Miercuri,
09.07.2025
Innorat
Acum
17°C

"de Bun Gust" prezinta bucataria libaneza

Zece bucătării din întreaga lume, maeștri culinari, o scenă pe care se vor desfăşura demonstrații culinare, concursuri, muzică și dans: sunt câteva dintre detaliile celei de-a II-a ediții a Festivalului ”de Bun Gust”, care va avea loc în perioada 24-27 iulie, în Piața Mare.

Una dintre cele zece bucătării prezente în festival este bucătăria libaneză.

Bucătăria libaneză se remarcă prin modul inovativ prin care reușește să îmbine ingrediente orientale cu ingrediente europene. Poziției Libanului pe hartă, în Asia de Sud-Vest, facilitează această întâlnire a Orientului cu Occidentul. Mâncărurile orientale sunt simple și se îmbină cu exactitatea rețetelor franceze sau cu savoarea celor italiene și toate vin să confere mâncărurilor un gust aparte. Acesta și este unul dintre motivele pentru care libanezii cred că bucătăria lor este cea mai bogată și gustoasă din lume.

Din punct de vedere al ingredientelor, bucătăria libaneză este una foarte sănătoasă pentru că se bazează pe legume proaspete. Cel mai bun exemplu în acest sens este o masă tipică mediteraneană, bogata în fibre. Astfel, se folosesc multe legume și fructe proaspete, usturoi, pește proaspăt, condimente locale, ulei de măsline, mesele devenind bogate, variate și fără efecte neplăcute asupra sănătații. Libanezii nu folosesc niciodată unt sau ulei cu conținut ridicat de colesterol, ci numai ulei de măsline. Untul sau smântâna apar numai la deserturi.

De la otomani, libanezii au luat mielul, baclavaua, iaurtul şi uleiul de măsline, de la francezi - pasiunea pentru vin şi diverse produse de patiserie şi aşa mai departe. Cert este însă faptul că indiferent dacă provin de la triburile migratoare sau de la imperiile care s-au perindat de-a lungul secolelor, preparatele libaneze au fost întotdeauna îmbogăţite cu „spiritul locului”. Nici gustul orezului, nici savoarea năutului şi nici aroma curmalelor nu sunt identice cu cele din alte ţări.

În Liban carnea de pasăre se mănâncă mai des decât cea roşie (care este, de obicei, miel). Include, de asemenea, cantităţi copioase de usturoi şi ulei de măsline, rareori se întâlnește un fel de mâncare libanez care să nu conţină ambele ingredientele.

Legumele sunt adesea mâncate crude sau murate. Mâncarea libaneză nu se bazează mult pe sosuri, se concentrează mai ales pe ierburi aromate, pe condimente şi pe prospeţimea ingredientelor.

În Liban, pâinea se consumă la fiecare fel de mâncare.

Mâncarea naţională a libanezilor este „kibbeh”, o pastă preparată din carne proaspătă de miel şi bulgur (acesta se obține din boabe de grâu măcinate mare).

La masă se consumă vin sau arak. Arak-ul este un lichior de anason foarte tare, transparent, care devină lăptos în amestec cu apă.

Printre preparatele renumite în Liban se numără falafelul libanez, baba ghanouj (fiind făcut pe baza de vinete călite sau prăjite, mărunţite şi apoi amestecate cu tot felul de alte ingrediente, cum ar fi uleiul de măsline şi usturoiul) și kibbeh (constă dintr-un amestec de boabe de grâu, carne mărunţită, ceapă şi alte mirodenii, care apoi este prăjit).

Reţetă tradiţională

Falafel

Unul dintre cele mai cunoscute preparate libaneze, apreciat în întreaga lume, este falafelul.

Ingrediente:

-200 g năut

-3 felii franzelă (fără coaja)

-1lingură de făină

-1 ceapă mare

-4-5 căței usturoi

-1 legătură pătrunjel

-1 linguriță de coriandru boabe măcinat

-1/4 linguriță chimion măcinat

-2/3 linguriță piper

-2/3 linguriță turmenic (sau 2/3 linguriță boia dulce)

-chilli (după gust)

-1 linguriță bicarbonat de sodiu

-1 lingură semințe susan

-sare

-ulei de măsline pentru prăjit

Mod de praparare:

Se pune multă apă peste năut și se lasă la înmuiat peste noapte.

Se scurge năutul de apă și se mixează bine.

Se adaugă făina, pâinea sfărâmată, ceapa, usturoiul și pătrunjelul tocate fin. Se adaugă restul condimentelor și se amestecă până compoziția devine o pastă.

Se încinge bine uleiul într-un vas mic în care se pun chifetele din compoziție și se prăjesc la foc mic până devin aurii. Dacă se lipesc trebuie întorse după ce s-au prăjit pe o parte.

Se servesc cu salată de legume proaspete.

Festivalul „de Bun Gust” este un eveniment înscris pe Agenda culturală a Sibiului, fiind o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului. Sponsorii evenimentului Staropramen şi TV Paprika.

Parteneri media sunt Turnul Sfatului și Kiss FM.

Liban

Liban (numele oficial Republica Libaneză) este o țară în Asia de Sud-Vest, situată pe țărmul estic al Mării Mediterane. Țara are o istorie bogată, identitatea ei culturală fiind caracterizată printr-o diversitate etnică specifică.

Cele mai vechi dovezi ale civilizației de pe teritoriul Libanului datează de circa 7.000 ani. După colapsul Imperiului Otoman, Libanul a trecut în jurisdicția Franței. Liban și-a obținut independența în 1943. În perioada de până la Războiul civil Libanez (1975-1990), țara a avut o perioadă de relativă prosperitate. Mai este cunoscută ca „Elveția Estului”.

Capitala Libanului este la Beirut. Libanul are o suprafaţa totală de 10,452km², o populaţie de 4.224.000 locuitori, iar moneda este lira libaneză.

Limba oficială este araba.

Sursă foto: www.tarzanija.com, shoptalkbeirut.wordpress.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

1

Acum 11 ani

Libanul in nordul Africii???? Mai documentati-va jurnalisti analfabeti si dupa aia scrieti.
Raspunde

@1

Acum 11 ani

Astia cred ca au facut geografie cu johannis cand erau mici. Au avut noroc ca nu si-a dat ala seama cat de prosti sunt ca ii dadea in canada ca piese de schimb
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus