Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
16°C

Vin din America pentru a picta Sibiul: "aici totul e diferit, fascinant"

De câteva săptămâni, un grup de vreo 12 pictori putea fi văzut zilnic în Piaţa Mică, la Liceul de Artă, pe strada Aurarilor, unde începeau să picteze de la  primele ore ale dimineții. Şi până apunea soarele pictau. Fiecare cu şevaletul sub braţ şi pensulele în mână, mereu zâmbitori stârneau interesul fiecărui trecător. Oamenii se opreau şi îi întrebau dacă sunt turişti, unii în engleză, alţii în franceză sau în germană. Pictorii răspundeau binevoitori că sunt din SUA şi au venit pentru o lună la Sibiu ca să se inspire „din arhitectura şi viaţa unui oraş european”.
„Suntem într-o rezidenţă organizată de un artist sibian, care trăieşte în SUA şi are propria galerie. Sunt artişti din toată America. Noi pictăm aici o lună şi apoi cele mai bune picturi vor fi expune la Sibiu într-o expoziţie, după care la New York. Pentru americani totul e foarte inedit, totul le place şi găsesc numeroase surse de inspiraţie pentru a picta aici”, povesteşte Mihaela Savu, singura româncă, stabilită în America, care face parte din grupul de pictori.
Un sibian, se opreşte şi îi întreabă de unde sunt, răspund că din America, omul spune că nu ştie engleză şi începe să le vorbească în franceză. Se înfiripă un dialog despre Sibiu şi oamenii de aici... Iria e profesorul lor, cel care le dă indicaţii şi caută să îi îndrume spre a explora cât mai mult din ceea ce oferă oraşul.
Natalia spune că îi place Sibiul pentru că „e liniştit şi calm şi nu e grabă în nimic aici, ca şi cum oamenii chiar îţi trăiesc viaţa şi nu o lasă să treacă grăbită pe lângă ei”.

La Sibiu au ajuns prin intermediul lui Lee Vasu, un artist născut la Sibiu, crescut în Arpaşu de Jos şi care a plecat din ţară cu familia la zece ani. S-a reîntors anul trecut pentru a picta peisaje din Sibiu, iar apoi i-a venit ideea să aducă şi pictori americani în oraşul în care el s-a simţit atât de inspirat.
„Eu am lucrat cu European House of Arts şi am călătorit prin mai multe ţări din Europa ca să pictez. După un timp am revenit în SUA şi am făcut un master pentru a putea fi director de galerie, după care m-am angajat la o şcoală de artă unde am fost director patru ani. Apoi am decis să îmi deschid propria galerie pe care am numit-o Dacia. Dar pentru că mi-a plăcut latura didactică a muncii mele, nu am vrut să pierd această legătură şi m-am gândit la acest tip de curs, pe care am început să îl organizez cu pictori din SUA, dar şi din alte ţări, am chiar unul din România care urmează să vină la curs în Sibiu. Vara trecută am venit să expun la Habitus după ce am pictat o vreme prin Sibiu. Apoi m-am gândit ce fain ar fi să aduc şi pictori din America să vadă ce deosebit e Sibiul şi să îl folosească şi ei ca sursă de inspiraţie pentru picturile lor şi aşa a început totul”, povesteşte cu entuziasm Lee Vasu. Lee Vasu este artist, curator şi fondatorul galeriei „Dacia” din New York.
Ca să poate aplica la acest curs, candidaţii trebuie să fie pictori care au avut deja expoziţii sau tineri, debutanţi, dar care „sunt foarte motivaţi şi îşi iau în serios pasiunea”. Majoritatea celor care au venit la Sibiu nu au fost în Europa niciodată.

„În weekend-uri i-am dus să viziteze cele mai frumoase locuri din zonă – Arpaşu de Jos, unde au pictat satul, dar şi alte locuri ca Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Castelul Bran, Braşovul cu Biserica Neagră, Cetatea de la Alba Iulia, castelul de la Hunedoara, Salina Turda, Bâlea Lac. Vineri cursul lor s-a încheiat şi şi-au expus cele mai reuşite lucrări la Rathouse, pe strada Brukenthal. Iar de săptămâna aceasta, soseşte ultimul grup de pictori, respectiv al treilea, care îşi va petrece câte săptămâni bucurându-se de ceea ce poate să le ofere Sibiu”, mai spune Lee Vasu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

:)))

Acum 10 ani

o nuu...incepem sa ne umplem de drogatii cu pistoale de peste balta. astia\'s mai rau si criminali ca oltenii ! oltenii doar te fura, injura, asculta manele, devasteaza cosuri gunoi si mazgalesc ziduri, americanul iti da un glont in cap. inchipuieti o grasanca deaia ramasa fara mancare, omoara pt un hamburger ! :)))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus