Asociaţia Tură ȋn Natură din Sibiu dă startul sâmbătă, 13 septembrie 2014, începând cu ora 09:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, competiţiei Duatlon Sibiu – concept unic pentru sibieni, ȋn care abilităţile fizice ale concurenţilor vor fi puse la mare ȋncercare.
Concursul presupune îmbinarea alergării cu mersul pe bicicletă, pe un traseu pitoresc, într-un peisaj minunat de început de toamnă. Traseul de aproximativ 18 kilometri este următorul: Parcul Sub Arini, potecile Rezervației Naturale ”Dumbrava Sibiului” până aproape de satul Rășinari, pentru ca la final să se treacă linia de finish în Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA.
„Duatlon Sibiu este un concept nou de concurs, în care vă învităm să alergați și să pedalați în echipe de două persoane pe o distanță de 20 km. Competiţia își dorește să promoveze combinarea a două ramuri sportive în cadrul unui concept interesant și provocator: alergarea și mersul pe bicicletă. De asemenea, ne propunem să promovam alergarea ca și alternativă de antrenament pentru bicicliști și mersul pe bicicletă ca și alternativă pentru alergători”, a declarat Răzvan Morariu, iniţiatorul proiectului.
Regulile jocului
Fiecare echipă va fi formată din două persoane și o bicicletă, care vor trebui să plece ȋn acelaşi timp de la start, şi pentru ca cursa să fie considerată validată, cei doi coechipieri sunt nevoiţi să treacă linia de sosire ȋmpreună. O altă regulă se referă la faptul că alergătorul și biciclistul pot schimba rolurile în orice moment al cursei, conform alegerii lor. De asemenea, este interzisă deplasarea ambilor participanți pe bicicletă în același timp.
Concurs şi pentru copii
Cei mici se vor putea bucura de frumuseţea conceptului unic, Duatlon Sibiu, pentru că organizatorii au pregătit o cursă specială pentru ei. Aceasta presupune parcurgerea contra cronometru, pe bicicletă, a unui traseu presărat cu obstacole.
Duatlon Sibiu 2014 este organizat de Asociația Tură în Natură, fiind un proiect cofinanțat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu și sprijinit de Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Centrul de închirieri biciclete de munte Cristian-Sibiu și Promo Management.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dumbrava Sibiului , Parcul Sub Arini , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Răzvan Morariu , Promo Management , Asociația Tură , Muzeului Civilizaţiei Populare , Rezervației Naturale , Duatlon Sibiu
Vizualizari: 488
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
UnPSDist mandru
Acum 3 ore
Depinde de noi
Acum 3 ore
Riveran