O echipă a Televiziunii Române va fi prezentă la Sibiu în perioada 8-10 martie, pentru a înregistra trei producții ale Teatrului Național „Radu Stanca”. Acestea vor fi difuzate în grila de toamnă a TVR 2, iar spectacolele selectate pentru această acțiune sunt „Tattoo”, programat în data de 8 martie, „Girafe Fabulă urbană #1”, în 9 martie și „Bizoni Fabulă urbană #2”, în 10 martie.
Toate se vor juca pe scena naționalului sibian, cu începere la ora 19:00. Cele trei montări marca Radu Afrim se preiau prin Casa de Producție a TVR și se vor înregistra la cel mai înalt standard tehnic de imagine (full HD) și sunet.
Tattoo- Igor Bauersima şi Réjane Desvignes
Fred, un scriitor ratat și Lea, o actriță șomeră, care își umple timpul ca moderatoare a unei emisiuni radio pe net, sunt un cuplu cam fără bani, dar cu idealuri incoruptibile şi opinii artistice eminente. Într-o bună zi idila lor boemă este destrămată de apariția lui Tiger, un amic mai vechi şi o „stea în devenire” a scenei artistice din Los Angeles, prin proiectele sale de artă conceptuală. În mod surprinzător, problemele cotidiene legate de bani sau ale traiului de zi cu zi nu îl prea ating pe Tiger. Este deschis, neconvențional, însă un singur lucru nu l-ar face: nu s-ar vinde pe sine. În spiritul acestor convingeri și sub forma unui cadou îi lasă moștenire amicei sale Lea, în cazul unui deces, corpul său decorat până la refuz cu tatuaje valoroase. Destinul ne joacă mereu feste, iar ce va rămâne din idealurile lor și din prietenia ce-i lega, rămâne să aflăm.
REGIA: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; VIDEO: Andrei Cozlac; ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; LIMBAJ SCENIC: Wolfgang Kandler; ÎN DISTRIBUȚIE: Daniel Plier, Ali Deac, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher.
Girafe Fabula urbană #1- după Pau Miró
Parte din Trilogia fabulelor urbane scrisă de autorul catalan Pau Miró, „Girafe” reflectă dorința puternică a unei femei obișnuite de a fi neconvențională și liberă. Acțiunea piesei se petrece în România anilor 1968 și are în centru acest obiect aparent banal, dar care a revoluţionat viaţa femeii în secolul trecut: mașina de spălat. „Girafe” este o piesă de familie ce explorează tema cuplului fără copii și subiecte precum feminismul, valorile tradiționale, liberul arbitru și dragostea. Cu o scenografie sugestivă semnată de Dragoș Buhagiar, punerea în scenă tragi-comică a lui Radu Afrim arată sălbăticia ascunsă și poeticul ce se ascund în sufletul femeii și în același timp fragilitatea sistemului de dominație masculin.
REGIA: Radu Afrim; TRADUCERE ŞI ADAPTARE: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; COREGRAFIA: Andrea Gavriliu; UNIVERS SONOR: Radu Afrim; ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; ÎN DISTRIBUȚIE: Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Adrian Matioc, Ioan Savu, Dana Maria Lăzărescu, și actorii din Bizoni.
Bizoni Fabula urbană #2- de Pau Miró
Cu o distribuție formată din tineri actori, Radu Afrim creează un spectacol emoționant despre moarte și supraviețuire. “Bizoni” este povestea unei familii care dispare încet. Acțiunea se petrece într-o spălătorie, o afacere de familie, în care păcatele și secretele se spală prin violență și izolare. Un copil moare, o mamă dispare, un tată își pierde mințile și patru copii-bizoni supraviețuiesc acestor întâmplări. Estetica suferinței este reflectată într-o punere în scenă modernă, cu efecte vizuale și sonore inedite. Radu Afrim aduce pe scenă imaginația poetică și violentă a copilului teribil din orice ființă umană.
REGIA: Radu Afrim; TRADUCERE: Luminița Voina-Răuț; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; COREGRAFIA: Andrea Gavriliu; UNIVERS SONOR: Radu Afrim; FILMĂRI ŞI CONCEPT VIDEO: Radu Afrim; MONTAJ VIDEO: Costin Chesnoiu; ASISTENT REGIE: Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; ÎN DISTRIBUȚIE: Vlad Bîrzanu / Cristian Timbuș, Iustinian Turcu, Ali Deac, Cendana Trifan / Maria Soilică, Ioan Paraschiv, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, și actorii din Girafe.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar mai fi niste subiecte tari. De exemplu de ce la librarie, magazinul de la Catedrala nu se poate cumpara…
Pentru ca nimeni nu mai intelege nimic. Pe langa faptul ca trebuiau pornite de jumate de an [conform primăriei], se…
La mare loc de cinste zice reporterul ca sta orga donata de maria tereza. Maria tereza a fost dusman vehement…
nu mai faceți glume, pentru că dacă nu le explicați, cei de aici nu le inteleg… Nu se pot face…
tânăra școlăriță iși tine ghiozdanul la școală, nu acasă?













Lasă un răspuns