Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
11°C

Parlamentarii vor sa interzica "pacanelele" in baruri si bodegi

04 Aprilie 2014 18:14

Un grup de 100 de parlamentari a depus la Parlament o propunere legislativă prin care jocurile de noroc tip slot-machine vor putea să funcţioneze legal doar în cazinouri şi agenţii ale Loteriei Române, iniţiatorii considerând că, astfel, se vor reduce cazurile de "ludomanie" şi de violenţă domestică.

Propunerea legislativă, depusă la 31 martie, prevede că, pentru jocurile de tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50 de aparate, în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, va fi minimum 2 mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru locaţiile autorizate pentru activitatea Companiei Naţionale Loteria Română.

Jocurile de noroc tip slot-machine pot fi autorizate să funcţioneze legal doar în cazinouri sau agenţii aparţinând Loteriei Române.

Interconectarea mijloacelor de tip slot-machine pentru organizatorii care deţin autorizaţţie de exploatare a jocurilor de noroc, într-un sistem de tip jack-pot nu se poate realiza decât în cazul cazinourilor sau agenţii ale Companiei Naţionale Loteria Română, orice altă interconectare fiind interzisă.

Iniţiatorii, în majoritate parlamentari PSD, consideră că legislaţia actuală nu oferă destule garanţii în privinţa protejării minorului care "pur şi simplu este invitat în sălile de jocuri, de reclame sugestive prezente la fiecare colţ de stradă, în apropierea unităţilor de învăţământ sau a aşezămintelor religioase sau culturale". "Prezenţa sloturilor în spaţiile comerciale nu încurajează sub nicio formă consumul, ademenind pur şi simplu populaţia către soluţia cea mai scurtă de câştig fără muncă, anume jocul fără noroc, care până la urmă se dovedeşte doar o sursă eficientă de pierdere a resurselor financiare de către populaţie în detrimentul coşului zilnic de cumpărături. Având în vedere toate acestea, considerăm că exploatarea acestui tip de jocuri doar în Cazinouri sau în agenţiile Companiei Naţionale Loteria Română ar oferi garanţiile necesare de exploatare conform legislaţiei în vigoare a acestui tip de jocuri, slot-machine, fără să pună în pericol populaţia României", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Iniţiatorii arată că prin această propunere legislativă "se urmăreşte reducerea drastică a cazurilor de dependenţă patologică faţă de jocurile de tip slot-machine, precum şi crearea unui climat mai sănătos de educaţie pentru populaţia de minori". Iniţiatorii mai cred că aplicarea acestei propuneri legislative va duce la "scăderea importantă a numărului de cazuri de violenţă domestică datorate lipsei mijloacelor financiare şi, în perspectivă, la o stabilitate mai mare a celulei de bază a societăţii, familia".

Sursa foto

Comentarii

3 comentarii

@@@

Acum 6 ani

Buna idee! Unii isi cheltuiesc alocatia sai pensia la pacanele!
Raspunde

florin

Acum 6 ani

Este treaba fiecaruia ce face cu banii lui.Decat sa se ocupe de asemene prostii, parlamentarii ar face mai bine daca s-ar ocupa de evaziunea fiscala,care a atins cote inimaginabile ! Asa se intampla intotdeauna,cand nu te duce mintea la mai mult,incerci sa te faci ca muncesti !
Raspunde

eu

Acum 6 ani

cred ca nu sunt necesare \"slot-machine\" in agentiile loto...e suficient in cazinouri...ar fi ok sa le interzica de tot, ca sunt destui care nu mai pot scapa de mirajul banilor nemunciti...cu cit mai putine, cu atit mai bine
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus