Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Inalta Curte: Carabulea - inapoi in arest

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a României au admis contestația depusă de DNA în ceea ce îl privește pe Ilie Carabulea, patronul Holdingului Atlassib: au desființat încheierea Curții de Apel București, prin care Carabulea era eliberat din arestul Poliției. Acum aproape două săptămâni, Curtea de Apel București a decis să admită cererea omului de afaceri sibian, de a-i fi înlocuită măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Pentru reamintire, în vara acestui an lui Ilie Carabulea i-a mai fost admisă cererea de a fi arestat la domiciliu, însă după 30 de zile a fost ridicat de procurori și dus înapoi în arestul Poliției Capitalei: omul de afaceri sibian a încălcat dispozițiile instanței și a luat legătura cu alți inculpați și martori din dosar.

Ilie Carabulea a fost trimis, anul acesta, în judecată într-un al doilea dosar de corupție în care este implicat. În dosarul Carpatica Asig – ASF Carabulea este acuzat de Două infracțiuni de cumpărare de influență, două infracțiuni de dare de mită sau instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, printre altele.  Pe scurt, Ilie Carabulea este acuzat că a mituit și influențat șefi din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară pentru ca aceștia să nu semnaleze neregulile existente în cadrul Carpatica Asig, compania de asigurări din cadrul holdingului Atlassib.
Alături de Carabulea au mai fost trimise în judecată, în același dosar pus pe rol în aprilie, alte 11 persoane. Printre aceștia se numără Marian Mârzac, fostul director general al Carpatica Asig (societatea de asigurări controlată de Ilie Carabulea),” împins” până în postura de membru neexecutiv al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, fostul președinte al ASF, dar și Radu Mustățea (fost membru al CA al Carpatica Asig).
Din rândul celor care au condus sau conduc firma de asigurări de la Sibiu au mai fost trimiși în judecată pentru dare și luare de mită sau pentru complicitate la alte infracțiuni asimilate celor de corupție Elena Rusu (membru în conducerea Carpatica Asig) și Ina-Ana Crudu (cea care i-a urmat lui Mârzac în fruntea Carpatica Asig). Procurorii anticorupție au trimis în judecată și persoana juridică SC Carpatica Asig SA, ”sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă (două infracţiuni) şi dare de mită (două infracţiuni)”.
Printre VIP-urile trimise în judecată în acest dosar se numără și Laura Elena Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, fost director în cadrul ASF acuzată de ” constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit”.

Citește și DNA a finalizat rechizitoriul: Carabulea, Carpatica Asig și alte 11 persoane sunt trimise în judecată

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Eu

Acum 9 ani

Asta este alba / neagra deja.......
Raspunde

carabulea

Acum 9 ani

transilvania nu trebue sa mai lucreze pentru mitici si vrabiile din restul tarii .transilvania libera.
Raspunde

@

Acum 9 ani

Carabulea for president!
Raspunde

IOI

Acum 9 ani

asta-i taticu - SPAGA Sibiului In jurul lui este un alt grup mai select cu metode mai nerusinate de furat Sibiul ( Johannis, Urdea, Bica, Popa, Fodor, Nistor, Picu si altii - mai in functii - ).
Raspunde

@4

Acum 9 ani

Pleaca acasa si vezi de tunarii tai care o demolat tara si nu mai tot avea grija sibienilor, mincinos ticalos. VEZI TU DE AIA DIN ALTE ZONE CARE O FURAT, SABOTAT, IZOLAT SIBIU DE ZECI DE ANI, AIA TREBUIESC ADUSI IN FATA JUSTITIEI
Raspunde

@5

Acum 9 ani

Dragule esti unul din ei. Iti inteleg supararea dar eu mincionsul ticalos vreau sa raspunzi tu sau cei ai tai pentru raul pe care l-ati facut Sibiului. SI SUNT SIGUR CA VETI RASPUNDE!! Casa mea este Sibiul ca daca nu ma interesa ce au facut spagarii lui CARABULEA si cei aratati la 4 dar si altii cu functii ,mai mari
Raspunde

@6

Acum 9 ani

nu sunt nici unu din ei , supararea mea e ca sau facut multe ticalosii din alte zone cu Sibiu asta si astia trebuie trasi la raspundere.Ai inteles, cite ticalosii i sau facut sibienilor si astia trebuiesc trasi la raspundere.De zeci de ani se duc politici ticaloase indreptate impotriva acestui judet si oamenilor lui.
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Daca erai sibian intrebai in felul urmator- citi bani se duc lunar din judet in alte judete care ne-au furat deconcentratele si in buzunarele cui merg acei bani, citi bani merg la buget si citi se mai intorc , acolo sa vezi hotii din banii sibienilor si care ar trebui sa te ingrijoreze.
Raspunde

@8

Acum 9 ani

Jalnica tentativa de a arata spre altii care \"au facut mai mult rau Sibiului decat cei incriminati mai sus\"... concentratele si deconcentratele sunt o alta problema. Trebuie pedepsiti fiecare dupa fapte. Nu mai incerc sa ii scuzi pe astia \"ai nostri\"...
Raspunde

adevarul

Acum 9 ani

Adevarul este ca nea ilie carasbucea o iesit cateva zile la aer , prilej cu care si-a refacut stocul de margarina pentru o viata mai lunecoasa la bahaus.
Raspunde

Ilie -puscarie de la scularie

Acum 9 ani

Asa ceva mai rar,sa joci ping pong cu probabil cel mai bogat dintre sibieni mi se pare incredibil sa nu zic tragi-comic ,vai de mama ei de justitie de rahat dintr-o Romanika putred de corupta!
Raspunde

pentru cel de la nr. 2

Acum 9 ani

A început deja campania de desprindere a Transilvaniei de România? E mai bine sub unguroi? S-ar putea să reușiți ptr. că românii deștepți (mulți plecați în lumea largă să muncească) sunt dominați de minoritari și de ticăloși/profitori români.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus