Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
17°C

Prea timoraţi pentru o bătălie mare. CSU Sibiu a capotat cu Craiova, după un prim sfert catastrofal 

Prea timoraţi pentru o bătălie mare. CSU Sibiu a capotat cu Craiova, după un prim sfert catastrofal 

CSU Sibiu a suferit o înfrângere grea în deplasarea cu SCM U Craiova, scor 94-83 (31-13, 14-20, 18-20, 31-30), în lupta pentru un loc în prima grupă valorică a LNBM. Victoria craiovenilor cu 11 puncte diferenţă le asigură meciurile directe cu CSU, în cazul în care cele două echipe termină cu acelaş punctaj sezonul regulat, după ce în partida tur CSU  a câştigat la doar 7 puncte diferenţă. Chiar şi aşa CSU Sibiu rămâne în zona primei grupe valorice şi o victorie în etapa următoare, pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaş, le-ar putea asigura deja calificarea în primele 6 echipe din Liga Naţională.

Timoraţi şi fără vlagă

Băieţii lui Dan Fleşeriu au intrat în meci extrem de timoraţi, iar lipsa de agresivitate a sibienilor i-a ajutat pe craioveni să defileze în primul sfert pe care l-au câştigat cu o diferenţă mare: scor 31-13. Johnson şi Hargrove nu au putut fi anihilaţi de o echipă sibiană fără vlagă, care părea paralizată de miza partidei. Johnson cu 9 puncte şi Hargrove cu 10 puncte au fost jucătorii Clujului care au făcut diferenţa în debutul confruntări. De la sibieni, Calotă a fost singurul care s-a zbătut de unul singur, cotabilizând 7 puncte şi 3 recuperări în primele 10 minute. Se putea citi cu ochii închişi că nimic nu mergea în mecanismul echipei galben-albastre, frustrarea acestora atingând cote alarmante când Lalovic făcea deja 3 greşeli personale în doar 7 minute, Fleşeriu fiind nevoit să-l treacă pe bancă pentru a-l calma. Cu doar cinci recuperări, faţă de cele 13 ale clujenilor, CSU nu putea emite mai multe pretenţii în primul sfert. Mai ales că apărarea în zonă a clujenilor funcţiona ceas. Sibienii reuşind să contabilizeze cifre catastrofale din zona semicercului: doar 3 coşuri de două puncte din 15 încercări, iar de la trei puncte, 2 din 5. În primele zece minute, Craiova a fost net superioară la toate capitolele.  Le-a intrat tot: 7/10 de la două puncte şi 3/6 de la trei.

Semnele de revenire

În sfertul al doilea, sibienii au început să facă exact ceea ce le transmitea Dan Fleşeriu la fiecare time-out: să joace mult mai agresiv. Lucru care s-a resimţit şi pe tabelă: la jumătatea sfertului doi CSU recupera 8 puncte şi reintra în meci. Dacă în primul sfert sibienii făceau doar 5 recuperări, în al doilea izbuteau  nu mai puţin de 15, ceea ce le-a permis să se menţină în ceafa Craiovei. Cu ajutorul lui Calotă, care era omniprezent, şi a lui Paul, care şi-a intrat în mână de dincolo de semicerc, contabilizând 4 din 6 de la trei puncte, după 20 de minute. După un început slab de sfert doi, Olivier Popovic a reacţionat şi şi-a trimis din nou pe parchet piesele de bază: Burlacu, Hargrove şi Johnson care au echilibrat imediat jocul. CSU câştiga sfertul cu 20-14, iar prima repriză se încheia cu 45-33 pentru craioveni. O diferenţă care poate fi pusă şi pe seama jocului execrabil a lui Hardy, cel mai bun marcator al Sibiului, care a făcut cea mai slabă repriză de când îmbracă tricoul Sibiului: 0/4 de la două puncte, 0/1 de trei puncte şi 0/2 de la libere.

Înfrângere grea, la 11 puncte

Ieşiţi de la cabine, sibienii au arătat un alt tonus. Și-au ridicat nivelul de joc şi reuşeau 5 minute de-a dreptul furtunoase. Mijajlovic, Gilbert şi Lalovic aruncau fără cusur de dincolo de semicerc şi CSU venea la doar 3 puncte: 50-53. Ceea ce-l făcea pe Popovic să ceară timp de respiro.  Din păcate pentru sibieni, pauza nu le-a prins bine. O greşeala personală a lui Hardy şi a lui Gilbert, plus alte două recuperări rapide ale lui Popescu, finalizate cu succes de el şi Burlacu, făceau ca trupa lui Popovic să se distanţeze din nou decisiv:, 63-51, iar Hardy închidea sfertul cu două puncte: 63-53. Un nou sfert câştigat de CSU, 20-18, însă diferenţa mare din primul sfert părea să fie cea care făcea diferenţa între cele două combatante.

În ultimul sfert, CSU nu a mai avut puterea de a mai reveni, craiovenii fiind ocupaţi doar să menţină distanţa de 10 puncte. Un avans care, la sfârşitul sezonului regulat, în caz de egalitate de puncte cu CSU Sibiu, îi avantaja, pentru că în tur “galben-albaştrii” câştigau la 7 diferenţă, 85-78. Meciul se încheia cu 94-83 pentru SCM U Craiova, iar craiovenii îşi asigurau “directele” cu CSU în lupta pentru prima grupă valorică.

Performanţe

Gilbert: 20 puncte, 8 recuperări şi 1 pasa decisivă

Calotă: 19 puncte, 8 recuperări şi 3 pase decisive

Paul: 15 puncte şi 3 recuperări

Hardy: 10 puncte, 6 recuperări şi 2 pase decisive

Mijajlovic: 10 puncte, 1 recuperare şi 3 pase decisive

Lalovic: 9 puncte şi 3 recuperări

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

1 comentarii

me

Acum 8 ani

Adevarul este ca oltenii au echipa mai buna. Era oarecum de asteptat sa pierdem pentru ca ne-am chinuit cu o etapa inainte . Noi suferim mult atunci cand un jucator sau altul nu da randament intr-un meci.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus