Sâmbătă,
24.07.2021
Cer Senin
Acum
20°C

TSTV, Daniela Cîmpean: ”Cindrea poate candida la locale”

TSTV, Daniela Cîmpean: ”Cindrea poate candida la locale”

Propunerea PNL pentru președinția Consiliului Județean Sibiu, după alegerile locale, Daniela Cîmpean, îi recunoaște dreptul social-democratului Ioan Cindrea de a candida la locale, deși acesta are o condamnare la închisoare cu suspendare de un an de zile. ”Din analiza pe care am făcut-o până în acest moment, recunosc că nu am fost foarte atentă la acest aspect, preocuparea mea a fost legată de întreruperea acestui mandat, este că poate să candideze. CIndrea poate să candideze”, a declarat Cîmpean în cadrul unei emisiuni TSTV.

Vicepreședintele PNL a vorbit și despre propria sa situație juridică, ea având pe rol la Agenția Națională de Integritate un dosar în care este suspectă de conflict de interese. Pe scurt, Cîmpean a fost avocatul angajaților Filarmonicii Sibiu într-un proces legat de drepturi salariale cu această instituție. În același timp, Cîmpean era și consilier județean, dar și membru în Consiliul de Administrație al Filarmonicii. Cîmpean își susține nevinovăția, explicând faptul că ar fi fost în incompatibilitate dacă ar fi fost avocatul Filarmonicii. În plus, Daniela Cîmpean spune că această situație îi ajută pe contracandidații săi. ”ANI nu s-a pronunțat. Am fost zilele trecute, pentru că ai disponibilitatea să studiezi dosarul. Am solicitat inspectorului care instrumentează dosarul să vină cu o soluție. Nu mi se pare ca de pasivitatea unei instituții, căci despre asta e vorba, au ținut dosarul în nelucrare ani de zile, să profite adversari politici acum, în această campanie, și să iasă tot timpul cu acest dosar care acum este produs”, a spus Cîmpean.

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

https://youtu.be/8A09y6wnwf4

 

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

34 comentarii

roby

Acum 5 ani

Vai de mine...cu acesta creatura vrea PNL -ul sa castige alegerile la consiliu ? Nu stiu daca sa plang sau sa rad ...oricum in emisiunea asta e de cascadorii radului . Cum sa stea asta in locul lui Cindrea ? Voi o vedeti ??? Si asta doar pt ca ii cara mapa lui Turcan ??? Jenant
Raspunde

nnn

Acum 5 ani

Pacat ca nu judeci cu capul, daca ai macar unul.
Raspunde

Paul

Acum 5 ani

De toata jena prezenta doamnei Campeanu. Chiar e avocat ? Se pare că a lipsit la cursurile de oratorie si logica. Mai e si plina de venin fapt care denotă frustrări. .
Raspunde

bianca

Acum 5 ani

Imi pare rau ca misoginismul masculin va intuneca gandirea intr-o mare masura. In ceea ce priveste oratoria, nu credeti ca avem suficienti actori pe scena politica?? Daca esti sincer si natural, precum aceasta doamna, inseamna ca nu ai logica? Cine varsa venin, de fapt??? Ma intreb... ca simplu cetatean apolitic.
Raspunde

@paul

Acum 5 ani

@Paul !!!! de frustrări poți scăpa :))) ... DAR de prostie ( a TA ) constat ca NU poti scapa ... :((( DAR observ ca te simți confortabil și nu îți faci griji :))).
Raspunde

Teo

Acum 5 ani

Aceasta doamna nu va ajunge presedinte al CJ Sibiu,indiferent cine o impinge de la spate.Daca ar fi vot popular nu ar obtine 15% ,iar negocierile din viitorul consiliu judetean,o vor lasa ignora in totalitate.
Raspunde

Felicita

Acum 5 ani

Ce fel de oameni sunt primarii PNL? Țicniți? Nu, le bagă din top cu rugămințile și recomandările. Gargară..
Raspunde

bianca

Acum 5 ani

Cand sustin o afirmatie, ma documentez mai intai, ca sa nu par ridicol. Se pare, insa, ca dvs. n-ati facut-o. Va lipsesc multe pliese din puzzle.
Raspunde

sibian, nu sholdovean!

Acum 5 ani

mai, da' voi sunteti chiar prosti??? pai daca poate sa candideze de ce mama naibii l-ati dat jos cu trei luni inainte de alegeri? acum e penal si peste trei luni nu mai e penal?? de ce ati mai facut atata valva? ne-ati dovedit de ce sunteti in stare si poate veti avea surpriza sa se intoarca totul impotriva voastra, Ati pus la cj un mascarici de doi bani. Iar dvs, doamna chiar va vedeti in stare sa conduceti un judet, credeti ca e o treaba usoara? O fi cindrea psd-ist dar zau ca nu aveti nici un om care sa-i ajunga nici macar la degetul al mic. Sa va ia mama naibii cu politica voastra, ca nu va pasa de oameni, de judet, doar sa ajungeti la ciolan indiferent cum.... ne-am saturat!!!
Raspunde

zzz

Acum 5 ani

Mda, in numele "feminismului" si al "tineretii" Turcan gaseste de cuviinta sa propulseze asemenea oameni fara substanta catre functii importante. Trebuie sa iasa recolta de femei si tineri, ignorand valoarea altor potentiali candidati liberali.
Raspunde

Anisoara

Acum 5 ani

La câte contracte are asta cu statul, de nu are loc să le scrie în declarația de interese te intrebi e liberală sau a rămas pedista.
Raspunde

Biliboc

Acum 5 ani

O cunosc si nu fac politica de fel. Daca toti politicienii ar fi ca ea am fi departe...
Raspunde

bianca

Acum 5 ani

Subscriu!!!!
Raspunde

Biliboc

Acum 5 ani

Și ca doamna deputat Raluca Turcan.
Raspunde

Corect ...

Acum 5 ani

DA !!! @roby (+ alti specialisti) !!! ai dreptate e de plans; DAR e de plans ca este departe de voi orice urma/farama de inteligenta si civilizatie :(((((( DA !!! Ma declar uimit si umilit de argumentele si platformele voastre politice, care din ce am constatat pana acum se rezuma la jigniri si insulte. ..... si acum ATENTIE; o vorba, de la un om cu experienta politica :))) >>>>>> "La fiecare semnatura, cetateanul este intrebat ce-si doreste" - I.C. (Ioan Cindrea) - !!!! OARE ce a vrut sa zica autorul, AICI ?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!? ..... si acum cata potrivire: "Un prost gaseste totdeauna unul mai prost, care sa-l admire" - N.B. SUCCES doamnelor la Primarie si Consiliul Judetean Semnat, Sclavul bunului simt
Raspunde

roby

Acum 5 ani

Cand nu ai argumente...dai pe feminism ...adica succes doamnelor. E patetic si jenant cum te aperi...si mai spui de sclavul bunului simt. Si era vb doar de tine nu de celelalte doamne. E scarbos cum incerci sa le atragi pe toate femeile ca si cum toate ar fi atacate. E vorba doar de tine ...atat ! Ar fi tragic pt Sibiu sa aiba in fruntea judetului o persoana ca tine ! Lasa pe celelalte doamne in pace...ca e penibil sa le bagi si pe ele in aceeasi oala cu tine!!!! Inca o dovada a ceea ce spuneam inainte! Tine-o tot asa ! Bravoooo!!!!
Raspunde

dancp

Acum 5 ani

daniela e impinsa dela spate de raluka turkan basista pdlista decartanta la masa de nunta a lui eba,pretina cu killbill udrea etc
Raspunde

pt corect...

Acum 5 ani

NU CONTEAZA AL CUI SCLAV ESTI. SCLAVUL E TOT SCLAV. DACA TE AUTODEFINESTI A FI SCLAV INSEAMNA CA ASTA ESTI !!!!!PROBABIL TI-A INTRAT IN CAP CONCEPTUL DE SCLAV DE LA CARATUL MAPEI UNEI ALTE DOAMNE BLONDE! DUMNEZEU A CREAT OAMENII LIBERI !!!
Raspunde

nicu

Acum 5 ani

Cindrea poate candida,va ajunge consilier judetean dar din cauza aliantei fdgr-pnl nu va avea nicio functie de conducere.Cele 3 posturi de conducere vor fi impartite 2 la pnl si 1la fdgr iar la primarie 2 la fdgr si 1 la pnl.Jocurile sunt facute Psd la sibiu va avea cativa consilieri judeteni in opoztie(cam8) si la primarie 3 tot in opozitie.Atentie acum situatia e diferita de 2012 cand a fos USL si alta legislatie electorala.presedintele cj se alege indirect de catre cei 33 de consilieri iar aliantele isi spun cuvantul.
Raspunde

Ioan

Acum 5 ani

Felicitari doamna Cimpean; continuati cu demnitate si curaj; ma bazez pe profesionalismul dumneavoastra - va defineste.
Raspunde

"La fiecare semnătură cetățeanul este întrebat ce își doreste " I.C.

Acum 5 ani

!!! ai grijă ce iti "doresti" si ce semnezi ca ți se poate arata :) " cele mai mari decepții pe care oamenii le suferă se datorează propriilor opinii" - L d'V Dacă intru în argumentele voastre politice !?!?! asta ar presupune un proces de psd-izare :((( din partea mea și ...:((((... "Razbunandu-te te faci egalul adversarului, Iertandu-l, te areți superiorul lui" - FB Semnat Același sclav iertător
Raspunde

pt sclavi

Acum 5 ani

Pt TOTI SCLAVII !!! Mai ati primit ordin pe unitate sa ii ridicati osanale individei ? Sau e doamna care isi da mesaje de sustinere singura...doar idolul ei blond kill bil o facea si ea la radio...cand ea era admiratoarea ei secreta ...remember??? Uitati-va la emisiune asta de pe TS. O sa va simtiti jenati in cel mai bun caz !!! Ea e propunerea PNL sa fie votata de consilieri presedinte de cj ? Daca candida uninominal nu lua 3%. E hazliu...insistati cu ea !!!! Bravo...faceti cea mai buna propaganda PSD - ului !!!!
Raspunde

Maria A

Acum 5 ani

Puternică, perseverenta, orientată spre rezultate; un mare câștig pentru comunitate .
Raspunde

Edi

Acum 5 ani

Penibil
Raspunde

sabin

Acum 5 ani

Mare este gradina Domnului...si proasta si urata...deci fiind in cons. de administratie,ca si consilier judetean,afla ca si prin functia ei, face o nedreptate angajatilor...Si ce se gandeste,desteapta ....hai sa le iau banii.azi va reprezint la tribunal, maine in consiliu, hotarasc, nu dam banii la angajati...femeia asta este normala, sau ne ia de prosti....halal oameni politici...astia conduc judetul, ea si penibilul de Sovaiala, sunt de groaza...
Raspunde

@

Acum 5 ani

sabin, modul tău (și al altora) de exprimare te face :) ... deosebit. fii barbat, ai posibilitatea să îi întâlnești și să îi confrunti pe cei doi; dar vezi tu ce simplu e să ii judecam și înjuram pe alții fără să ne vedem prima dată pe noi. Chiar cred ca există șanse egale pentru fiecare DAR fiecare se situeaza după putintele lui; despre tine unde putem citi un articol, un comentariu, o anecdotă, o .... sau orice ??? SAU ești un NIMENI si un NIMIC.
Raspunde

bondea nicolae

Acum 5 ani

A-ti ocupat instantele timp de 2 ani cu procesu lui Cindrea ca sa il puneti la loc dupa 3 luni si a-ti facut atita tamtam....se pare ca tara asta lui Iohannis a lucrului bine facut se duce de rapa mai repede decit se anticipa.Iarasi avem numai petarde la conducere si tre sa votam cel mai mic rau posibil asa cum am avut de ales in ultimii 25 de ani.
Raspunde

pentru bondea nicolae

Acum 5 ani

Imi cer scuze ca intervin, stimate domn, dar nu ma pot abtine. Ortografia dumneavoastra lasa de dorit. V-as recomanda sa invatati sa scrieti corect, inainte de a va exprima opinia. Nu ma simt deloc confortabil, cand constat ca lucruri elementare de gramatica va sunt complet necunoscute. Nu o luati ca pe un afront personal, nici nu stiu cine sunteti. Era doar un sfat...
Raspunde

constantin m

Acum 5 ani

O CONCLUZIE SE POATE TRAGE? Stiam ca Dl.Cindrea poate candida pentru CJ,dar daca va-m spus-o nu a fost inteleasa.Ei,uite ca acum vine insasi cadidata PNL-ului (jurist) la presedentia CJ,si spune acelasi lucru.INTREBAREA: de ce ,sau mai bine spus ,cat de legala este demiterea D-lui Cindrea din functia de presedinte al CJ ?Sa nu uitam ca a fost ales direct,avand o alta credibilitate,comparativ cu jocurilr-aliantele care se vor forma,si vor alege un presedinte PE PLACUL ,,ALESILOR JUDETENI'' si nu ai cetatenilor judetuleu. CONCLUZIA VA APARTINE, PRECUM SI POSIBILIATEA DE A ALEGE-VOTA.
Raspunde

jurist

Acum 5 ani

Demiterea ESTE perfect legala si DA, domnul Cindrea ARE dreptul sa candideze si sa devina ales local. NU are insa dreptul sa devina functionar public. De vina ptr. aceasta ineptie este LEGEA, nu doamna consilier, vreo instanta de judecata sau vreo vointa politica. Iar moderatorul acestui articol ar trebui sa gestioneze in limita decentei comentariile.
Raspunde

Constantine !!! Ti-ai tras-o singur :)))

Acum 5 ani

Doar este concluzia ta dintr-un alt comentariu: ""constantin m 13 martie 2016 la 14:40 - Raspunde Ma bucur ca in sfarsit incepeti sa va faceti auziti,membrii si simpatizanti ai PSD-ului,ca nu mai lasati ,,intelectualii ”de dreapta sa improaste cu noroi si mizerii,munca si realizarile unui OM,ca Ioan Cindrea ...... Tin minte,cand d-l Cindrea ,acum multi ani,spunea ca suntem o mare familie.Atunci sa ne comportam ca o mare familie,si sa demonstaram ca suntem mai buni decat noii pdl-isti,pnl-isti. "" Oare cu cine să votam ???? Ești un nemernic și o jigodie !!!
Raspunde

@@@

Acum 5 ani

Domnule jurist, aveți perfectă dreptate; intr-adevar toată lumea poate să își exprime opiniile DAR modul cum o facem ne caracterizează pe fiecare ... și de aici percepțiile despre anumiți oameni ... DAR în măsură foarte mare asta ține de educație și nivelul de inteligență. În privința moderatorului și mie îmi lăsa impresia ca are în buzunar o "anumită" legitimație de partid - aveți grijă să nu va înțepați în trandafiri. Cu respect
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus