Direcția Silvică Sibiu a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că planul început în urmă cu doi ani, de a nu mai tăia brazi de Crăziun, își va arăta roadele cel mai devreme în 2017. Atunci se așteaptă ca brazii plantați în urmă cu trei ani să ajungă la o înalțime acceptabilă, astfel încât să poată fi ornați în sufragerii. Însă chiar și atunci, e de așteptat ca pomii de Crăciun să nu fie tăiați, ci doar închiriați și lăsați apoi să crească în continuare. ”Am un plan pe care sper să îl și văd dus la bun sfârșit. Vreau ca brazii de Crăciun să-i punem în ghivece și să-i închiriem sibienilor cu o sută de lei, să zicem. Iar după perioada sărbătorilor, să vină cu el înapoi, întreg și nevătămat și noi să le dăm banii înapoi. Ar putea ca peste un an să vină din nou la noi și să le predăm în același fel, bradul pe care l-au avut cu un an înainte. Mi s-ar părea foarte potrivit să se întâmple așa”, a declarat directorul Direcției Silvice Sibiu, Ioan Terea. El estimează că sibienii ar avea nevoie de aproximativ 10-12 mii de brazi în perioada sărbătorilor de iarnă, cantitate ce ar putea fi produsă în pepinierile Direcției Silvice.
Din 2012, Direcția Silvică a luat decizia să nu se mai taie brazi de Crăciun. "Se alegeau exemplarele cele mai frumoase ca să le putem valorifica pentru că oamenii erau pertenţioşi atunci când luau un pom de iarnă. Operaţiunea noastră nu coincidea cu operaţiunea comercială şi se făceau unele lucrări care nu erau în regulă", spune în urmă cu doi ani, Ioan Terea. Un brad are nevoie de șase-șapte ani să crească până să ajungă la o înalțime de peste 1,2 metri.
De când cei de la Direcția Silvică au luat decizia să nu se mai taie brazi, Ocolul Silvic al Primăriei Avrig este singurul loc din județ unde s-au mai tăiat brazi pentru sărbătorile de iarnă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Plecarea unui om valoros dintr-o funcție importantă nu va grăbi procesul de desființare al unei instituții care stă de mult…
De ce trebuie sa etichetati oamenii daca nu le stiti activitatea. Verificati si apoi vorbiti/scrieti. Pe de alta parte, in…
Procesul lui Ilie Capdepluta de la “Oradia” pentru genocid economic când începe ??
Prioritatea este desființarea inspectoratelor care sunt brațul lung al politicii în educația românească. Doamna, faceți un amar de bine și…
Esti in grava eroare.Ministerul se numeste al Educatiei si cercetarii.Deci acei profesori platiti de noi trebuie sa faca educatia copiilor.













Lasă un răspuns