Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Turcan: Calin Popescu Tariceanu e un gainar

Alin Bratu
16

Vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, îi cere demisia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma scandalului provocat de votul senatorilor cu privire la imunitatea social-democratului Dan Șova. ”Călin Popescu Tăriceanu trebuie să demisioneze din fruntea Senatului pentru «palmarea» hotărârii Parlamentului pe votul la arestarea lui Șova. Am fost colegi însă, dacă nu transmite hotărârea Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu se afundă într-o groapă morală. Devine doar un găinar care dosește acte. Un șef de senat trebuie să respecte legea, să servească interesul public, nu să fie subordonatul lui Victor Ponta, adevăratul beneficiar al împiedicării arestării lui Șova”, a declarat Raluca Turcan.
Deputatul liberal îi reproșează poreședintelui Senatului că alături de PSD s-a ”făcut paravan” în fața legii, pentru a-l proteja pe Șova. ”Senatul avea obligația să admită sau să respingă solicitarea DNA. Prin refuzul adoptării unei hotărâri cu privire la cererea ce i-a fost adresată, Călin Popescu Tăriceanu împiedică Curtea Constituțională să se pronunțe pe modalitatea de vot. Tăriceanu este fațada lui Victor Ponta. E un paravan în fața justiției care dorește să oprească tăvălugul care ar duce la căderea guvernului Ponta. Tăriceanu dezamăgește în continuare ca om politic, prin deciziile pe care le ia. Acesta a încălcat Constituția României, a făcut un abuz în serviciu și trebuie să răspundă pentru aceasta! ”, a mai spus Turcan. 
Întrebată dacă apelativul ”găinar” nu e prea mult pentru un președinte al Senatului, Turcan a răspuns: ”Nu, pentru că în momentul în care palmezi o hotărâre a Senatului te numești găinar cu papion”, a explicat deputatul PNL.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

16 răspunsuri

  1. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Elevate expresii. Sunt curios cum ar fi ”alintat-o” pe d-na Anastase,dupa celebra numarare a voturilor(stiti voi care!) daca n-ar fi fost colege de partid.Atentie,dna Turcan: dl Iohannis a purtat papillon zilele trecute,la dineul din Sufrageria de Stat.E posibil sa-l fi purtat si deasupra Pisoarului de Stat,presupunind ca a avut nevoie.N-as trata asa ”de sus” papillon-ul(Ion Ratiu purta papillon dar a fost preferata cravata lui Iliescu).In privinta gainarilor,n-am nicio indoiala ca posedind asa un nas ii puteti mirosi de la o posta(unitate de masura a distantelor in vremuri imemoriale,ca sa nu existe dubii!).In rest,s-auzim numai de bine!(N.C. Munteanu,despre care nu se mai stie nimic,nu Hurezeanu).

    0
    0
  2. Avatar Opinia Publica
    Opinia Publica

    Si joseph este un gainar si traieste bine-mersi.

    0
    0
  3. Avatar @Til Oilănșpighel
    @Til Oilănșpighel

    Ce-i rău în a spune omului – om și porcului – porc ?

    0
    0
  4. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    @3:Nimic rau,cu conditia sa-i spui omului porc atunci cind e porc si o dovedeste si om atunci cind e demn de asta,nu doar atunci cind iti convine politic.Sa-ti aduc aminte cum s-a format USL?Porcii de ieri au devenit oamenii de azi,la fel cum oamenii de ieri au devenit porcii de azi.

    0
    0
  5. Avatar Guitz,guitz
    Guitz,guitz

    3-e rău pentru ca jignesti porcii

    0
    0
  6. Avatar vasiladi
    vasiladi

    gaina moldovana de turcan iarasi cotcodaceste
    pretina lui nuti,boc,pedelista basista cu minte de gaina,uita cind vota cu doua miini taieri de pensii si salarii
    acum ii mare pnelista!!!!!

    0
    0
  7. Avatar victor
    victor

    o rog pe acesta doamna sa il ia si pe sotul iei de la televizor sa ne lase si sa faca alceva de cit politica.Va fi un lucru bun pentru toata lumea.

    0
    0
  8. Avatar M-am saturat!
    M-am saturat!

    Firea draqu de kurva, pleaca si spanzura-te!!!!!

    0
    0
  9. Avatar nik
    nik

    e lasati, poate apar imaginile de la imparatul romanilor cu stolo 🙂

    0
    0
  10. Avatar nelu
    nelu

    jos comunisti jos curvarul de tariceanu jos dootore jos cu timpiti

    0
    0
  11. Avatar @@@
    @@@

    Iar matale ești ciocănitoarea Woody! Hai să ne jicnim reciproc! Altceva mai știți stimată moldoveancă de la Botșeni?

    0
    0
  12. Avatar @nelu
    @nelu

    Dute sefu si mai bea un paharel ca sa te linistesti!!!!!

    0
    0
  13. Avatar jean valjan
    jean valjan

    vitico s-au vac-o mai racorestete cu o galeata de apa si ceva coceni ptr a te hrani si lasane cu presiunile astea ale tale ca nu vei ajunge la putere si nici PDL partidul tau ptr a te hrani cu otava si visichi …flamanzilor …….

    0
    0
  14. Avatar @jean valjan
    @jean valjan

    Jeane, scrie corect românește, apoi înjură! Știi cum e cu combătutul! Trebuie să combați bine și în limba română corectă!

    0
    0
  15. Avatar PETRU
    PETRU

    Doamna Turcan,acest individ(gainar) este un ordinar descendent al fanariotilor.Nu ar trebui sa ne mai surprinda nimic la acest fanfaron !!!

    0
    0
  16. Avatar vecina
    vecina

    doamna Turcan veziti de gainatul tau de sub nas de Neagu

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate