Clinica de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean beneficiază de o săptămână de un incubator nou, în urma unui proiect desfășurat de Asociația Baby Care, Asociaţia Mâini Unite şi Organizaţia EMMA. În urma semimaratonului organizat în acest an, eveniment la care s-a organizat o campanie de strângere de fonduri, s-a reuşit să se strângă peste 51.000 lei de la donatori individuali şi companii. Fondurile au fost utilizate pentru dotarea Clinicii de Prematuri cu un incubator standard Atom și a Terapiei Intensive Neonatale cu un pulsoximetru performant şi 200 de senzori, aparat destinat măsurării neinvazive a saturației oxigenului din sânge. Achizițiile au fost posibile și cu sprijinul SC DUTCHMED SRL și GADA GROUP ROMÂNIA, care au oferit discounturi substanțiale la echipamentele medicale achiziţionate.
”La momentul participării la SemiMaraton, speram să putem aduna 50.000 lei. Datorită generozităţii sibienilor – alergători copii şi adulţi, susţinători ai alergătorilor şi prieteni ai Asociaţiei Baby Care, Asociației “Mâini Unite” și ai Organizației E.M.M.A., suma propusă a fost realizată și chiar depăsită cu peste 1000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă.
Pentru proiectul “Dăm startul în viață” în semimaraton au alergat aproape 200 de alergători adulţi, dar şi 41 de copii, cu toţii susținuți de 950 de donatori individuali.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
3 din 7 comentarii șterse. Cenzurează tovarășii de la TS mai mult decât scriu.
Hristos A Inviat! Ooo, da! Tovarasa Andrada Baumann, probabil romanca in buletin, dupa ce jigneste toti cititorii si ii face…
Toate comentariile despre USR-isti sunt cenzurate. Bravo tovarasi. Traiasca dictatura si politica pumnului in gura. Astia nu au auzit de…
Alte 2 sifonări ale banului public, la care nu se sesizează nimeni. Ati putea face o „investigatie” jurnalistică să ne…
„Planul vizează conectarea localităților Cisnădioara și Cisnădie cu Sibiul printr-o rețea de parcuri, piste de biciclete ecologice…” Corect ar fi…













Lasă un răspuns