Miercuri,
30.11.2022
Innorat
Acum
-4°C

Concurs pentru cei mai buni ”hackeri” din Sibiu

Concurs pentru cei mai buni ”hackeri” din Sibiu

Platforma Innovation Labs organizează la jumătatea lunii martie, la Sibiu, un concurs prin care caută cei mai buni tineri IT-iști din această zonă a țării.

Concursul de hackathon de la Sibiu se adresează tinerilor care au idei noi despre cum se poate utiliza tehnologia în domenii precum agricultură, securitate cibernetică, retail sau sănătate şi lifestyle.

Evenimentul de la Sibiu este doar o etapă dintr-un proiect mai amplu și se va desfășura la Sibiu între 12 și 13 martie, la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga”. Concursurile de tip hackathon durează 24 de ore şi care se vor mai organiza în luna martie în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Cei care vor reuşi să treacă de această etapă vor continua cu programul de mentorat din perioada martie – mai, în cadrul căruia se vor putea întâlni săptămânal cu specialişti din industria IT&C şi din ecosistemul antreprenorial pentru a-şi rafina prototipul iniţial spre un produs viabil cu aplicaţii directe în piaţă.

„Innovation Labs este un loc de întâlnire al tinerilor care vor să-şi vadă ideile funcţionând realmente şi al profesioniştilor în start-up-uri tech, care îi ghidează pe drumul de la concept la prototip. O idee poate fi interesantă, dar un prototip tangibil este atât o experienţă pentru tinerii care-l aduc la viaţă, cât şi un posibil punct de lansare pentru un produs de impact, care schimbă viaţa utilizatorilor. Atât la Hackathon cât şi în perioada de mentorat, echipele lucrează intens pentru a-şi crea propriile produse şi a răspunde unor dorinţe reale ale utilizatorilor“, a declarat Răzvan Rughiniş, cofondator al Innovation Labs, o iniţiativă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, citată de zf.ro.

Sursa foto

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus