Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Filmul "Blestemul ariciului" participa la festivalul goEast de la Wiesbaden

Filmul „Blestemul ariciului”, regia Dumitru Budrala, unul dintre cele mai valoroase documentare româneşti, participă între 9 şi 15 aprilie 2014 la Festivalul Internaţional de Film goEast de la Wiesbaden, Germania.

„Deşi împlineşte anul acesta 10 ani, „Blestemul ariciului” este unul dintre acele filme fără vârstă, cărora trecerea timpului le sporeşte valoarea. În acest răstimp, a avut un circuit festivalier care l-a purtat de la Rio de Janeiro la Taipei sau din Uganda până în Siberia. Peste tot, a stârnit reacţii atât de puternice şi de diverse, încât pot compune ele însele o a doua poveste. Construit ca road-movie şi folosind tehnica cinema-verite, filmul „Blestemul ariciului” surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Filmul se opune numeroaselor prejudecăţi şi clişee existente despre comunitatea de romi şi propune o abordare subtilă şi fragilă a romilor care au şi ei o filosofie de viaţă, reguli şi credinţe după care se ghidează”, spun reprezentanţii Astra Film.

Prima proiecţie în cadrul festivalului de la Wiesbaden are loc joi, 10 aprilie 2014, de la ora 18:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus