Joi,
19.09.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Sibienii până în 28 de ani pot merge la ucenicie gratuită în Germania

Sibienii până în 28 de ani pot merge la ucenicie gratuită în Germania

Dacă jobul visat de tine este în Germania, în domeniul HoReCa și nu ai împlinit încă 28 de ani, ai șansa să pleci în țara vest europeană, cu un contract ferm pe 3 ani. Este, însă, vorba, despre o stagiatură sau ucenicie, iar programul li se adresează celor fără experiență în domeniu.

Preselecţia candidaţilor va avea loc în 18 ianuarie 2016, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Sibiu.

Sunt disponibile 16 posturi ȋn meserii precum specialist ȋn domeniul hotelier / specialist restaurant  (8 posturi) și ȋngrijitor bătrâni (8 posturi). “Menționăm că pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă ȋntre 18 și 27 de ani, care dispun de o diplomă de studii (şcoală profesională, bacalaureat sau licenţă, fără diplomă de master), care până în momentul înregistrării în acest program nu au locuit în Germania pe o perioada mai mare de 3 luni și care nu au beneficiat încă de ucenicie/stagiatură în ţara de origine sau în altă ţară. Pentru posturile de ȋngrijitor bătrâni sunt acceptate și persoane care au absolvit 10 clase”, spune Crenguţa Radu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Sibiu.

Programul de formare profesională duală presupune desfăşurarea unei activităţi practice la un angajator timp de 3-4 zile/săptămână, perioadă în care tinerii pot învăţa secretele meseriilor pentru care au aplicat. În paralel, vor participa la cursuri între 8-12 ore/săptămână, unde vor studia partea teoretică specifică domeniilor de activitate alese.

Preselecţia se organizează ȋn cadrul programului de formare profesională duală MobiProEU – The Job of my Life, lansat ȋn anul 2013 de Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale din Germania, prin intermediul Agenției Federale de Muncă și a Centralei de Mediere a Străinilor și Specialiștilor ZAV.

Ȋnregistrarea se realizează in perioada 11.12.2015 -13.01.2016  pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau pașaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie) în limba română, engleză sau germană; cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

ion

Acum 8 ani

adica muncesc gratis ptr ingrijire batrani 4 zile pe sapt?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus