Filmul ”Satul de demult„ în regia lui Dumitru Budrala, recent laureat cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film Etnografic din România, va fi proiectat în paralel în 203 parohii din toată Italia, duminică, 6 iulie 2014. Proiecțiile fac parte din programul Festivalului Zilele Portului Popular Românesc organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
La ediția din acest an sunt așteptați să participe peste 20.000 de oameni. ”Satul de demult” este un film-elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată precum de ce îşi împleteau fetele cununi în zilele de Sânziene; ce înseamnă „ropotinul ţestelor”; cât de complicat este un război de ţesut. Documentarul oferă o privire de ansamblu Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, un muzeu extraordinar care reproduce satul tradiţional.
”Considerăm că pelicula reprezintă o modalitate de promovare a valorilor tradiționale românești, de aceea ne-am propus proiecția ei în parohiile ortodoxe române din Italia”, a declarat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Festivalul Zilele Portului Popular Românesc, aflat la cea de-a V-a ediție, se încadrează într-un șir de evenimente prin care se urmărește racordarea românilor din Italia la valorile autentice românești în contextul actual multicultural și multietnic în care trăiesc aceștia. Cu această ocazie, la proiecția filmului ”Satul de demult” vor fi invitate și oficialități italiene, dar și oameni interesați de cultura și tradiția românească, indiferent de etnia lor.
”Dezvoltăm colaborarea cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei după prezența noastră din 2013 la Roma cu Astra Film Junior on Tour. Ne bucurăm că în peste 200 de parohii ortodoxe române din Episcopia Italiei va fi prezentată o producție Astra Film ce-i îndeamnă pe românii din diaspora să-și prețuiască propriile valori”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film.
Tag-uri: Muzeului Astra , Astra film festival , Dumbrava Sibiului , Dumitru Budrala , Festivalul Internațional , Astra Film Junior , Marele Premiu , Episcopia Italiei , Film Etnografic , Episcopia Ortodoxă Română , Festivalul Zilele Portului Pop , Festivalului Zilele Portului P , Arhiepiscopiei Ortodoxe Române , Preasfințitul Părinte Episcop
Vizualizari: 181
Ultimele comentarii
Acum 30 minute
Gicu
Acum 38 minute
Neluțu O
Acum 51 minute
Cora, lasse uns!
Acum 53 minute
Soriana Varicocel
Acum 1 oră
Eu, sibianul