măsura peste 100.000 de km de astfel de căi de comunicație. Chinezii au o putere fantastică de creștere.

R.: De unde această amplă dezvoltare a Institutelor Confucius?

C.O.: Prin faptul că au gândit structura acestui institut ca un parteneriat între două universități – una din China și una din țara parteneră – mi-am dat seama că avem de a face cu una din bunele practici care trebuie preluate și promovate, zic eu, de către toată lumea. Luați drept exemplu de la noi soarta Institutului Cultural Român, care este când sub cupola Ministerului de Externe, când sub cea a Parlamentului. Cu câțiva angajați acolo, care vor să promoveze limba și cultura românească. Nu vor reuși niciodată să reprezinte la nivel mondial cultura românească, deși au ce promova. Pe când, uite, chinezii reușesc. În 2004 au înființat primul Institut Confucius din lume, iar astăzi există peste 400 de astfel de institute în lume. În SUA sunt 98, ca să vă dați seama cum se promovează această cultură chineză.

R.: Are vreo relevanță Institutul de la Sibiu în relațiile româno-chineze?

C.O.: Noi am fost invitați la o cină de partenerii noștri, Universitatea de Limbă și Cultură din Beijing. Acolo ne-am întâlnit 16 parteneri, din Japonia, Coreea de Sud, SUA, Canada, Franța, Pakistan și așa mai departe. Universități de prestigiu, dar între care Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a fost tratată cu întâietate în calitate de delegație a României. Eram cei mai vechi parteneri ai BLCU. Credibilitatea noastră acolo este una mare.

R.: Cât de mult mai poate crește această inițiativă pusă în practică acum mai bine de șase ani?

C.O.: Eu vreau să arăt câteva ceva din ceea ce am făcut noi aici, prin Institutul Confucius. Am înființat o clasă Confucius la Deva, la Liceul de muzică și artă. A doua clasă a fost înființată la Biblioteca din Deva. La prima întâlnire cu oamenii din zonă au participat peste 200 de persoane, care doreau să învețe limba chineză. Printre ei era și comandantul poliției județene. Avem o clasă la Universitatea ”Ovidius” din Constanța. Am semnat un acord cu Universitatea Politehnica din București, cei de acolo doresc să creăm o clasă de chineză la ei. Deci nu se duc la cei de la București, ci apelează la Institutul Confucius cu cea mai îndelungată tradiție din România. Cei de la Avrig ne cheamă insistent. Cel mai important colegiu de pe Valea Jiului dorește, de asemenea, înființarea unei clase de limba chineză. Am semnat acord de colaborare cu Inspectoratele școlare din Sibiu și din Deva prin care am introdus limba chineză ca și limbă opțională de studiu în școli, precum franceza sau germana. Deci lucrurile au evoluat puternic. Această platformă ce este, până la urmă? O bază importantă de a deschide colaborarea și în zona afacerilor. Nu poți face afaceri între două țări până nu te cunoști reciproc, până când nu ai oameni care să comunice între cele două părți. Toți cei care învață acum limba chineză sunt ambasadorii Chinei în toată lumea.

Noi am intrat și în zona cercetării științifice, pentru că până acum eram doar în zona culturii și a limbii. Deja intrăm în parteneriate de cercetare științifică. Deja avem în program dezvoltarea unor proiecte, precum echipa interdisciplinară care are scopul de a realiza o istorie a relațiilor chinezo-române, pornind de la partea de istorie, de economie, până la literatură și așa mai departe. O echipă a Universității noastre va lucra cu una de la BLCU pentru a realiza o astfel de enciclopedie. Pentru că eu am experiență în managementul calității, vom elabora primul manual al calității pentru un Institut Confucius, care să fie preluat apoi de celelalte institute din întreaga lume. Este un model în care punem pe note activitatea și toate procesele care se desfășoară într-un Institut Confucius, având ca element important calitatea fiecărei activități și a serviciului, precum și monitorizarea lui de la A la Z. Institutul Confucius de la Sibiu este un exemplu de bune practici, este unul comprehensiv din punct de vedere al activităților. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

un sibian

Acum 10 ani

felicitari Universitatii Lucian Blaga Sibiu pentru promovarea cercetarii stiintifice in lume si pentru relatiile de prietenie cu China
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

felicitari Universitatii Lucian Blaga Sibiu pentru promovarea cercetarii stiintifice in lume si pentru relatiile de prietenie cu China
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus