Vineri,
13.09.2024
Parțial Noros
Acum
24°C

Recitalurile actorilor Teatrului "Radu Stanca" continua cu poezii de Octavian Goga

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu organizează în prima săptămână din aprilie recitaluri de poezie din lirica lui Octavian Goga.

Programul de recitaluri al Teatrului Național din Sibiu continuă în această lună printr-o serie de evenimente dedicate poetului Octavian Goga. Născut la 1 aprilie 1881, în satul Rășinari, de lângă Sibiu, Octavian Goga a fost un poet român, ardelean, de origine aromână, politician de extremă dreaptă, membru al Academiei Române din 1920 şi prim-ministrul României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938. Considerat poet al neamului, Octavian Goga s-a bucurat de un prestigiu literar remarcabil. Ca un fapt inedit, prima sa poezie „Atunci și acum” a fost publicată la Sibiu, în ziarul Tribuna (Sibiu) și a fost semnată sub numele de Tavi.

Cele cinci recitaluri dedicate acestui program vor avea loc după următorul program:

miercuri, 2 aprilie, ora 17:00 la Forumul Solidarităţii Sociale RECITAL OCTAVIAN GOGA cu Geraldina Basarab, Rodica Mărgărit, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină şi Renate Müller Nica intrarea gratuită

miercuri, 2 aprilie, ora 13:00 la Biblioteca Astra- filiala Valea Aurie – RITMUL INIMILOR NOASTRE cu Lerida Buchholtzer intrarea gratuită

joi, 3 aprilie, ora 13:00 la Colegiul Național Octavian Goga Sibiu RECITAL ARTA MELANCOLIEI cu Lerida Buchholtzer

joi, 3 aprilie, ora 13:00 la Şcoala Generală Nr. 4 RECITAL OCTAVIAN GOGA cu Irina Deak intrarea gratuită

vineri, 4 aprilie, ora 11:00 la Şcoala Generală Nr. 4 VERSURI DE OCTAVIAN GOGA cu Ioana Blaga Frunzescu intrarea gratuită

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

B.Utoru

Acum 10 ani

Să înţelegem că joi este intrarea pe bani? Ce înseamnă să copiezi un anunţ fără să-l treci prin filtrul gândirii...
Raspunde

UN RASINAREAN

Acum 10 ani

Dar PRIMARIA RASINARI,ce organizeaza in cinste POETULUI PATIMILOR NOASTRE,doar primarul este vecin cu casa GOGA????
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus