Marţi,
10.09.2024
Innorat
Acum
18°C

In cusca cu “Barbie". Alice Ardelean de la Kudokai Sibiu se lupta cu Cristina Stanciu, in gala RXF de la Craiova

Alice Ardelean de la clubul Kudokai Sibiu va lupta  în gala de MMA Romanian Xtreme Fighting, programată mâine, 16 martie, la Craiova. Sportiva antrenată de către Adrian Mihai o va avea ca adversară pe “Barbie” Cristina Stanciu, luptătoare a clubului Absoluto din Bucureşti, ce are ca procedeu preferat “Rear naked choke” (braţul atacatorului înconjoară gâtul adversarului şi apoi apucă propriul biceps pe celălalt braţ, toate aceste tehnici fiind făcute din spatele adversarului).

“Mi se pare o luptătoare puternică”

“N-am mai luptat cu ea, o să fie primul meci. Am văzut-o într-o gală în care a luptat. Am văzut-o live. Mi se pare o luptătoare puternică. Am înţeles că a făcut de la vârsta de nouă ani kickboxing. Le ştie pe amândouă, şi sol şi picioare. Nu prea am reuşit să-mi dau seama din meciul acela, pentru că a durat foarte puţin. Pentru că adversara ei s-a speriat, a lovit-o de câteva ori şi arbitrul a oprit meciul. Dar nu mi s-a părut că au fost lovituri foarte puternice. Nu o să fie o luptă uşoară, dar m-am antrenat foarte intens, sunt pregătită atât fizic cât şi psihic. Mult mai pregătită ca în gala de la Sibiu (înfrângere prin armbar în faţa Dianei Belbiţă). M-am pregătit mult mai mult. Sunt pregătită fizic la cel mai înalt nivel”, declară Alice Ardelean, pentru Turnul Sfatului.

Antrenorul sportivei este şi el de părere că partida va fi una dificilă, ţinând cont că adversara se află la un club puternic din România. “Meciul va fi greu, este o sportivă din Bucureşti, de la un club în care are posibilitatea de a face sparring-uri cu multe adversare de greutatea şi de vârsta ei. Am acceptat provocarea pentru că eu îmi cresc sportivii pentru a deveni cei mai buni din meciurile grele”, spune Adrian Mihai.

Ultima gală în care a luptat sportiva de la Kudokai a fost la sfârşitul anului trecut, în gala “Noaptea Cătanelor Negre” de la Năsăud, când s-a impus printr-un  ground and pound  în faţa Roxanei Crişan de la Metalbox Arad, iar perioada de patru luni fără meciuri oficiale nu pare să o afecteze pe Alice. “Nu contează că nu am mai luptat de atâtea luni. Dimpotrivă, mă simt mult mai pregătită fizic. Vreau  să fac o figură frumoasă”, mai susţine sportiva.

Pregătire în noua sală Kudokai RActiv

De aproximativ două săptămâni luptătorii de la Kudokai se antrenează  într-o nouă sală. Sala Kudokai RActiv, o sală ultramodernă de Arte Marţiale Mixte şi Kickboxing, ce urmează să fie inaugurată pe 22 martie 2015.

“Condiţiile nici nu se compară cu ce aveam înainte. Avem saltele, putem face sol. Avem o cuşcă, în care putem face sparring-uri şi să ne simţim ca şi în meci. De exemplu, dacă îi faci o proiectare şi cazi într-un anumit fel pe cuşcă. E mult mai greu să lupţi în cuşcă, e mai incomod. E bine pentru că în modul aceasta te obişnuieşti cu cuşca de la competiţie. Cuşca nu este la fel de mare ca cea din meciurile oficiale, însă nici nu avem nevoie de o cuşcă mai mare. Este suficient cât să te pună în dificultate, să cazi strâmb, să-ţi bagi adversarul în gard”, explică Alice.

Antrenorul de la Kudokai, Adrian Mihai, se arată şi el încântat de condiţiile noi de pregătire, ce îi vor ajuta pe sportivii săi să atingă un nivel mult mai ridicat.  “Suntem norocoşi că ne-am mutat în cea mai modernă sală din Transilvania de Arte Marţiale Mixte şi Kickboxing. Pentru că ne-am mutat de curând, nu am apucat să facem o pregătire bună specifică Artelor Marţiale Mixte, doar acum am început antrenamentele în cuşcă. Aşa cum a spus şi Alice, este mai pregătită faţă de meciul de la Sibiu, pentru că am mărit pregătirea, dar puteam să fim la un nivel de pregătire mult mai ridicat, dacă aveam la dispoziţie această sală. Din fericire, Kudokai are această sală alături de RActiv. Cu dotare de ultimă generaţie: există echipament de crossfit, kickboxing şi MMA, cu frânghii de căţărat, pentru pregătire musculară. Cuşcă, salte speciale pentru judo şi Arte Marţiale Mixte pentru absorbţie. Lucruri la care alţii nici nu visează. Vreau să le mulţumesc câtorva apropiaţi care m-au ajutat să deschid această sală, pentru că a implicat resurse financiare foarte mari”, susţine Adrian Mihai.

Ultimele patru gale organizate sub brandul RXF la Botoşani, Sibiu, Bucureşti şi Brasov au fost sold out. Evenimentul Romanian Xtreme Fighting de la Craiova, din 16 martie, în care se va lupta Alice Ardelean, va fi transmis in direct de Sport.ro începand cu ora 20.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus