Primul curs din cadrul proiectului "Școala părinților" a avut loc, marți seara, cu sala plină, în prezența a peste 100 de mame, viitoare mame, dar și tați. Întâlnirile au loc lunar la cel mai mare spital de stat din Sibiu, unde specialiștii îi învață pe viitorii și actualii părinți cum să aibă copii sănătoși.
Prima întâlnire a avut ca temă alăptarea: premizele unei alăptări de succes, alăptarea precoce şi la cerere, importanţa colostrului, beneficiile alăptării pentru copil dar şi pentru mamă, alimentaţia şi medicaţia mamei care alăptează.
"Este important să înțelegem că ambii părinți au un rol important”
Cursul a fost coordonat de către neonatologul Maria Livia Ognean, președintele Asociației Baby Care, care a subliniat că sănătatea unui copil, atât cea fizică, cât mai ales cea psiho-emoțională, începe de la mamă. Tații au și ei un rol foarte important, putând contribui la o sănătate cât mai bună a mamelor și a copiilor lor.
"Este important să înțelegem că ambii părinți au un rol important, încă din perioada sarcinii. Încurajăm participarea taților la aceste cursuri pentru că, din păcate, modul tradițional de creștere a copiilor implică și responsabilizează prea puțin tații, dar implicarea acestora armonizează relațiile de familie și contribuie semnificativ la creșterea sănătoasă a copiilor", a declarat Maria Livia Ognean, potrivit AgerpresProiectul, gândit de medici obstetricieni, neonatologi, pediatri, medici de familie, psihologi, dar și părinți cu experiență, abordează întreaga complexitate a nașterii și îngrijirii unui copil, încă din perioada sarcinii. Accesul la școala părinților este gratuit, astfel încât restricțiile financiare să nu afecteze accesul la o bună informare.
Ședinţele de educaţie prenatală vor avea loc în fiecare a doua marţi din lună, între orele 18.00-20.00, în Sala de Conferinţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Înscrierile la curs se fac pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/SaInvatamDespreCopii/?fref=ts
Sursă : Agerpres
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1262
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Emil
Acum 58 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Ela Popescu
Acum 2 ore
Teo