Schimbarea

Există treceri de la un stadiu la altul, într-o comunitate sau o așezare umană, care se fac imperceptibil pentru observatorul mediu trăind în acea comunitate și în ritmul ei cotidian. Acest tip de modificări în structura comunității, în formele de manifestare, chiar în ritmurile ei de activitate, devine evident abia după trecerea unor decenii, ceea ce înseamnă peste jumătate din viața observatorului mediu...

Trăind în România, câteva decenii înainte de 1990 și sfertul de veac de după, am ajuns ca, bombardat de modificări mici și rapide în mediul meu socio-ambiental, să pot observa însă și o schimbare majoră – ce indică o tendință ireversibilă, negativă, pentru așezările din sudul Transilvaniei: orașe mici și mijlocii, comune, sate...

Schimbarea este, în fond, uriașă – pentru că privește baza vieții și activității acestor comunități umane, pornind tocmai de la decizii capitale, luate de o parte semnificativă a comunității – în fiecare sat și oraș din zona pe care o cunosc bine, de zeci de ani ( dar probabil că la fel s-a întâmplat cam în toate zonele României, ale estului european, și nu numai... )! Iată câteva piese din mozaicul acestei treceri dintr-o paradigmă parcă mai firească a vieții, într-una mai ciudată, cu resorturi suspecte, cu pierderi majore de energie, de efort și mai ales de idealuri:

• Copil fiind, stăteam aproape de linia ferată pe care treceau trenuri, tot timpul zilei și al nopții... Număram vagoanele marfarelor, și totdeauna erau peste 40 și aplaudam când garnitura avea peste 80... Acum trec multe ore până se aude ceva; am văzut multe garnituri cu o locomotivă și 2 vagoane...

• Știu bine că anii 50-60-70 ai secolului trecut erau de fapt și moștenitorii situației de dinainte de Războiul al doilea, în timp ce făceau trecerea și spre perioada comunismului decăzut; dar în orășelul meu de pe Târnave funcționau peste 50 de întreprinderi din toate sectoarele industriei, dintre care 28 erau de categorie „republicană”, cu export preponderent ! Și toate celelalte orășele din vecini aveau mereu nevoie de angajați în industrie și servicii...

• Școlile erau arhipline de elevi, de dimineață până seara ( 3 schimburi), șase zile pe săptămână! Și era o muzică fermecătoare peste tot – se auzeau în același timp româna, germana, săseasca, maghiara, plus fragmente de franceză și engleză, în jurul tinerelor profesoare de limbi „moderne”... Acum, în aceleași clădiri, de-abia se adună 25 de copii de aceeași vârstă, dintr-un întreg cartier, cinci jumătăți de zi pe săptămână ! Și în pauze se aude o singură limbă – urlete onomatopeice...

• Deși era în plin comunism, orașul fremăta de viață comunitară, după-masa și seara străzile erau pline și locuitori de toate vârstele socializau în zonele și străzile comerciale, în piețe și parcuri, în sălile unde se derulau mereu întâlniri cu oameni de cultură, mici spectacole (majoritatea cu forțe și formații locale), repetiții cu zeci de grupuri de amatori – chiar dacă în magazine nu era belșug de produse sau evenimentele culturale trebuiau să bifeze la început ceva frazeologie comunistă... Dar vitalitatea comunității nu se poate compara cu ceea ce avem astăzi, când satele și orășelele sunt ca și părăsite înainte să se lase seara, aproape nimic de ordin cultural nu se întâmplă cu lunile ! În cazul Sibiului, lumea a început să se strângă la mall, adică în zona comercială din câmpul Șelimbărului, unde contactul social este tipic american – o generală singurătate în mijlocul mulțimii (chiar când vezi grupuri care par de prieteni...), unde mijlocul și scopul este doar achiziția de bunuri, hai, fie și butonarea pe gadget-uri!!

• Sunt perfect conștient că există un ethos al vârstei și o spirală a amintirilor din copilărie/tinerețe. Dar aici nu discut pe acest palier, pentru că discut o SCHIMBARE MAJORĂ DE ORDIN SOCIAL !! Pe-atunci, lumea celor mici și celor mari se centra pe cultura tipărită și pe cea audio (radioul era foarte ascultat și, culmea în perioadă comunistă, avea consistență culturală !). Să nu-mi spuneți despre internet, despre pacostea butonării în dauna spiritului ! Vă voi replica simplu – voi ține o carte în mână și ea-mi va fi la fel de folositoare și după ce cade rețeaua electrică, sau explodează bomba electro-magnetică, sau se umple tot pământul de cei mai apocaliptici viruși electronici!

• OAMENII – păi, tocmai ei! Uitați-vă câți copii, câți tineri mai sunt prin sate, prin orașele mici. Câte personalități ale comunității sunt printre profesorii de gimnaziu și de liceu ? Priviți vânzătorii din magazinele de astăzi, ascultați-le vorbirea. Cel puțin eu am cunoscut mulți pasionați de această meserie, îți făcea plăcere să intri și să-i asculți, în micile lor magazine (nu uitați, comuniste !). Și, evident, trăiau încă mii, zeci de mii de români, sași, evrei, născuți înainte de război, care știau să trăiască și să socializeze impecabil chiar în condițiile noii ordini rusești, înconjurați de scursurile societății, ajunse în fruntea bucatelor... 

• Și ajungem la miezul problemei – acea „ordine socială comunistă” a lăsat urme adânci! Ca să nu mai vorbim despre emigrație, „revoluția digitală”, și scursurile altora, pe lângă cele autohtone... Pentru că tocmai fibra comunităților, urbane și rurale, a fost grav marcată. Populația a devenit aproape toată „defavorizată”, prost educată, chitită numai pe drepturi-fără-obligații... Populația școlară scapă controlului parental firesc, în timp ce nu mai face față la cerințe școlare elementare ! Și cam aicea suntem – oamenii ajung să nu mai știe cum să trăiască decent împreună – în vecinătate, în spații publice, în instituții...

Da, orașele tind să se umple de mașini mici și SĂ SE GOLEASCĂ DE SENS! Este o teribilă schimbare – ca sfârșitul unei lumi ... Și lumea ce spune ????

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

de arh. Dorin Boilă