Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Incepe Liga I! Gaz Metan Medias se deplaseaza in Moldova pentru meciul cu Botosani

Adrian Stoinea
0

Gaz Metan Mediaş debutează în noul sezon competiţional 2014-2015, duminică, cu o partidă în deplasare, la FC Botoşani.

Publicitate
Publicitate

Echipa antrenată de Cristian Dulca se află la cel de-al doilea meci oficial din acest sezon, după înfrângerea suferită în faţa formaţiei Pandurii Târgu Jiu, scor 0-1, în “optimiile” Cupei Ligii.

În sezonul trecut “găzarii” au avut mari probleme cu “botoşănenii”, reuşind contra-performanţa de a smulge doar un punct, din cele şase puse în joc. Meciul din returul campionatului trecut terminându-se cu scorul de 2-2, în deplasarea de la Botoşani, în timp ce meciul din tur, de la Mediaş, s-a încheiat cu victoria moldovenilor, scor 1-2.

Publicitate

În ciuda acestor rezultate, din sezonul trecut, formaţia pregătită de Cristian Dulca are gânduri mari în confruntarea din Moldova. “Avem un început greu de campionat, chiar dacă echipele cu care jucăm în primele patru etape fac parte din nou-promovate. La care se adaugă prima etapă cu Botoşaniul, care a terminat campionatul trecut foarte sus. Mental suntem pregătiți pentru noua ediție de campionat și este bine că am jucat în Cupa Ligii pentru că încercăm să corectăm din greşelile pe care le-am făcut în meciurile cu Pandurii. Sperăm la o evoluţie bună, deşi este o deplasare grea la Botoşani, mai ales că întâlnim o echipă care şi-a schimbat complet stilul de joc de când a venit Leo Grozavu, având jucători cu experienţă. Dorim să ne întoarcem cu punct sau puncte”, a spus tehnicianul Cristian Dulca într-o conferință de presă susținută la stadionul Gaz Metan.

Partida dintre FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș se dispută duminică, de la ora 17, și va fi transmisă în direct de canalul Look Plus.

 

Sursă foto: www.lpf.ro

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate