Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Batalie pe o strada plina cu gropi: DPC si Terra Building se contesta pentru strada Frunzei

Traian Deleanu
15

Cerută de mulți ani de către locatarii blocurilor noi, dar fără asfalt în față,  ridicate pe strada Frunzei, modernizarea infrastructurii a fost scoasă la licitație de administrația locală la finele anului trecut. Rezultatul licitației, însă, a pus față în față două asocieri de firme din Sibiu, conduse de Drumuri și Prestări Construcții, de o parte, și Terra Building SRL, de cealaltă parte, asocieri care își contestă dreptul de a efectua lucrarea.
Două milioane de lei, fără TVA, este valoarea aproximată a lucrărilor de modernizare a străzii Frunzei, situată într-o margine a cartierului Turnișor. Primăria Sibiu a lansat procedura publică de atribuire a lucrărilor de proiectare, obținere a avizelor, asistență tehnică și execuție a lucrărilor în octombrie anul trecut.

Publicitate
Publicitate

Cine a fost interesat?

La termenul limită de depunere a ofertelor, stabilit pentru 4 noiembrie 2014, au fost depuse trei dosare, în spatele cărora se aflau tot atâtea asocieri. Astfel, alături de asocierea Edifice SRL Sibiu – Com-Pas Arhitecți SRL Cisnădie, au mai fost depuse alte două oferte de către asocieri conduse de către Drumuri și Prestări Construcții (firma al cărei unic acționar este Consiliul local Sibiu) și, respectiv, de către SC Terra Building SRL, cu sediul social în comuna Orlat.
Alături de liderul DPC, din asocierea condusă de această societate mai fac parte SC Comtram SA (firma controlată de Ilie Carabulea), SC Geiger Transilvania (una din cele mai prezente firme de construcții pe șantierele din Sibiu), Electro Con Impex SRL  și SC Neo Plan SRL.
De cealaltă parte, în asocierea cu Terra Building drept lider de asociere au mai intrat SC Universal Business SA (firma controlată de fostul director al Energie Termică, Ilie Grădinar) și Electroimpex SRL. În plus, Terra Building i-a mai prezentat drept subcontractanți ai săi firmele de construcții Repcons SRL din Sibiu și Elis Pavaje SRL, din Alba, precum și persoanele fizice autorizate Stelea Constantin și Frățeanu O. Constantin.

Publicitate

Cine a câștigat?

Comisia de licitație a administrației locale a stabilit drept câștigătoare oferta depusă de asocierea condusă de SC Terra Building SRL, după ce oferta depusă de asocierea condusă de DPC a fost considerată inacceptabilă și neadmisibilă. La mijlocul lunii trecute, DPC a contestat respingerea ofertei sale la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Cei de la Terra Building nu au stat deoparte și au formulat o cerere de intervenție, prin care solicitau ”respingerea contestaţiei ca fiind nefondată şi menţinerea actelor elaborate de autoritatea contractantă ca fiind legale şi temeinice”.
În ultima zi a săptămânii trecute, judecătorii CNSC au decis: DPC are dreptate. ”Dispune anularea raportului procedurii şi reevaluarea ofertelor de la etapa stabilirii admisibilităţii acestora, în conformitate cu cele rezultate din motivarea prezentei”, se arată în decizia CNSC.
Aceasta urmează a fi comunicată în scris și părților implicate. După această comunicare, SC Terra Building va avea la dispoziție zece zile să atace decizia CNSC în instanță. În cazul în care va fi formulată o astfel de acțiune, procesul se va judeca la Curtea de Apel Alba.

Reabilitarea străzii Frunzei ar urma să fie realizată în decurs de șase luni, potrivit prevederilor contractuale. Primele două luni de derulare a contractului sunt rezervate proiectării și avizării lucrărilor, care să fie executate, mai apoi, în restul de șase luni. Perioada de garanție solicitată prin contract este de cinci ani de la data recepției la terminarea lucrărilor.

Foto: Google Street View

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

15 răspunsuri

  1. Avatar 450000 de euro?
    450000 de euro?

    What ? de banii astia se face autostrada. Ai de mine ce contracte adevarate sunt la primaria sibiu.

    0
    0
  2. Avatar 6 LUNI pt o strada de pamint?
    6 LUNI pt o strada de pamint?

    eu zic ca e lucru fuserit. Ar trebui cel putin 2 ani.

    0
    0
  3. Avatar i-o
    i-o

    Nu știu cum lucrează aceea Terra Building , dar DPC lucrează execrabil

    0
    0
  4. Avatar Frunzei.. the final frontier
    Frunzei.. the final frontier

    these are voyages… explore strange new worlds, seek out new leafs.. boldly go where no man has gone before. Haideti ca se poate.Rezistam. Noi vrem pamant. 🙂

    0
    0
  5. Avatar hiha
    hiha

    De ce se bat doar pentru aceasta strada ??? mai sunt multe de asfaltat in Turnisor si cu mai mult noroi nu numai gropi , mai ales ca se mai spune ca ar figura si asfaltate in acte . Sper sa nu fie adevarat si sa le asfalteze .

    0
    0
  6. Avatar cfg
    cfg

    Firmele se judeca si***ramane tot cu strada neasfaltata.. Ca la romani…Unde esti tu Tepes???

    0
    0
  7. Avatar caratera
    caratera

    ba dar pe strada ,omizi cind asfaltati

    0
    0
  8. Avatar intrebare
    intrebare

    Nu îi concurență neloială Universal Business vs Consiliul Local?:)))Sau Universal Business vs Comtram, care tocmai terminase de revigorat jumatea bună din Noica?

    0
    0
  9. Avatar un sibian
    un sibian

    se sifoneaza bani puternic la primaria Sibiu…oare de ce mai primesc contracte cei de la Comtram???

    0
    0
  10. Avatar Ilie
    Ilie

    „SC Universal Business SA,firma controlată de fostul director al Energie Termică, Ilie Grădinar” – ce fain suna :))

    0
    0
  11. Avatar bum
    bum

    DPC-ul trebuie sa plateasca salariile compensatorii pentru aproximativ 150 de fosti angajati.

    0
    0
  12. Avatar ilie
    ilie

    haha. numai oameni grei.

    0
    0
  13. Avatar Sb
    Sb

    Gradinaru șeful la toti .

    0
    0
  14. Avatar sibiu
    sibiu

    De ce nu se spune ca de fapt sc dpc a fost descalificata de fosta directoare tehnica cristina bica care a vrut sa dea un ultim tun.Sau ce credeati ca a plecat din primarie de buna ce era stati linistiti a simtit ca se stringe latul si a eliberat terenul ca sa nu o ascunda organele.

    0
    0
  15. Avatar ...

    Urate treburi se fac pe banii nostri si sub ochii nostri. La fel de urate ca si privelistea din poza. Blocuri inghesuite mai rau ca pe vremea comunistilor cu balcoane atarnate deasupra strazii, ca de spatiu verde nu a mai ramas loc… Si culmea sfidarii i-au zis strada Frunzei…Probabil nu au indraznit sa ii zica a Frunzelor ca ar fi fost prea mult spatiu irosit cu spatii verzi… Sau poate e o aluzie subtila la vorba aia romaneasca despre frunza si caini, ca tare li se mai potriveste celor care dau aprobari la urbanism…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate