Luni,
17.03.2025
Innorat
Acum
6°C

Masinile de ridicat masini, trase pe dreapta oficial. ”Depinde de Guvern”

Masinile de ridicat masini, trase pe dreapta oficial. ”Depinde de Guvern”

De joi, în urma unei hotărâri adoptată în unanimitate de Consiliul Local, cele două autospeciale de ridicat mașini sunt ”scoase” din contractul de concesiune încheiat între Primărie și SC Piețe Sibiu SA, societatea comercială al cărei unic acționar este Consiliul Local Sibiu. Societății respective i-a fost încredințată din 2011 activitatea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, drept pentru care prin contractul de concesiune a fost obligată la plata unei redevențe anuale, calculată în funcție de veniturile generate din ridicarea mașinilor. Pentru a nu mai plăti această redevență – care are o valoare minimă de 9.033,1 lei/an – conducerea Piețe Sibiu SA a solicitat suspendarea actului adițional prin care a fost concesionată activitatea de ridicări auto, până la apariția unor noi reglementări legislative în domeniu. Până atunci, autospecialele vor sta parcate în curtea SC Piețe Sibiu SA. Pentru una din cele două mașini mai sunt de plăți de efectuat în cadrul contractului de leasing. ”Ce se va întâmpla în viitor depinde de Guvern. În momentul în care vor fi adoptate regulamentele necesare, dacă acestea permit, vom relua imediat activitatea de ridicări a vehiculelor parcate neregulamentar. Noi sperăm că se vor lua măsuri. Am trimis și un memoriu către Guvern, dar deocamdată... nimic”, a declarat primarul interimar Astrid Fodor, în plenul Consiliului local Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2385

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

socialistul

Acum 9 ani

De cand nu se mai ridica masinile parcate neregulamentar in Sibiu o serie de conducatori auta, majoritatea bucuresteni parcheaza cum ii taie capul chiar in zona centrala a orasului . Se pare ca pentru unii regulile de civilizatie nu pot fi aplicate decat uzandu-se de consrangere. Se impune revenirea la regula cu ridicarea masinilor parcate aiurea.
Raspunde

K.Samuel

Acum 9 ani

O foarte mare porcarie. A inceput sa se parcheze in Sibiu ca-n Bucuresti... Macar daca nu se mai pot ridica, sa se puna plombe, cu toate ca nu rezolva problema masinilor care incurca traficul, insa ar avea macar mai multi frica sa parcheze aiurea.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Nu sunt bucuresteni , sunt smecheri cocalari cu masini bengoase si creier invers proportional cu valoarea masinii care ne sfideaza si care au impresia ca tot li se cuvine daca nu-i cauta nimeni sa-i intrebe de sanatate. Tot timpul asa parcau numai ca se regaseau pe o anumita lista (astea nu).
Raspunde

nik

Acum 9 ani

dar ce face primaria se vaita.. de ce nu le pune amenda in parbriz sa stie ca sunt intrun oras civilizat,asta se intampla in toata europa
Raspunde

limbist

Acum 9 ani

\"masinile de ridicat masini \" - ba ce limba de lemn folositi voi astia asa zisi \" reporteri \" ?? rasul lumii , v-as da afara pe toti - la maturat piata Mare !!
Raspunde

siby

Acum 9 ani

@4.... Chiar asa, este foarte simplu ca aceiasi inspectori sa faca in continuare poze cu masinile stationate ilegal si apoi sa intocmeasca procesul verbal de amenda...Daca cei vinovati sunt sanctionati cateva zile la rand, cred ca se vor gandi unde vor parca...
Raspunde

@6

Acum 9 ani

da si platesc amenzile in 100 de ani, unii nici atunci mai ales daca e masina de bulgaria sau radiata prin germanica...asa trebuiau sa se duca dupa masina, sa dea banutul si efectul era imediat
Raspunde

@limbist

Acum 9 ani

Trage limbi în altă parte. Ești penibil! Scrie tu, sau arată-ne vreuna din operele tale. Pun pariu că mai mult de două propoziții simple nu ești capabil să legi. Marș la măturat, stupidule!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus