Sâmbătă,
15.05.2021
Cer Senin
Acum
6°C

A fost semnat cel mai mare contract public al Sibiului, dupa cel al Aeroportului International

Cu o valoare contractuală de peste 28,2 milioane de lei cu tot cu TVA, execuția viaductului Calea Șurii Mici – M. Kogălniceanu este – după lucrarea de modernizare a Aeroportului - cea mai mare lucrare susținută din fonduri locale în Sibiul ultimilor 20 de ani. Contractul pentru ridicarea acestui nou viaduct a fost semnat azi, iar în cursul acestei luni urmează să fie demarate lucrările al căror termen expiră în decembrie 2015. Cea mai mare parte a fondurilor necesare execuției sunt asigurate de UE, prin intermediul Programului Operațional Regional.
”Acest viaduct va deschide întreaga zonă de nord-est a orașului. Deocamdată nu există o legătură directă între centrul orașului și Calea Șurii Mici. Axa Piața Cibin – Reconstrucției – Kogălniceanu – Calea Șurii Mici  va deveni una foarte importantă. Întreaga zonă va resimți un impuls prin dezvoltarea acestei căi de comunicați”, a declarat primarul Klaus Johannis, la semnarea contractului de execuție.
Lucrarea a fost atribuită asocierii Geiger Transilvania SRL – Construcții SA – Sinecon SA - Wilhelm Geiger Gmbh. ”Până acum am obișnuit Primăria Sibiu cu lucrări terminate înainte de termen, vrem să facem același lucru și de această dată, cu încadrarea în bugetul inițial”, a declarat Ovidiu Simen, director regional al Geiger Transilvania. Potrivit lui, lucrările nu vor afecta foarte mult traficul rutier în zonă. Mai vizibil va fi impactul asupra traficului feroviar. ”Vor fi ore în care circulația feroviară va fi închisă. În astfel de intervale, vom asigura transbordarea pasagerilor”, a mai declarat Simen.

Licitație cu contestații

Lucrarea cu o valoare inițială estimată la 36 de milioane de lei, cu tot cu TVA, a fost licitată în primăvara anului trecut. Peste 40 de firme reunite în șapte asocieri au participat la această licitație, al cărei rezultat a fost contestat de două ori. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor le-a respins, dar firmele contestatoare au continuat în instanță. Și Curtea de Apel Alba Iulia a respins aceste contestații, fapt ce a amânat semnarea contractelor până în luna martie a acestui an.
Construcția viaductului face parte din Programul Integrat de Dezvoltare Urbană, elaborat de administrația locală și finanțat cu aproape 15 milioane de euro de UE.

Viaduct de 400 de metri

Pasajul superior ar urma să aibă o lungime de 400,94 metri, viaductul fiind construit la opt metri deasupra căii ferate. Lucrarea constă în lucrări de infrastructură, suprastructură, rampe de acces, reamenajare spații verzi, semnalizare rutieră, refacere linii de cale ferată, instalații electrice, precum și devierea de rețele de utilități (apă, canal, gaz, electrice, telecomunicații). ”Acesta va avea câte o bandă pentru fiecare sens şi va fi prevăzut cu trotuare pentru pietoni de fiecare parte. Pentru accesul pietonilor se vor realiza scări de acces pe partea dreaptă (spre gara Turnişor), iar pentru accesul bicicliştilor şi al persoanelor cu handicap locomotor sunt prevăzute rampe, pe pod urmând să fie marcate piste pentru biciclete. Sub viaduct se vor crea aproximativ 15 locuri de parcare. Proiectul prevede şi amenajarea iluminatul public pe viaduct”, arată reprezentanții administrației locale.
 

Zona de nord-vest a municipiului Sibiu este atât o zonă de locuinţe cât şi o zonă industrială şi comercială, accesul în zonă fiind însă îngreunat  de  calea ferată care o străbate. Prin realizarea acestui pasaj peste calea ferată se urmăreşte atât fluidizarea traficului în zona respectivă, reabilitarea infrastructurii de transport şi creşterea siguranţei rutiere şi pietonale, cât şi creşterea accesibilităţii zonelor de vest şi nord-vest ale oraşului, care vor avea astfel o legătură mai directă cu centrul oraşului”, comunicat Primăria Sibiu

 

Citeşte aici mai multe despre cum va arăta viitorul viaduct

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

B

Acum 7 ani

Buuuun, felicitari primariei, din nou! Sunt curios, si de data aceasta vor sari frustratii care nu suporta evolutia Sibiului?
Raspunde

karla

Acum 7 ani

\'\'Acest viaduct va deschide întreaga zonă de nord-est a orașului.\'\' este vorba de zona NORD-VEST(viitor cartier/zona dezvoltare prevazut in PUG) ! NU nord-est. nu ma credeti pe cuvant,verificati pe harta(google maps)
Raspunde

GOGU din primarie

Acum 7 ani

Relatia: Geiger Transilvania SRL – Construcții SA – Sinecon SA - Wilhelm Geiger Gmbh face dodavafda indiciilorclare privind FRAUDAREA si inclacarea regulilor de concurenta. Ar trebui sa se sesizeze din oficiu OLAF . Astept camai devreme sau ami tarziu acesti nemernici sa raspunda, indiferent din ce tara sunt adusi, ca un fel de paravan. Trebuie sa raspunda penal si vice V.Popa ”marele dezvoltator” cu terenuri de la CARABULEA si el, prieten cu Johannios . Ce sa mai vorbim de Bandescu, Astrid, nasa URDEA care au distrus legea si Sibiul pe baza de ciubuc.
Raspunde

bun

Acum 7 ani

felicitari johannis faptele vorbesc ,bine ca vati separat de trdatori neamului ,ba atia patri -hoti chiar astazi seful vostru de la psd a facut pact cu doavolu [udmr ] acum nu mai vociferati atacati sasi ,care nu mai sunt sovini ordinari va doare in banana de tara ,ba noi am votat USL NU UDMR +PSD tradatorilor vati lingusit pe linga atia care au sters cu tricoloru romanesc pe jos ,ramii aici johannis si fa ce tiai propus s-a dezvolti comunitatea sibiana siu lasai ca mai devreme s-au mai tirziu isi vor rupe capu ,asta este ultima teapa pe care neau traso dupa contractul BECHTELL ba compromisilor ,vezi antonescule da un mesaj ca asta de este ilegitim prim -ministru te foloseste cum ca acest pact cu diavolu [udmr ]lati semnat impreuna vezi ca astia sunt invatati cu diversiunile gen alt partid ala a tradatorilor [unpr ]pe care la folosit sa-si treca cu mina lui pdl legea fraufata a pensilor ,acum urmareste s-a va denigreze prin televiziunile care au avut rolu de a va scoate din coaltie s-a spuna ca voi iati adus pe udmr la guvernare dati raspunsuri ferme si nui mai lasati s-a manipuleze opinia publica ,astept alea 15 GIRATORI promise la inceputul anului
Raspunde

@gogu de la primarie

Acum 7 ani

Stimabile, iar ai uitat sa iti iei pastilele? a fost licitatie publica, au fost contestatii, a fost contestatie inclusiv la Alba si Curtea de Apel a dat dreptate Primariei. Ce OLAF visezi?
Raspunde

@5

Acum 7 ani

Fraiere,când cineva ca și cel de la postarea 3 demască niște șmecherii ale găștii penale a johannusului repede sari tu,probabil alt lingău al primăriei sasului,și-l ataci,iar când nu mai ai argumente o dai la vrăjeală cu pastilele,pastile care de fapt îi aparțin exclusiv dobitocului pupincurist de la postarea 4....hai sictir!
Raspunde

georg

Acum 7 ani

Geiger transilvania srl a preluat Geiger srl Sibiu la care consiliul local era actioner.Ce spuneti de incompatibilitatea derivate din aceasta absorptive sau cum so fi facut preluarea de catre Geiger transilvania a Geiger Sibiu. Poate se intoarce cineva cu cercetarile cum s-a facut aceasta preluare si cum a disparut patrimoniul societatii Geiger srl Sibiu.tripleta tant-johannis-gradinaru va spune ceva ?
Raspunde

:)

Acum 7 ani

Mama ce aberatii citesc pe aici, plin de cunoscatori. Daca nu se face este nasol, daca se face sunt toti niste corupti. Voi sibienii va meritati soarta, oieri ati fost neam de oieri ramaneți. In plus mai aveti si comportament de capre raioase, va place sa va frecati de toate gardurile si sa va lasati dejectiile peste tot. Neam de traista!
Raspunde

www

Acum 7 ani

Unde e zona asta, mai exact ? Nu pot vizualiza.
Raspunde

pt www

Acum 7 ani

vizualizeaza cu văzătorul, chiorule.
Raspunde

element ajutator

Acum 7 ani

zona se afla intre vecinil ei.
Raspunde

@8

Acum 7 ani

care-s sibieni si care nu-ia IP si vezi ca-s din toate zonele,inclusiv din Sibiu,[sibieni venetici]si multe interese meschine la adresa Sibiului-esti intr-o deruta totala si comentariul asisderea.Numai la adresa Sibiului este asemenea mirsavie,mirsavie nationala,Ar trebui sa inveti sa discerni lucrurile inainte de a scrie asemenea aberatii.
Raspunde

@8

Acum 7 ani

ori esti si tu un securist comunist interesat sa bagi lucrurile in ceata,sa sabotezi Sibiul,rinzosule
Raspunde

nicu 25

Acum 7 ani

ba orasu asta e mort ? ce pielea mea de stiri is astea? 2-3 stiri pe zi intr-un oras de 150 k si judet de 450k?
Raspunde

da

Acum 7 ani

Sa zici felicitari primariei dupa 5 ani de la data darii in functiune !!!
Raspunde

alzara

Acum 7 ani

In sfarsit! Spor la lucru. Pe cand zona metropolitana.Sibiu? Parlamentarii psd se pot remarca.
Raspunde

@nicu 25

Acum 7 ani

bai nicu 25 k-orasu asta e curat de aia-s numai 2-3 stiri pe zi,la voi colcaie stirile negative,da le ascundeti si veniti de controlati si improscati cu noroi Sibiu si sibienii
Raspunde

@17

Acum 7 ani

la noi unde desteptule ? cocaie stirile ? ba cretinule is la fel de sibian ca tine daca te intereseaza ma deranja ca dorm astia de la turnu sfatului. si din pacate e cel mai tare site de stiri din sibiu.
Raspunde

@18

Acum 7 ani

ma cocaitule,astia de la turn o avut rol de manipulare impotriva Sibiului,infiltrati din alte zone si cu alte interese,numa ca nu-s toti cretini sa nu vada,nu de site de stiri
Raspunde

brasovanii mor de ciuda

Acum 7 ani

sunt cativa aici care se trag pe fund cu miticii si se cred mai destepti ca ei sunt din brasov capitala Moldovei si a rahatului
Raspunde

nicu 25

Acum 7 ani

sa-mi bag ce paranoici...
Raspunde

eu

Acum 7 ani

ai dreptate,in tara asta adevaru e paranoia si invers-stupid
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus