Sâmbătă,
14.12.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Elemer "Toci" Tordai, legenda vie a baschetului din Sibiu

Există jucători care se confundă cu istoria unei echipe și care dăinuie pentru totdeauna ȋn amintirea fanilor.

Este cazul regretatului Elemer Tordai. Singurul număr nouă existent ȋn inimile miilor de fani din Sibiu si din ȋntreaga Românie, unicul număr nouă care a ridicat de două ori deasupra capului trofeul ligii naționale de baschet cu Sibiu, din postura de căpitan al echipei, singurele titluri câștigate din istoria lui CSU Sibiu, ȋn anii 1995 și 1999.

Răpus de boală

La 35 de ani, ȋn 2006, "Toci" a primit o veste cumplită: diagnosticat cu cancer la colon.  Calvarul a ȋnceput ȋn primăvara acelui an, ȋntr-o săptămână slăbise opt kilograme. Inițial s-a crezut că este vorba despre apendicită, ȋnsă după câteva săptămâni s-a aflat adevărul. Au urmat tratamente peste tratamente, se părea că starea se ȋmbunătățea, dar boala nu a cedat. La aflarea veștii, oficialii lui CSU i-au sărit ȋn ajutor, oferindu-i postul de antrenor secund. "Sunt fericit că oamenii nu m-au marginalizat. Sper să trec peste această boală și să revin ȋn teren", spunea, imediat după aflarea veștii, jucătorul. Ziua de 1 iulie 2007 este cea care a zguduit ȋntreaga suflare sibiană: "Toci" pierduse lupta cu cancerul. Deși părea nemuritor a fost răpus de cel mai greu adversar pe care l-a ȋntâlnit ȋn carieră, ȋnsă a luptat până la capăt, precum o făcea la fiecare meci ȋn tricoul galben-albastru.

Memorialul "Elemer Tordai", omagiu pentru "unicul căpitan"

Ȋn fiecare an, prin Memorialul "Elemer Tordai", toate gândurile sunt ȋndreptate către "Toci" sau "unicul căpitan", așa cum este alintat ȋn lumea baschetului sibian, cel mai emblematic jucător care a ȋmbrăcat vreodată tricoul galben-albastru al formației CSU Atlassib Sibiu. Din 2008, de când s-a organizat prima ediție a Memorialului, până ȋn prezent, clubul la care "Toci" a făcut istorie ȋi oferă un tribut, prin turneul amical care ȋi poartă numele. Ȋn același an, 2008, la pauza semifinalei dintre CSU Atlassib Sibiu și "U" Mobitelco Cluj, sibienii au retras ȋn semn de respect numărul nouă, care a fost purtat de către "Toci". De atunci până ȋn prezent, tricoul acestuia este pus la loc de cinste, ȋn vârful tribunei, acolo de unde "Toci" poate să vegheze și să ȋndrume ȋn continuare echipa pe care a iubit-o atât de mult. "La fiecare meci din acest turneu, ne aducem aminte de colegul nostru de la care am ȋnvăţat multe elemente şi tehnică de pivot. Îmi voi aduce aminte mereu ca de un bun prieten, pentru că noi pe vremea aceea eram o familie mare şi unită”, mărturiseşte Alexandru Kovacs, fostul coleg al lui Toci, pentru Turnul Sfatului.

"Te vom iubi mereu"

Acestea sunt cuvintele care răsună meci de meci ȋn Sala "Transilvania", la meciurile echipei CSU. Deși a plecat dintre noi ȋn acea iulie neagră a anului 2007, "Toci" a rămas ȋn memoria fiecărui suporter sibian și nu numai. Aparițiile lui Tordai ȋn Sala "Transilvania" erau de poveste. Pe parchetul Sălii "Transilvania" se simțea frumos ca un zeu, iar vuietul tribunelor arhipline ȋi transforma prestația ȋntr-un cântec, fredonat la nesfârșit. Este poate singura ȋnfrângere peste amintirea căreia CSU Sibiu nu va putea trece niciodată.

“Era un om minunat şi un super jucător”

"Toci" a fost un monument de bun simţ, atât pe terenul de joc, cât şi ȋn afara lui. Jucător rămas şi ȋn amintirea celor mai tineri, care au avut ocazia să-l ȋntâlnească. “Eram foarte tânăr atunci când am jucat cu Toci, ȋmi aduc aminte un meci ȋmpotriva Clujului. Partidă ȋn care m-a făcut să arăt bine pe teren, pentru că toate pasele pe care i le dădeam le transforma ȋn coş şi, implicit, assist pentru mine. În afara terenului mi se părea o persoană bună, cu picioarele pe pământ, nu mă simţeam sfiit să-i vorbesc dechis, pe când lui Beni sau Alecu trebuia să-i vorbesc ȋntr-un anumit fel. Cu el nu simţeam nevoia să o fac, era un om minunat şi un super jucător”, mărturiseşte Octavian Popa Calotă, jucătorul lui CSU Atlassib Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

102 selecții ȋn echipa națională a României

A rămas emblematic și la "națională", cele 102 meciuri disputate la seniori, sub tricolor, demonstrează că a fost un jucător care ieşea din tiparul clasic. Tordai a jucat și la Campionatul Mondial de la Edmonton, ȋncheiat pe poziția a cincea, ȋn 1991. După ce, cu un an ȋn urmă, a contribuit decisiv la locul patru obținut de România la Campionatul European. "A fost un om deosebit, un sportiv desăvârșit", așa ȋl caracteriza ultimul său antrenor, Mircea Vulc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

1 comentarii

Victor

Acum 10 ani

Respect \"Toci\"! Te vom iubi mereu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus