Duminică,
20.06.2021
Cer Senin
Acum
15°C

"A fi sau a nu fi" ȋn prima liga: sansele Gazului. Scenariul de anul trecut se repeta: FC Brasov, din nou piatra de ȋncercare

Ȋnainte cu patru etape de fluierul finalui de sezon al Ligii I de fotbal, situația ȋn lupta pentru salvarea de la retrogradare este una mai tensionată ca niciodată, iar orice calcule făcute ar putea fi date imediat peste cap. Nu mai puțin de patru formații speră să acumuleze punctele necesare pentru a mai trăi experiența primului eșalon. Alături de Gaz Metan Mediaș (prima echipă aflată sub linia roșie), se află FC Brașov, CS Universitatea Cluj și FC Rapid București, la care mai poate fi adăugată și CS Concordia Chiajna, care deși are cu trei puncte peste linia roșie nu poate să predea armele.

Gaz Metan are un program destul de dificil, ȋnsă situația evitării retrogradării pare să fie ȋn mâinile proprii, ținând cont că ȋn ultimele două etape medieșenii evoluează ȋmpotriva unora dintre contracandidatele sale: acasă cu Concordia Chiajna, ȋn penultima etapă, și ȋn deplasare la FC Brașov, ȋn ultimul meci al sezonului. Iar ȋn celelalte două etape, rămâne de văzut câte puncte poate să adune din duelurile cu ASA Târgu Mureș (acasă) și cu FC Dinamo București (deplasare). Confruntarea cu Târgu Mureș are o conotație aparte pentru ambele formații: Gazul luptă pentru salvare, ȋn timp ce ASA (ocupanta locului I) nu are voie să aibă vreo sincopă pentru a spera la primul titlu de campion din istoria clubului. Ȋn ceea ce privește desfășurarea ostilităților ȋn meciul cu Dinamo, medieșenii pot forța mai mult de un rezultat de egalitate, deoarece pot profita de problemele grave cu care se confruntă gruparea din Ştefan cel Mare, aflată ȋn fața uneia dintre cele mai slabe evoluții din istoria clubului.

Programul adversarelor: Rapid, cea mai norocoasă

FC Brașov are un program infernal: ȋn deplasare cu Pandurii, formație care are nevoie de un succes ce ar face-o să nu-i crească pulsul la 120 ȋn ultimele trei etape (gorjenii având, ȋn momentul de față, cu patru puncte peste primul loc retrogradabil); acasă cu Steaua, o campioană en-titre obligată să nu facă vreun pas fals, până la final, pentru a spera la câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv; ȋn deplasare la Viitorul, echipa lui Hagi aflându-se ȋn fața celui mai bun sezon de când a promovat ȋn prima ligă și speră să prindă un loc de Europa League; acasă cu Gaz Metan, ȋn ultima etapă, un duel de care pe care, unde medieșenii au șansa de a se salva in-extremis.

FC Universitatea Cluj are un set de meciuri care i-ar putea aduce cadoul salvării de la retrogradare: ȋn deplasare la Petrolul, o formație fără motivație după ce a intrat ȋn insolvență. Deposedați de dreptul de a participa ȋn Europa, jucătorii lui Petrolul nu-și mai găsesc busola, iar situația clubului stă pe un butoi cu pulbere: jucătorii sunt neplătiti de luni bune, iar Mircea Rednic, antrenorul "lupilor", a decis să plece ieri de la echipă, locul fiindu-i luat de Mihai Teja; acasă cu Astra Giurgiu, echipă ce se află ȋntr-o creștere vizibilă de formă după preluarea echipei de către Marius Şumudică (2 victorii din 2 meciuri) și după apariția veștii că formația giurgiuveană a primit licența UEFA de a participa ȋn cupele europene, Astra regăsindu-se pe primul loc de Europa League, ținând cont că Petrolul nu a primit licența; ultimele două partide cu Oțelul Galați (deplasare) și Ceahlăul Piatra Neamț (acasă), cluburi a căror șanse de a se salva sunt aproape nule.

FC Rapid București pare să aibă cel mai accesibili adversari: ȋn deplasare cu Ceahlăul (echipă ca și retrogradată), acasă cu CS Universitatea Craiova, echipă care traversează o criză evidentă de formă, după 19 etape fără ȋnfrângere oltenii nu mai reușesc să câștige (3 ȋnfrângeri și 2 egaluri ȋn ultimele cinci confruntări), ȋn deplasare la CFR Cluj, formație ȋn insolvență și aproape retrogradată după depunctarea drastică cu 24 de puncte din cauza datoriilor mari acumulate; acasă cu Pandurii, ȋntr-o ultimă etapă ȋn care gorjenii ar veni ȋn Giulești fără motivație, având șanse mari să fie salvați de la retrogradare până la partida cu Rapid.

Iată situația din acest moment, cu Gaz Metan prima echipă de sub linia ce asigură rămânerea ȋn Liga I:

 

rsz liga 2

Foto: print screen www.xscores.com

 

Similitudine cu ediția trecută: Brașov, piatra de ȋncercare

Gaz Metan Mediaș s-a aflat ȋntr-o situație similară și la finalul sezonului trecut, când a reușit să rămână in-extremis ȋn primul eșalon, ȋnsă singura diferența este că ȋn sezonul trecut retrogradau ultimele trei formații, ȋn timp ce ȋn actualul sezon vor părăsi Liga I nu mai puțin de șase echipe, ceea ce ȋi ȋngreunează și mai mult ȋndeplinirea obiectivului stabilit la ȋnceput de sezon. Noul sistem a fost pus ȋn aplicare pentru ca din sezonul viitor Liga I să fie compartimentată din 14 echipe, competiția derulându-se pe baza unui sistem cu play-off și play-out. Asta ȋnseamnă că la finalul ediției viitoare locurile 13 și 14 vor retrograda ȋn Liga II, iar locul 12 va disputa un baraj ȋmpotriva locului al treilea din Liga a II-a (compusă din 20 de echipe: primele două promovează automat). Revenind la ediția precedentă, Mediașul a dus o luptă la baionetă ȋn cursa pentru rămânerea ȋn prima ligă, terminând campionatul cu un punct deasupra liniei roșii. Iată cum a arătat deznodământul ediției 2013-2014, cu Gazul izbutind să evite retrogradarea cu mari emoții:

 

rsz liga1

Foto: print screen www.xscores.com

 

Exact ca ȋn sezonul trecut, Brașovul pare să fie din nou piatra de ȋncercare pentru medieșeni. Ȋn ultima etapă o va ȋntâlni pe FC Brașov, ȋnsă situația actuală pare una mult mai ȋncordată, cu patru etape ȋnainte de a suna gongul zilei "judecății". Dacă ȋn sezonul trecut cele două formații au dat mâna, făcând un rezultat de egalitate care le asigurau salvarea de la retrogradare, acum e puțin probabil să se ȋntâmple un astfel de scenariu, ținând cont de numărul mare de echipe ce vor da meciurile pe nocturnă pe partidele de la matineu. Gazul a tremurat serios ȋn ultimul sfert de oră al meciului cu FC Brașov, când brașovenii egalaseră la 1-1. Un eventual gol primit i-ar fi trimis pe medieșeni direct la matineu, ținând cont că ACS Poli Timișoara și Săgeata Năvodari reușiseră să-și câștige fiecare confruntarea, iar la egalitate de puncte (38) ambele formații ar fi devansat Gazul. Meciurile directe fiind ȋn defavoarea Mediașului: ȋnfrângere tur-retur cu ambele formații (Săgeata Năvodari - Gaz Metan 1-0; Gaz Metan - Săgeata Năvodari 1-2; ACS Poli Timișoara - Gaz Metan 2-1; Gaz Metan - ACS Poli Timișoara 0-1).

Următorul meci al Gazului va avea loc pe 10 mai, pe teren propriu, ȋmpotriva celor de la ASA Târgu Mureș, liderul campionatului. Partida va ȋncepe de la ora 18:30 și va fi transmisă ȋn direct de Digi Sport.

 

Foto: sptfm.ro

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus