Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

De la milionar in Germania, la marginea unui sat romanesc cu 150 de locuitori

Ca să ajungi în Cund, la limite dintre județe Sibiu și Mureș, trebuie s-o iei din Dumbrăveni, pe un drum neasfaltat, care traversează o pădure și mai multe dealuri nelocuite. Și necultivate. La un moment dat, nici nu mai speri să ajungi undeva. Cu atât mai puțin la un resort turistic unde gătește un bucătar certificat de cea mai veche asociație gastronomică din lume.

Dar, dacă te țin toate bucșele, în Cund, prima la stânga, te întâmpină Jonas Schäfer. Fost proprietar de casă de discuri în Hamburg, Germania. Acum, mâinile îi miros a ceapă proaspăt tăiată. "Am o pregătire de inginer sunetist, iar la 30 de ani mi-am dat seama că ceva lipsește din viața mea. Vroiam să fac altceva, deși muzica, mai ales pop, îmi plăcea de când eram mic. Nu știam ce lipsește sau ce altceva aș putea face, doar simțeam că nu mai vreau să fac ceea ce făceam în acel moment. Tocmai ce intrasem într-o relație nouă, cu o fată care acum este soția mea. Iar ea mi-a spus: "Cred că, pentru tine, cel mai bine ar fi să renunți la ce ai în acest moment, în așa fel încât să poți găsi ceva nou", povestește Jonas.

În Germania, era proprietarul casei de discuri Laughing Horse Music, care vânduse nu mai puțin de zece milioane de albume ale formației nemțești Echt, idolii tinerilor germani în anii '90. Dar "ceva"-ul nedefinit care îi lipsea în viață nu se măsura în bancnote, așa că și-a vândut, fără regrete, compania. Ca toți băieții aproape tineri din țările civilizate, Jonas a plecat într-o călătorie inițiatică. Pe unde l-au purtat picioarele, carevasăzică. "Am ajuns în Transilvania, care era minunată. De partea corectă a Carpaților, cum spuneți voi (râde). M-am îndrăgostit imediat de natura de aici, mai ales cea din satele transilvănene și de frumusețea pură a locurilor, asupra căreia părea că omul aproape că nu a intervenit. M-a fermecat natura, care a rămas neatinsă de atâta de vreme. Și oamenii, asta m-a făcut să rămân aici. Căldura lor, ospitalitatea localnicilor. Asta trecând peste provocările mutării aici. Bineînțeles, în România nu totul merge bine. Administrația e foarte dificilă, tot ce are legătură cu contabilitatea e un pic mai greoi decât în alte țări. Dar toate astea au fost estompate de faptul că România este, de fapt, o țară foarte ospitalieră", spune Schäfer.

S-a trezit în alt Ev

În Cund, oamenii merg și astăzi cu căruțele la câmp. Acum 10 ani, când a ajuns Jonas aici, satul era și mai rupt de lume. "Nu exista internet, nici semnal la telefon. Încă mai vorbeam cu prietena mea din Germania, cu ajutorul centralistei. Așa că primele mele cuvinte în românește au fost "Aș dori o legătură cu Germania, vă rog". Apoi centralista mă punea în legătură cu prietena mea. La fiecare 3 sau 4 minute intervenea pe linie și ne întreba dacă mai vorbim", râde Jonas când își amintește.

În mai puțin de 3 luni, în Cund ajungea și Ulrike, prietena de la celălalt capăt al firului, care avea să-i devină soție. Împreună, au început să renoveze o fostă casă săsească și au pus-o pe un site de turism din Germania. De atunci, clienții le bat la ușă non-stop. "Este un proces care continuă și astăzi. Am început de la o casă cu patru paturi, în 2005. Acum avem aproape 60 de paturi, într-un sătuc în care mai sunt doar 150 de locuitori", spune proprietarul resortului Valea Verde.

Camerele pentru turiști sunt toate renovate și au mobilier făcut în atelierul de tâmplărie din sat, pe care tot Jonas îl întreține. Atmosfera din camere este de aducere-aminte. "Mi-a venit ideea, încă de la început, să pun în camerele renovate ale pensiunii, fotografii vechi cu oamenii care au locuit în acest case. La început, nimeni nu vroia să-mi dea fotografiile, nimeni nu înțelegea ce vreau. Le spuneam "Vreau doar să le scanez", dar nimeni nu știa ce înseamnă asta. Până la un momentdat, când cineva le-a explicat că vreau doar să le fac o copie. Și atunci mi le-au dat, fără probleme", râde Jonas.

Numele românești ale mirodeniilor

Dar la Valea Verde nu doar că se doarme bine, se și mănâncă bine. Iar asta nu o spunem noi, ci cea mai veche asociație gastronomică din lume, Chaine des Rotisseurs, înființată acum 800 de ani, la Paris. Pentru că, după ce și-a descoprit "ceva"-ul lipsă din viață, Jonas l-a umplut cu Transilvania, cu Ulrike, soția sa și cu mâncare bună, pe care a descoperit că știe s-o gătească chiar el. Atât de bine, încât le-a luat fața multor chefi cu multe stele din București. Mâncarea sa are și avantajul că este organică, pentru că toate ingredientele vegetale sunt cultivate de cei doi soți, ajutați de grădinărese din sat, iar ingredientele de sorginte animală sunt luate tot de la localnici.

În cei peste 10 ani petrecuți aici, Jonas a învățat toate denumirile românești ale mirodeniilor. Poate să enumere, probabil, chiar mai multe decât mai toate gospodinele de la oraș. Știe la ce folosește busuiocul, cum arată cimbrul, unde se găsește cel mai bun chimen sălbatic și cum se face o supă delicioasă de măcriș. "Din păcate, în România, chiar dacă impresia generală este că se face agricultură organică, oamenii încearcă să o ia pe scurtătură. Soția mea caută asiduu semințe organice și de puține ori le poate găsi, pentru că localnicii preferă să le cumpere, la rândul lor, de la Real, de la Baumax, de la supermarket. Parcă nimeni nu mai știe să păstreze semințele de toamnă, pentru răsadurile de primăvară", se plânge neamțul.

Cu toate astea, lui Jonas și lui Ulrike Schäfer nu li se face aproape niciodată dor de casă. "Dacă mă duc la Sibiu, mă simt deja ca în Germania", spune fostul milionar. "Când mă duc în Germania, vreau imediat să mă întorc aici", întărește soția. Ca o dovadă că "acasă" e acolo unde și oamenii îți sunt dragi.

foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Angi

Acum 8 ani

Ori de cate ori descoperiti realizari marete, descoperiti si o persoana care stie clar ce vrea sa faca si care este dispusa sa faca orice e necesar, oricat de mult ar dura, pentru a-si duce planul la bun sfarsit. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viața”. Cautam urgent colaboratori part-time care vor sa castige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** acasa_1955***
Raspunde

Adi

Acum 8 ani

Nu trebuie sa mergi prin Dumbraveni ca sa ajungi la Cund. Se poate merge prin Medias - Tarnaveni - Bahnea - Cund. Drumul este foarte bun (doar asfalt ca in palma). Din Dumbraveni spre Cund este un drum neasfaltat care trece prin padure. Locatia este idilica si mancarea este foarte buna. Meniul este fix, nu este semnal la telefon, au WI-FI.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus