Cristiana Pașca-Palmer – ministrul tehnocrat al Mediului, numit în urmă cu aproximativ două luni, s-a întâlnit la Sibiu cu cei 42 de directori de agenții de protecție a mediului din țară, dar și cu autoritățile locale.
”Am aflat câteva dintre lucrurile cu care se confruntă ei. Sibiul este unul din județele în care nu sunt atâtea probleme de mediu, comparativ cu alte județe. Felicit și autoritățile locale”, a spus ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
La întâlnirea cu primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, ministrului i-a fost comunicat și un plan care implică și Sistemul de gospodărire a apelor: modernizarea zonelor din imediata apropiere a râului Cibin. ”Un subiect pe care l-am adus în discuție s-a referit la un proiect pe care sper să îl vedem realizat în viitor și pentru care avem nevoie și de sprijinul acestui Minister: amenajarea malurilor râului Cibin în scop de agrement și m-am bucurat să văd multă deschidere din partea doamnei ministru”, a declarat Astrid Fodor, potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Sibiu.
Salarii duble pentru Garda Forestieră
În altă ordine de idei, Cristiana Pașca Palmer a vorbit și despre ”revitalizarea” Gărzii Forestiere, structura de stat care a luat locul inspectoratelor teritoriale de regim silvic. În scopul reducerii defrișărilor ilegale care beneficiază de suportul sau indiferența ocoalelor silvice, Garda Forestieră își va crește numărul de angajați de la aproximativ 400, în prezent, la 617, a anunțat ministrul Mediului, ținta fiind de 1.007 angajați la nivel național. Totodată, salariile angajaților Gărzii Forestiere vor fi dublate. ”Un angajat cu o vechime de nouă ani va ajunge la un salariu net de aproximativ 5.000 de lei”, a exemplificat Cristiana Pașca Palmer. Însă toți angajații noii Gărzi vor trece și prin testări ”de integritate”. Astfel, în afara unui test psihologic, noii apărători ai pădurilor vor fi implicați – fără cunoștința lor – în diferite scenarii în care le va fi testată integritatea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Sa mearga in teren doamna ministru, o invitam la Turnu Rosu, sa vada prapadul facut de firme gen Malidcom sau Amfiboswin, sa vada cum se fura padurea cu podul de la Hidroelectrica (Consiliul Judetean stie, Prefectura stie)… Daca doamna ministru se intalneste doar cu cei care sprijina hotiile, e normal sa stie ca totul e roz in judet…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Veniți și candidați care au mai mult de 50 de ani că în curând o să fie foarte mulți șomeri…
Câtă ură aveți… În două săptămâni ați făcut cel puțin 10 articole în care sufocați inspectoratul ca și cum faptul…
Dacă mă lasă să fac o „casă închisă” cu „felinar roșu” la poartă cumpăr eu relicva asta.
Aproape că am luat bătaie de la o țață de la o tarabă, intr o dimineață, la ora 8, in…
Peștele de la cap se împute.. Curățați țara de suflete anti românești













Lasă un răspuns