Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu va reprezenta România la Carnavalul Internațional al Copiilor de la Veneția printr-o serie de cinci reprezentații cu spectacolul „Greierele aproape faimos / Il grillo quasi famoso”, care vor avea loc în perioada 8 - 13 februarie.
„Greierele aproape faimos” este o producție cu marionete și actori la vedere, ce îi va încânta pe cei mai mici prin aventura muzicală a unui greier hotărât să își implinească visul de a cânta, prin muncă şi perseverenţă. Spectacolul Teatrului Gong va fi prezentat în limba italiană și va avea loc la spațiile Arsenalului din Veneția (Corderie dell'Arsenale). Din distribuția spectacolului fac parte actrițele Mihaela Grigoraș și Monica Baldea. Producția teatrului sibian are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandată copiilor cu vârsta între 3 și 12 ani.
Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Teatrul pentru Tineret şi Copii „Gong” din Sibiu, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti, la invitația organizatorilor Bienalei de la Veneţia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Monica Baldea , Institutul Român , Carnavalul Internațional , Spectacolul Teatrului Gong , Institutului Cultural Român , Mihaela Grigoraș , Cercetare Umanistică
Vizualizari: 394
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Iliescu
Acum 9 ore
Troll.E.Buzu
Acum 9 ore
Lutte
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Emil