Klaus Johannis i-a răspuns, astăzi, preşedintelui Traian Băsescu, cel care a declarat că eşecul temporar al negocierilor din cadrul USL, pentru structura viitorului Guvern, din care ar urma să facă parte şi actualul primar al Sibiului, creează instabilitate. "Nu cred că s-a instalat un climat de nesiguranţă. Cu certitudine s-a instalat o criză guvernamentală, care va fi rezolvată într-un fel sau altul. România nu e nici în instabilitate şi nici democraţia din România nu e pusă în pericol. Pot să-l liniştesc pe preşedinte", a spus, astăzi, Klaus Johannis.
Acesta a mai spus că, deşi unele declaraţii vehiculate în mass-media, de reprezentanţii tuturor partidelor din USL, sunt, pe alocuri, foarte acide, însă există şanse ca negocierile să se finalizeze "cu bine". "Cred că, dacă avem răbdare, PSD va reveni şi va fi de acord cu propunerea noastră", a declarat Johannis.
Primarul Sibiului a mai afirmat şi că nu este de părere că este o "sperietoare" pentru nimeni şi că, uneori, laudele la adresa activităţii sale nu i-au făcut bine. "Ştiţi vorba cu La pomul lăudat... În orice caz, eu nu sunt încurcătorul de serviciu al nimănui. Dacă merg în Guvern, merg să rezolv treburi, nu să încurc lucruri", a mai spus Klaus Johannis.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 250
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
TheHermit
Acum 6 ore
Ionuț
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Emil