Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Eleva de limba romana din Transnistria, la Sibiu: "avem o problema cu alimentatia. Noi de ce nu primim o masa?"

În fața europarlamentarului Monica Macovei, 30 de tineri care urmează cursurile puținelor școli de limba română din Transnistria sunt invitați să își spună păsurile. Într-un final, una dintre eleve îndrăznește. ”Am dori să primim cu toții o masă la prânz, nu doar copiii din clasele I – IV”.
30 de elevi însoțiți de cinci profesori de la liceele de limba română din Transnistria au participat la o școală de vară găzduită de către Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Alături de profesori universitari din România și de oficialități din Republica Moldova, invitații din Transnistria au vorbit despre drepturile omului, democrație și politici pentru românii de pretutindeni, printre altele. La Școala de vară a participat și europarlamentarul Monica Macovei, care a început prin a invita copiii să vorbească despre dorințele și așteptările lor.

”Noi rezistăm pentru binele tuturor”

A fost nevoie de câteva minute pentru ca elevii să înceapă să vorbească despre ce și-ar dori ei să se schimbe. ”Copiii noștri sunt atât de învățați cu greutățile încât nu mai știu să se plângă”, a explicat, într-un ton ușor glumeț, unul dintre profesorii veniți din Transnistria. Într-un final, Cristina, de la Liceul ”Vlad Ioviță” din satul Cocieri, ridică mâna. ”Avem o problemă cu alimentația. La prânz se dă o masă caldă doar pentru copiii din clasele I – IV. Am dori să primim cu toții o masă la prânz, nu doar cei mici”, spune timid Cristina, spre nemulțumirea unei profesoare care nu consideră că aceasta este o problemă reală. ”Este importantă, căci învățătura trece și prin stomac”, este replica dată învățătoarei. Profesorii din Transnistria privesc înspre oficialii Republicii Moldova, prezenți la Școala de vară. La liceul în discuție, fondurile sunt acordate de Guvernul de la Chișinău. ”Domnilor, noi rezistăm acolo pentru binele tuturor. Dar când un director vine și ne spune că mâncarea este o problemă, atunci e dezastru”, a adăugat un profesor prezent în sală.

”Au aruncat gunoiul în curte și au spus că e de la cantina școlii. Școala nu are cantină”

Nicolae Mocanu, unul din tinerii care tocmai a trecut de Bacalaureatul din vara aceasta, a denunțat și presiunile psihice la care sunt supuși elevii și profesorii din școlile cu predare în limba română. ”Miliția transnistreană intimidează. Intră cu arme în școli, face abuzuri morale. Au împrăștiat, odată, o mulțime de gunoi în curtea școlii și, a doua zi, au spus că acel gunoi provine de la cantina școlii. Dar școala aceea nu are cantină”, a povestit Nicolae. El a propus o investiție în camere de supraveghere, care să surprindă adevărul din spatele unor astfel de întâmplări. ”Cu o sumă cuprinsă între 12.000 și 14.000 de euro, s-ar dota cu camere de supraveghere toate școlile”, încearcă el să lămurească.

”Imposibilii” studenți

La Școala de vară a fost prezent și Eduard Bumbuc, membru în Comisia Unificată de Control, a Guvernului din Chișinău. El a prezentat situația delicată a tinerilor absolvenți din Transnistria, care doresc să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior. ”Absolvenții școlilor din Transnistria sunt imediat încorporați. Imediat după terminarea liceului sunt citați în baza așa-zisei legi trasnistrene, pentru încorporare. Iar dacă acei tineri se înscriu la facultăți din Republica Moldova sau România începe o urmărire a lor pentru a fi încorporați. Este o încălcare a drepturilor omului”, a arătat Bumbuc.
Monica Macovei a promis că va aduce în atenția autorităților europene situațiile amintite de elevi și profesori. ”Am să mă gândesc la mai mult de o rezoluție pentru aceste lucruri. Să vă simțiți mai pregătiți decât ceilalți elevi, căci voi chiar sunteți mai puternici. Nu uitați că am pornit dintr-un 2009 în care nimeni în Uniunea Europeană nu vorbea de Republica Moldova, iar acum s-a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană. Se discută și despre agresiunile asupra școlilor din care faceți parte. Aveți tot sprijinul nostru, și aici mă refer și la România”, a transmis europarlamentarul.

Grafie latină

Școala de vară de la Sibiu a fost organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Biroul pentru Reintegrare din Guvernul Republicii Moldova și Asociația PromoLex din Chișinău sub numele „Grafia latină în spațiul cultural românesc”. În cadrul proiectului finanțat de către Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni – Ministerul Afacerilor Externe, din Guvernul României, au fost invitați elevi și profesori de la Liceele teoretice „Lucian Blaga” din Tiraspol, „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, „Alexandru cel Bun” din Bender, „Mihai Eminescu” din Dubăsari și  „Evrika” din Râbnița.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Basist pana la deces

Acum 9 ani

Bravo, Monica Macovei! Alaturi de Elena Udrea, Raluca Turcan, Catalin Predoiu si multi altii, indrumati desigur de cel mai onest si mai vertical Presedinte, Dl Traian Basescu, sunteti singurii care ne puteti scapa de ciuma rosie, de baronii locali si de marlanii care vor sa puna mana pe tara si pe justitie! Va rugam reveniti si nu ii lasati sa ne oropseasca. Doar B1 TV ar trebui lasat de CNA sa emita in Romania, sunt singurii care spun adevarul. Restul-la puscarie cu ei. Forza PMP si PDL!
Raspunde

ULOS

Acum 9 ani

Poti sa te sinucizi ...
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Am inteles : un presedinte, un europarlamentar, o televiziune ! Sunã familiar :\"Ein V., ein R., ein F. ! \"Urmarile se cunosc. Entuziastule, ai fost in Basarabia? Ce ai facut pentru ei? Cunosc unul care cauta acolo voturi de negasit in tara (si de nefurat la Paris) .
Raspunde

vasiladi

Acum 9 ani

campanie electorala pt monica macovei si pdl-pnl astept so vad pupindu-se cu renate weber!
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

De fapt TOTI CORUPTII (PNL/PDL/PSD, presedinte, prim-ministru, consilii judetene si locale, de fapt toti, repet) evita, se tem ca de naiba, nu cumva sa-si depuna candidatura MONICA MACOVEI, pe care-o injura cum pot... Ar nimeri TOTI in INCHISOARE.... AICI ar fi PERICOLUL pentru EI...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus