Școala gimnazială cu numărul 20, situată pe strada Macaralei din Sibiu, se va numi Școala gimnazială ”Ioan Slavici”, au aprobat consilierii locali în ultima ședință în care s-au reunit. Decizia vine în urma solicitării Consiliului profesoral, care a luat decizia acestei schimbări în luna octombrie a anului trecut. În urma adoptării acestei hotărâri de modificare a numelui, consilierul local Mariana Brunchea a cerut alocarea de fonduri suplimentare unității de învățământ înființate în 1965. ”Din păcate, aspectul exterior al clădirii este deplorabil și v-aș ruga ca la o rectificare de buget viitoare să se aloce fonduri pentru reabilitare”, a spus Brunchea. Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat că există această intenție. ”Cu siguranță vor fi alocate fonduri pentru această reabilitare”, a fost răspunsul primarului interimar.
”Şcoala Gimnazială Nr.20 Sibiu, a fost construită în anul 1965 în cartierul Lazaret şi este aşezată în partea de sud-est a municipiului Sibiu.Ca şi delimitare a circumscripţiei şcolare avem: Calea Guşteriţei până la podul peste râul Cibin, artera de circulaţie spre cartierul V.Aaron, calea ferată. După anul 1960, datorită industrializării puternice a zonei de sud–est a oraşului, când au fost construite intreprinderile IPAS, Balanţa, Retezat, în zonă a apărut necesitatea construirii unei noi şcoli. Şcolile 2, 8 şi 11nu aveau spaţiu pentru şcolarizarea unui număr de elevi în continuă creştere în zona Lazaret, astfel că în anul 1962 a început construcţia Şcolii Generale Nr.20 Sibiu, care s-a încheiat în anul 1965”, sursa: Site-ul Școlii gimnaziale nr. 20
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai daca vine bolovan la noi acasa, noi ca si gazde bune ce am fost si suntem tot timpul, eu…
ce pute pe zona aia, numa’ a mancare ieftina, numa’ a cathering, numa’ behaituri de slujbe de pomeni si inmormantari,…
Toate hotiile si deciziile impotriva tarii au fost luate la unison in alianta PUPU (PSD-USR-PNL+partidul ilegal al etnicilor maghiari). La…
Asta nu este „pozitia Romaniei”. Este pozitia sexo-marxistilor care au furat alegerile si le-a fost data puterea sa semneze pas…
Deci medici avocați profesori! Ok ! Atita timp cit se mai și dau intelectuali e cu atit mai rușinos ca…












Lasă un răspuns