Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cine are curaj sa experimenteze un accident usor, de buna voie?

Ștefan Dobre
8

Sibienii dornici să vadă pe pielea lor cum se simte un accident ușor sunt așteptați în week-end, în parcarea de lângă complexul Dumbrava, la o demonstrație gratuită.

Publicitate
Publicitate

Experimentul este organizat de Clubul Rotaract Sibiu, în colaborare cu Poliția Rutieră Sibiu și Primăria Sibiu, în cadrul unei campanii de conștientizare asupra importanței purtării centurii de siguranță în trafic. Practic, prin această campanie, sibienii pot asista și participa la o demonstrație gratuita, realizată pe un simulator, a ceea ce înseamnă un impact rutier la aproximativ 20 de km/h.

”Menționăm că aceste teste de desfășoară în condiții de  siguranță, iar la fața locului vor fi prezenți reprezentanți ai Asociației Voluntarilor SMURD. Cei care doresc să facă acest experiment pe simulator vor semna, înainte, o declarație pe propria răspundere, dar vor fi asistați în permanență de membri ai Clubului Rotaract Sibiu, de voluntarii SMURD și de agenti ai IPJ Sibiu”, specifică organizatorii.

Publicitate

Campania “Condu Prudent! Alege Viața!”, a fost inițiată în 2008, pentru sensibilizarea conducătorilor auto asupra accidentelor rutiere numeroase cauzate cu preponderență de comportamentul agresiv la volan și imprudență. Sibienii curioși de experiența unui impact la 20 de km/h sunt invitați  în cele două zile să testeze simulatorul.

Experimentul se va desfășura în perioada 9-10 mai 2015, orele 9:00-17:00, în parcarea de lângă Complexul Dumbrava, pe Șoseaua Alba Iulia.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar andra
    andra

    Adica sambata si duminica de fapt?

    0
    0
  2. Avatar xyz
    xyz

    Complex Dumbrava pe Soseaua Alba Iulia???

    0
    0
  3. Avatar fa scoala tata
    fa scoala tata

    ziaristi care nu stiu nici macar strazile din orasul nostru. artera principala a Sibiului este milea – piata unirii – saguna – alba iulia. daca complexul dumbrava este pe alba iulia atunci sa ne dai te rog si numarul la care il putem gasi. sau este vorba de piata unirii 6?

    0
    0
  4. Avatar LAURA
    LAURA

    Când ajungi să recunoşti în tine însuţi omul care eşti cu adevărat, îţi dai seama şi că „mediul” nu te va mai condiţiona niciodată, ba, dimpotrivă, că tu vei fi de acum înainte cel care va determina ce se întâmplă în jurul tău. Nici măcar nu e nevoie să părăseşti locul unde te afli, fiindcă forţa care s-a deşteptat în tine şi care se degajă din tine va transforma totul în preajma ta, astfel încât vei crea condiţii noi în contextul vechi. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** luaracenter***

    0
    0
  5. Avatar pieton
    pieton

    “Experimentul se va desfășura în parcarea de lângă Complexul Dumbrava“… De care parcare sa fie vorba??? Cea din spatele Teatrului, parcarea hotelului Ibis, parcarea de la “Cazarma 90“??? Nici una nu este pe Soseaua Alba Iulia!

    0
    0
  6. Avatar Dumbrava multiplex
    Dumbrava multiplex

    Daca Sibiul avea un cinema multiplex,nu mai existau atatea accidente in oras,lumea era la film.

    0
    0
  7. Avatar @6
    @6

    De acord numai că transmisiile cu IMC pot asigura un raport semnal -zgomot superior accentuând poluarea electromagnetică. Apoi e o problemă separarea
    de zgomotul aditiv de pe canal…..si multe,multe altele . Pe toate le stie ASTRID!!! de la Clămpău???/

    0
    0
  8. Avatar Sandro
    Sandro

    Experimentul se va desfășura în parcarea de vizavi de casa de cultură(parcarea laterală a magazinului Dumbrava). La eveniment vor participa și reprezentanți ai showroom-urilor din Sibiu dar și reprezentanți ai clubului de raliu.
    Vă așteptăm! 😀

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate