Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Liceenii ar putea susține examen pentru a trece în clasa a XI-a. Firu: ”Nu văd care ar fi rostul”

Liceenii ar putea susține examen pentru a trece în clasa a XI-a. Firu: ”Nu văd care ar fi rostul”

Noul proiect al legii învăţământului prevede și introducerea unui examen de treaptă la trecerea din clasa a X-a în clasa a XI-a. Decizia a început să fie discutată încă din septembrie, iar săptămâna trecută ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a confirmat.

„Eu susţin evaluările ritmice de care este nevoie, nu neapărat la şcolile de elită, cât la cele normale şi cele în dificultate. Cred că aduce un plus, iar introducerea primei trepte cred că ar permite liceelor de elită să selecteze cei mai buni elevi. Cu repartizarea, elevii ajung la licee pe care nu şi le doresc. Nu este o decizie uşor de luat, dar trebuie să punem în balanţă aceste aspecte”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

”Nu îmi permit să discut deciziile Ministerului Educației, dar personal nu văd rostul examenului”

Ștefan Firu, inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu este de părere că trebuie respectate deciziile Ministerului Educației, dar personal nu vede avantajele pe care elevii sau sistemul de învățământ le-ar putea avea de pe urma unui astfel de examen.

”Eu sincer nu îmi permit să discut astfel de decizii și dacă ele se vor lua o să fie aplicate, dar personal nu văd de ce ar mai exista un examen pentru trecerea în clasa a XI-a, în condițiile în care până în clasa a X-a deja se formează colectivul, se leagă prietenii. Și în plus, elevii dau examen înainte de liceu, se trece printr-o evaluare. Nu văd cu ce ar ajuta un astfel de examen evoluția elevului și a sistemului de învățământ”, a declarat Ștefan Firu.

Foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus