Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Întrebări la care Ponta nu mai poate răspunde. ”Ce măsuri imediate luaţi pentru a preveni evenimente de genul celor de la Clubul Colectiv?”

Întrebări la care Ponta nu mai poate răspunde. ”Ce măsuri imediate luaţi pentru a preveni evenimente de genul celor de la Clubul Colectiv?”

Deputatul PNL Ioan Tămâian a susţinut la sfârșitul săptămânii trecute, în plenul Camerei Deputaţilor, o interpelare adresată Guvernului, al cărei obiect este legat de  problemele legate de funcţionarea secţiei ultramoderne de îngrijire a bolnavilor arşi grav a Spitalului Floreasca. ”Problemele semnalate trebuie rezolvate cât mai urgent de către Ministerul Sănătăţii, indiferent de culoarea politică a celui care va ocupa acest portofoliu sau dacă va fi tehnocrat sau nu”, susține liberalul. Interpelarea citită vineri, însă a fost redactată și transmisă Guvernului în 3 noiembrie, atunci când Victor Ponta mai era premier.

Textul interpelării deputatului Ioan Tămâian:

„Pe data de 9 aprilie 2015, cu mare pompă a fost inaugurată la Spitalul Floreasca o secţie ultramodernă de îngrijire a bolnavilor arşi grav.

La data respectivă, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a declarat, conform Agerpres: „Este o unitate de elită, prima dintr-o serie, practic este pilotul astăzi, este prima dintr-o serie de cinci astfel de unități pe care vrem să le facem. Celelalte unități vor fi deschise în centrele universitare - Cluj, Timișoara, Târgu Mureș. Este important să deschidem și alte centre în țară pentru a nu mai pierde timpul cu transportul pacientului, iar timpul este esențial. Am semnat deja proiectul cu Banca Mondială”.

De la inaugurare şi până în prezent, unitatea de elită nu a funcţionat.

Luni, 2 octombrie 2015, tot dl. Bănicioiu a afirmat la un post TV următoarele; „În  momentul de față, săptămâna trecută (sala de îngrijire)a avut o problemă tehnică, pe partea de ventilație”.

Ţinând cont de cele mai sus expuse, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  1. Aţi ştiut, în calitate de şef al guvernului de inaugurarea unităţii de elită de la Spitalul Floreasca?
  2. Aţi ştiut în calitate de şef al guvernului că o unitate unică în ţară nu a funcţionat deloc după ce a fost inaugurată?
  3. Din moment ce defecţiunea tehnică s-a înregistrat săptămâna trecută, de ce din 9 aprilie şi până săptămâna trecută, unitatea de elită nu a funcţionat? De ce nu a fost remediată imediat defecţiunea tehnică?
  4. De ce nu aţi cerut din primul moment o cooperare internaţională pe linie medicală, ţinând cont de faptul că s-a înregistrat o situaţie cu care sistemul medical românesc nu s-a mai confruntat?
  5. Nu credeţi că dacă era funcţională secţia ultramodernă de îngrijire a bolnavilor arşi grav la Spitalul Floreasca, ar fi fost mult mai uşor de rezolvat situaţia victimelor  implicate în evenimentul de pe 30 octombrie?
  6. Ce măsuri imediate intenţionaţi să luaţi pentru a preveni evenimente de genul celor înregistrate la Clubul Colectiv, vineri, 30 octombrie?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Zorro

Acum 8 ani

Se vede ca-si da cu parerea iar un "specialist" . Din ce spune acest domn mai sus, reiese ca vrea sa deschida cel putin 3 centre pentru arsi in Romania. Germania la o populatie de 80 milioane de cetateni are doua. In fiecare spital, mai ales in cele universitare exista posibilitatea de a stabiliza si trata un pacient cu arsuri. La centrele specializate pentru arsi se transporta doar cei in stare deosebit de critica. Cel mai renumit centru este la Murnau. Un centru aveti si la Floreasca, ce vreti sa faceti cu atitea centre pentru arsi? Puneti-va mai intai spitalele la punct. Instalatiile sanitare sunt infecte, cladirile, paturile, lenjeria de pat infecte. Daca in Germania ar arata spitalele ca in Romania s-ar inchide. Cind aveti spitale, nu cele particulare, puse la punct, pe urma sa va ginditi la centre speciale.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus