Sâmbătă,
24.07.2021
Cer Senin
Acum
19°C

“Pianul Calator" ajunge la Sibiu

Turneul “Pianul Călător” susţinut de pianistul Horia Mihail ajunge la Sala Thalia din Sibiu vineri, 4 aprilie, de la ora 19:00. Aflat la a IV-a ediţie, turneul “Pianul Călător” a debutat în 21 martie şi se va încheia în 14 mai după ce va străbate 13 oraşe din România. Repertoriul ales pentru programul de la Sibiu este unul integral Mozart. În recital Horia Mihail va interpreta două rondouri, două fantezii şi două sonate din creaţia mozartiană.

Dacă la prima ediţie, turneul lui Liszt în Ţările Române, însoţit de un pian de concert, era cel ce inspira această aventură muzicală menită să aducă bucurie melomanilor din întreaga ţară, dar având şi obiectivul generos de a dărui unui oraş, care nu avea un pian de concert, instrumentul cu drept de folosinţă în urmatorii ani, anul acesta Mozart, compozitorul ce şi-a petrecut cei mai mulţi ani din viaţă în turneu, va fi muza călătoriei muzicale.

La cea de-a patra ediţie poveştile se intersectează, primele trei piane se vor reîntâlni cu prietenul lor cel mai bun, pianistul cu care au călătorit, iar primul pian, cel rămas în anul 2011 la Mediaş va porni spre o altă destinaţie, Roman, oraşul natal al lui Sergiu Celibidache, din care lipseşte însă acum un pian de concert.

“M-am simţit bine în toate oraşele în care am fost cu acest proiect, am întâlnit oameni avizi de muzică şi m-am bucurat că eu am dus-o la ei acasă. Au fost turnee reuşite şi mă bucur că am ajuns în oraşe în care nu mai cântasem până atunci, aşa cum este, de exemplu, oraşul Tulcea, în care prietenul meu, Pianul Călător 3 a rămăs urmând, iată, să ne reîntâlnim anul acesta”, a spus Horia Mihail.

“Programul pregătit de Filarmonica de Stat Sibiu pentru această săptămână include şi un concert simfonic programat joi, 3 aprilie, tot la Sala Thalia. Pianista Oxana Corjos revine la Sibiu pentru a susţine alături de orchestra filarmonicii sibiene concertul nr.1 de pian şi orchestra în re minor op.15 de J. Brahms. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Radu Popa. Programul serii mai cuprinde Simfonia nr.21 în La major KV134 de W.A.Mozart”, spun reprezentanţii Filarmonicii Sibiu.

Biletele pentru cele două evenimente s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Preţul unui bilet este de 16 şi 20 lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

B.Utoru

Acum 7 ani

Ce mai informaţie! Acelaşi bilet costă 16 şi 20 de lei? O fi negociabil...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus