Un bărbat de 61 de ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma accidentului petrecut pe DN14, în această după-amiază. Șoferul, care se afla la volanul unui Citroen, a oprit pentru scurt timp în câmp, pe marginea drumului. Când s-a urcat înapoi în mașină, a pornit și a vrut să intre direct pe carosabil, fără să se asigure. Din spate, pe același sens, venea însă un Ford Transit. Mașina de marfă l-a lovit din plin, iar bărbatul care s-a făcut vinovat de accident a avut nevoie de intervenția de urgență a echipajelor SMURD.
Potrivit ISU Sibiu, bărbatul era inconștient în momentul în care echipajele medicale au ajuns la fața locului. Șoferul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe din Sibiu.
Celălalt șofer, de 21 de ani, a suferit doar contuzii minore la un picior și a fost transportat la Spitalul din Mediaș. Un alt pasager a fost rănit în urma accidentului, însă fără să sufere răni care să-i pună viața în pericol.
Știrea inițială
Trei persoane au fost transportate la spital, după ce au fost implicate într-un accident petrecut în urmă cu puțin timp. Două mașini s-au ciocnit pe Drumul Național 14, în apropiere de Gara Ațel. Coliziunea a avut loc între o mașină de transport marfă și un autoturism.
Foto: Arhivă
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 715
Ultimele comentarii
Acum 7 minute
Kukuruku
Acum 45 minute
Sadeanul
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Cetateanul Gogu
Acum 1 oră
Lucian