În cadrul unei ceremonii organizată în sediul Primăriei Păuca, autoritățile comunei situate la 50 de km de municipiul Sibiu au semnat contractul de delegare a serviciilor de administrare a sistemului de apă și canalizare către SC Apă Canal SA, operator regional.
”Este un moment istoric întrucât marchează o etapă importantă în dezvoltarea comunității noastre care, prin accesul la apă potabilă și canalizare atinge un standard normal de civilizație”, a declarat primarul comunei, Niculae Dancu, potrivit unui comunicat de presă emis de SC Apă Canal SA. Potrivit primarului, în comuna Păuca au început demersurile de alimentare cu apă acum mai bine de 20 de ani, dar surse de apă potabilă nu au putut fi identificate. ”Rezultatele au fost dezastroase în sensul că apa nu putea fi potabilizată din cauza prezenței gazului. Direcția de Sănătate Publică ne-a interzis să utilizăm acea apă. A trebuit să găsim o nouă soluție, prin aducerea apei de la Sibiu”, a mai subliniat Niculae Dancu.
Apă de la 73 de km
Furnizarea de apă potabilă la Păuca a devenit posibilă în urma unui proiect recent finalizat de către SC Apă Canal SA, din fonduri europene, prin care a fost construită o aducțiune de peste 73 de kilometri ce transportă apă potabilă de la Uzina ”Dumbrava” din Sibiu către 14 localități de pe Valea Secașelor. ”În paralel cu realizarea aducțiunii, Primăria Păuca a realizat, cu sprijinul fondurilor europene, rețele de distribuție a apei potabile, canalizare și stație de epurare pentru peste 500 de imobile din Păuca și Presaca. În cursul acestui an, pe fondurile Primăriei Păuca, vor fi introduse rețele de apă și canalizare și în celelalte două localități aparținătoare, Broșteni și Bogatu Român, astfel încât cei peste 2.000 de locuitori ai comunei să aibă acces la aceste servicii ce conferă siguranță alimentară și niveluri ridicate de civilizație și confort în orice comunitate”, mai informează SC Apă Canal SA.
Apă pentru 270.000 de oameni
Odată cu preluarea în administrare a zonei comunei Păuca, numărul persoanelor care beau apa livrată de SC Apă Canal SA Sibiu a depășit 270.000, potrivit reprezentanților societății. ”Pentru societatea noastră provocările continuă. Urmează angajări de personal, amenajarea sediului, încheierea contractelor de furnizare și alte demersuri ce completează activitatea pe care o vom avea în comuna Păuca. Mulțumesc administrației locale pentru încrederea acordată și asigurăm viitorii abonați că vor beneficia de servicii de calitate similare celor existente în toate localitățile deservite”, a declarat Mircea Niculescu, directorul societății, potrivit comunicatului remis Turnul Sfatului.
Foto: Apă Canal SA
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: păuca , Apă Canal , Turnul Sfatului , Bogatu Român , Valea Secașelor , Sănătate Publică , Mircea Niculescu , Primăriei Păuca , Niculae Dancu , Primăria Păuca
Vizualizari: 1755
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Craciunescu Felicia
Acum 11 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 11 ore
Gabytza Gabor
Acum 12 ore
Noi noi
Acum 12 ore
Mihnea