Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Gaz Metan vrea sa stinga lumina "lanternei rosii": "Avem nevoie de toate punctele"

Adrian Stoinea
0

Gaz Metan Mediaș ȋntâlnește "lanterna roșie" a Ligii I, Oțelul Galați, formație care se află ȋntr-o situație critică. Gălățenii vin după cinci eșecuri consecutive, ȋn care au primit 12 goluri, fără să marcheze vreunul. Medieșenii se deplasează la Galați cu un moral ridicat, dat de prestația foarte bună pe care au avut-o ȋn partida cu vicecampioana României, Astra Giurgiu, unde au reușit un rezultat de egalitate, scor 1-1.

Publicitate
Publicitate

"Suntem conştienţi că ne aşteaptă o partidă dificilă la Galaţi, pentru că întâlnim o formaţie care nu se mai regăseşte faţă de anii trecuţi, când au avut stabilitate. Noi suntem pregătiţi pentru această deplasare, am discutat cu jucătorii despre importanţa acestui joc. Sper să continuăm la fel ca şi atitudine şi concentrare, în evoluţia noastră şi în această partidă. Este foarte important să adunăm toate punctele, iar dacă vom face ceea ce trebuie şi ne vom dedica total, vom avea câştig de cauză”, a declarat tehnicianul Gazului, Cristian Dulca, ȋn cadrul unei conferințe de presă.

Publicitate

Deși formația gălățeană traversează o perioadă nefastă, statistica ȋi dă bătăi de cap Mediașului. Ȋn duelurile directe, Oțelul este net superioară Gazului. Scorul ȋntâlnirilor directe fiind de 7 la 2 ȋn favoarea Oțelului, și alte 3 meciuri terminându-se la egalitate. Ultima victorie a "găzarilor" pe terenul gălățenilor datează din anul 2009, când Mediașul s-a impus la limită, cu scorul de 1-0.

Partida dintre Oțelul Galați și Gaz Metan Mediaș se va disputa mâine, 24 octombrie 2014, ȋncepând cu ora 18:30, și va fi transmisă ȋn direct pe Look Plus.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate