Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Visul unei variante de ocolire a Mediasului continua cu ”refacem studiul”

Studiul de fezabilitate pentru centura ocolitoare a Mediașului nu mai este bun, a decretat azi ministrul Transporturilor, Dan Șova, aflat în vizită în municipiul de pe Târnava Mare. Ministrul a mai vorbit despre faptul că anul acesta studiul va fi refăcut, iar de anul viitor vor fi alocați și bani pentru acest proiect, care a mai fost lăsat o dată baltă de Guvern.
”Există un studiu de fezabilitate din 2009, de 50 de milioane de euro. Nu poate fi făcut așa ceva. Vom reface studiul. Băgăm la finanțare centura începând cu 2015. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat și din împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții”, a declarat ministrul.
Centura ocolitoare a Mediașului, cu o lungime de opt kilometri, a fost pregătită spre licitare (proiectare și execuție) în 2009, sursa de finanțare fiind tot un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, din care mai trebuiau plătite lucrările pentru alte patru municipii din țară.
În octombrie 2009, însă, ministrul Transporturilor din acea vreme, Radu Berceanu, a anunțat că împrumutul nu mai poate fi accesat.

Centura ocolitoare a Mediașului urmează, în cea mai mare parte, traseul râului Târnava Mare, a explicat primarului Mediașului, Teodor Neamțu, într-o emisiune difuzată pe postul Nova TV.
”Centura pleacă de la Kaufland, acolo va fi un giratoriu, de unde traseul pleacă perpendicular pe calea ferată. Traversează calea ferată, traversează Târnava Mare prin stânga stației de epurare și de acolo vine pe lângă digul râului până în actuala varianta, undeva cam la 150 – 200 de metri de actualul pod peste Târnava Mare. Acolo va fi un alt giratoriu, de unde centura pleacă printre digul râului și cartierul Gura Câmpului până în strada Baznei. Acolo nu este loc pentru un sens giratoriu și va fi o intersecție semaforizată. De pe strada Baznei, traseul înaintează pe malul drept al Târnavei, pe lângă stadion, unde este prevăzută o construcție pe piloni în albia majoră a râului Târnava, până în dreptul fostei întreprinderi Textila. Se traversează Târnava și se merge pe malul stâng al râului, prin spatele fostei școli de aviație, unde actualele hangare vor fi demolate. Printre Automecanica și digul Târnavei, traseul va ieși pe terenul fostei școli de fotbal «Marius Baciu»”, a descris traseul Neamțu.

Foto: Google Earth

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

gigel de medias

Acum 9 ani

bai daca in 2012 votati cu capu acum erati in grafic ,asa se intimpla cind votezi la plesneala acum aveti rabdare inca 2 ani si atunci votati cu capu nu cu matu stiu ca invidia este mare si frustrarea dar mai inaine de toate conteaza bunastarea cetateanului asa coada la ajutoru de incalzire si la alimente UE
Raspunde

Militaru Petre

Acum 9 ani

Snoave d-ale lui SOVA.Atat el cat si prietenul lui Ponta care l-a propulsat ministru azi spun ana iar maine nu mai e valabil DAR ASTA A VRUT ROMANII ca nu i-a votat Americanii.Am vazut un sondaj pe TV.m-am crucit........40% din Romani voteaza P.S.D.
Raspunde

@2

Acum 9 ani

40% din aia care voteaza. daca ar merge toti la vot, ar beli ceva psd-ul
Raspunde

Cintea

Acum 9 ani

Votati partidul nostru rosu! Prosperitatea va veni in sfarsit cand vom avea si Presedintele! Va rugam, dati-ne toata puterea! Va promitem chiar si Centura!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus