Secția de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit o donație de materiale sanitare în valoare de circa 15000 euro din partea fundației “Helpup mit Herz und Hand” din Oerlinghausen, Germania.
“Donațiile sunt bine venite și completează eforturile care se fac permanent atât la nivel administrativ cât și din punct de vedere medical, pentru creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor județului Sibiu”, a declarat. Asist. Pr. Andrei Mihu, Director de Îngrijiri al SCJU Sibiu.
Donația a constat în pansamente, feși, seringi, truse de perfuzie, glucometre, mânuși chirurgicale, bandaje, comprese, pense de unică folosință, măști de oxigen, vacutainere, halate de unică folosință, ser fiziologic, pungi pentru urină, sonde urinare, sonde aspirație, vată, măști intubație traheală.
“Acest sprijin vine ca o continuare a colaborării mai vechi pe o avem deja cu prietenii noștri din Germania, în baza relației personale pe am dezvoltat-o cu aceștia. Ei sunt foarte impresionați de dorința noastră de a îmbunătăți și dezvolta activitatea Secției de Ortopedie și a SCJU Sibiu și acest lucru îi motivează să se implice în continuare și să presteze această muncă de voluntariat înspre binele nostru. Este un parteneriat în care dânșii ne ajută cu materiale sanitare diverse iar noi răspundem cu implicare. Le mulțumim pentru întreg sprijinul acordat”, a declarat Dr. Mihai Roman, medic șef al Secției Ortopedie — Traumatologie din cadrul SCJU Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nimic nu ma intereseaza mai putin dintre toate lucrurile pe care le poste face primaria.
Suveraniști la „muncă”
Saracia din judet este la cote alarmante ! Tutele de la primarie si consiliu local, nu cunosc realitatea din teren…
1,De ce nu te prezinti la teste,avem locuri libere,inclusiv la Forte Speciale 2,Pensii speciale si 1,000 de avantaje.Vise taica,vise ca…
Nu știu cat de bună este interzicerea lor , într-un oraș care se vrea turistic , măcar pe la hoteluri…











Lasă un răspuns