Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

ACTUALIZARE Prima nemulțumire publică la Agenda Culturală. ”E ultimul an când facem festivalul”

Ștefan Dobre
26
ciprian-anghel-stefan-muzeu-astra-8-copy-wxbs

ACTUALIZARE:

Directorul Complexului Național Muzeal Astra, Ciprian Ștefan, a declarat vineri dimineață că ediția din acest an a Festivalului Național al Tradițiilor Populare va fi organizată fără finanțarea de la primărie, însă va fi ultimul an.

Publicitate
Publicitate

”Scopul festivalului era de a aduce la Sibiu tineri artiști populari din toate județele țării și oricum mai rămăseseră doar câteva județe de venit. Noi intenționam să facem o ediție mai deosebită, mai bogată decât precedentele, de aceea am și solicitat finanțare pe Agenda Culturală. O să-l facem din surse proprii și acesta este ultimul an în care instituția mai organizează Festivalul Național al Tradițiilor Populare”, a declarat Ciprian Ștefan.

Cât privește proiectul depus pe Agenda Culturală, directorul CNM Astra spune că supărarea lui vine din faptul că finanțarea este una foarte mică, o cincime din suma solicitată, și privește această decizie ca pe un afront.

”Nici nu ne gândim să facem contestație. Dacă ni se spunea că proiectul nu este bine scris sau că festivalul nu merită înțelegeam, dar nu proiectul în sine a fost problema. Avem o echipă în muzeu specializată în gestionare proiectelor culturale și dată ca exemplu pe plan internațional. Ne vom continua proiectele din surse proprii, ne vom axa pe proiecte care ne aduc finanțare și ne vedem liniștiți de treaba noastră”, a mai completat Ciprian Ștefan.

Nu în cele din urmă, directorul CNM Astra a vrut să specifice că prin aceste mesaje el ține doar să exprime public poziția instituției pe care o conduce și atât.

Publicitate

”Nu vreau să intru în polemici, nu caut scandal, știu că suntem într-un context mai sensibil că e campanie electorală, dar asta nu e treaba mea și nici nu vreau să fiu implicat în ea. Ne-am spus punctul de vedere, nu puteam să acceptăm asta, dar mai departe ne vedem de ce avem noi de făcut”.

Știre inițială:

Directorul Complexului Național Muzeal Astra, Ciprian Ștefan, este primul manager cultural din Sibiu care se arată nemulțumit de suma primită ca finanțare de la primărie prin Agenda Culturală.

CNM Astra a primit de la primărie suma de 20.000 de lei pentru organizarea Festivalului Național al Tradițiilor Populare, ediția a XIV-a. Ciprian Ștefan consideră această sumă un afront și anunță public că va refuza banii.

„Am citit cu stupoare lista proiectelor finanțate prin Agenda Culturală a orașului Sibiu. Muzeul Astra a câștigat și implementat proiecte cu finanțare nerambursabilă de circa 7,5 milioane de euro, până în prezent, dovedind astfel că este o instituție capabilă, fiind dată exemplu de bune practici la nivel mondial/european. Prin urmare, suma de 20.000 de lei e un afront pe care nu îl pot accepta. Mulțumim, dar refuzăm banii!”, a scris directorul CNM Astra pe pagina personală de facebook.

Cât privește celelalte proiecte de pe agendă, Ciprian Ștefan arată că are o atitudine echidistantă.

”Felicit public pe cei care au primit finanțarea meritată”, a mai scris el.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

26 de răspunsuri

  1. Avatar nik
    nik

    ba destept esti. la tocat banii sunteti primii

    0
    0
  2. Avatar tram
    tram

    Felicitari! este chiar jignire la ce fonduri s-au alocat pentru pastrarea traditiilor ……….

    0
    0
  3. Avatar unu care le stie pe toate
    unu care le stie pe toate

    bine ca au dat 3 miliarde de lei vechi echipei de fotbal , care e vai mama ei , in liga a -4 – , una f slab valoric !

    0
    0
  4. Avatar Zorro
    Zorro

    Bravo! Eu as fi procedat la fel in locul lui. Muzeul ASTRA care aduce mii de vizitatori la Sibiu si care este unul dintre cele mai mari muzee din Europa, parca al doilea din Europa ca marime, primeste ca un cersetor niste firfirici acolo, sa nu zica ca n-a primit ceva. Aceste 20000lei sunt ca o flegma intre ochi trasa de primarie. Rusine!

    0
    0
  5. Avatar Bogdan
    Bogdan

    Aici sunt banii dumneavoastra! Primaria face credite ca sa asfalteze strazile, in timp ce toaca banii din buget pe asa-zise proiecte culturale. Dati o cautare pe google sa vedeti cine conduce multe din aceste ”asociatii culturale”. E an electoral si bunicuta de la Primarie vrea sa fie unsa primar. A invatat, pas cu pas, cum sa manevreze banii publici astfel incat sa aiba parte de o presa locala extrem de prietenoasa. Suspect de prietenoasa, as spune.

    0
    0
  6. Avatar gica
    gica

    Pentru expoziția de fotografie primăria a alocat tot 20000 de lei. Bravo

    0
    0
  7. Avatar lucian
    lucian

    Lucratori din DNA-ul Sibiu Si din Politia Sibiu, sunt rude cu unii din cei care organizeaza aceste asa-zise manifestatii culturale sponsorizate de Primaria Sibiu. Ca sa poata acoperii marii smecheri din Agenda Culturala, aloca maruntis la mai multi. Cei care primesc bani sunt unii si aceiasi dar cu mai multe Asociatii. Johannis si Fodor au fost informati cu 3 ani in urma de ce se intampla cu aceste asa-zise Proiecte Culturale dar se pare ca sunt parte.

    0
    0
  8. Avatar Vasile Piticu
    Vasile Piticu

    Bunicuta Fodor a fost informata de cativa consilieri FDGR de calitatea morala a indivizilor din spatele acelor Asociatii Culturale. Fiecare hot are mai multe asociatii pe care ia bani de la Primarie. Furturile acestea au fost inventate de Dragoman si acceptate de catre Johannis.

    0
    0
    1. Avatar mihai
      mihai

      Asa… si cum ramane cu „indivizii” din spatele Muzeului Astra?

      0
      0
  9. Avatar gogu
    gogu

    Prostu daca nu e fudul nu e prost destul. Sunt suficienti banii dar nu pentru a face voi manarii. Va trebe 1 milion de euro pentru festivalu ala de *****? Am fost la festival de multe ori cu speranta sa fie ceva mai deosebit, dar de fiecare data majoritatea trupelor de pe scena erau neprofesioniste. Niste pustani / puberi care topaiau pe scena. Asa ca domnule Ciprian Stefan nu te mai da mare si viteaz ca ai primit finantate mlioane de euro ca sa faci ce? O cladire care nu se incadreaza in peisaj facuta dupa stilul norvegian. Da, norvegienii aia care iau copii din familii asa dupa ureche.

    0
    0
    1. Avatar rom'n
      rom’n

      In ziua de azi ai nevoie doar de conexiune la intenet, nu conteaza ca nu ai nimic de spus, ai conexiune ai cuvantul…………….daca ai participat in trecut la astfel de manifestari si nu ti-au placut poate ca ar trebui sa incerci ceva nou gen…..o manea, sau „la maruta”, nu stiu, manifestarile culture nu sunt pentru toate gusturie, e drept. Trist este ca iti dai cu parerea asa ca sa nu taci, stii ce costuri implica un astfel de festival? trebuie condamnat faptul ca au fost adusi bani in tara si s-a facut ceva cu ei? de ce? pentru ca sunt de la norvegieni? serios????
      hai sa incurajam incultura,hai sa aruncam cu namol ca la asta suntem buni, nu mai bine iti foloseai timpul in care ai scris ineptiile astea sa faci ceva constructiv?

      0
      0
  10. Avatar cetateanul
    cetateanul

    Cum ramane cu alte surse de finantare gen fund-raising sau fondurile UE speciale ptr. cultura? Sunt asa de greu de scris proiectele culturale specifice?
    Eu vad aici( posibila) incapacitate manageriala a unui director si nu reaua-vointa a primariei. Daca nu a obtinut mai mult, inseamna ca nu a fost capabil sa prezinte proiectul asa cum trebuie! E mult mai usor sa ne victimizam decat sa facem lucurile mai bine!

    0
    0
  11. Avatar sibian
    sibian

    Greu de crezut ca e o vicitimizare și mai greu de crezut ca e incapacitate manageriala. Mai degrabă o persiflare a Muzeului ASTRA.

    0
    0
    1. Avatar cetateanul
      cetateanul

      Nu cred ca ” Muzeul Astra” e o entitate spirituala care a solicitat fonduri ci un director al institutiei…Poate nu e potrivit acolo…poate este, dar in acest caz, clar, nu a reprezentat/luptat cum trebuie pentru interesele unei institutii remarcabile.

      0
      0
  12. Avatar sibian
    sibian

    De unde știi asta? Ca e al directorului proiectul?

    0
    0
    1. Avatar cetateanul
      cetateanul

      Un proiect nu poate sa fie elaborat de catre o institutie ci de oamenii care o reprezinta, in speta directorul ca cel ce avizeaza.
      In actualizarea articolului se vine cu precizari bine-venite: este o echipa ce face proiecte si se preocupa de finantari. Felicitari ptr. asta!
      E buna precizarea deoarece eu, cel putin, nu mai suport sa aud directori de la ” buget” ca ” ar impusca avioane” dar nu le da statul bani! Un manager isi propune actiuni si aloca resurse adecvate si invers…
      Se pare ca d-nul Stefan are, totusi, stofa de manager…mea culpa!

      0
      0
  13. Avatar gogu
    gogu

    ””Felicit public pe cei care au primit finanțarea meritată”, a mai scris el.”

    Adica unii merita mai mult si altii mai putin? Corect !!! Poate atata a meritat si Muzeul Astra 😉 …… daca e prea putin… sa faca bani din proiecte daca este atat de capabil. Sau nu e? Sau nu e stofa? Aaaaa poate unii nu mai vor sa vanda ”stofa”.

    0
    0
  14. Avatar sibian
    sibian

    Gogule, asa te cheamă? Ca știi multe tu! Și alți te știu tot de Gogu?

    0
    0
  15. Avatar Tetea
    Tetea

    Cum poate sa zică un șef de instituție publica ca refuza o anumita suma de bani de la primărie?Ca nu ia dat-o lui sau familiei sale ia dat-o unei instituții pe care o conduce și o reprezinta.Rușine la asemenea șefi de instituții și rușine la cine ii pune și tine în funcții!

    0
    0
    1. Avatar pol
      pol

      tetea esti gaga, mersi si te culca NU AI INTELES NIMIKKK

      0
      0
  16. Avatar doda
    doda

    Teteo tu le stii pe toate!!! cum le zici tu ca un om mare!!! e vorba de onoarea unei institutii care nu poate fi tratata astfel!

    0
    0
  17. Avatar un sibian
    un sibian

    la un moment dat au finantat evenimentul „24 de ore de teatru” cu 40000 sau 50000 ron…oare ce au facut aia cu atatia bani??? de multa vreme spun ca pe usa principala de la primarie este scris mare – INCOMPETENTA si IGNORANTA!!!

    0
    0
  18. Avatar @un sibian
    @un sibian

    …si -SIFONARE-HOTIE..sta scris pe acea usa pe care (inca) n-o deschide DNA-UL!

    0
    0
  19. Avatar @un sibian
    @un sibian

    De ce cenzurati?????

    0
    0
  20. Avatar Deceptionatul
    Deceptionatul

    Multe din asa-zisele Proiecte Culturale n-au nimic de-a face cu Cultura. Aceasta Agenda Culturala e inventia fostului Primar Johannis in tan-dem cu Dragoman; un mod de-a deturna bani publici catre aserviti. Furtul la umbrela Culturii pare mai facil, e mai greu de cuantificat. Unele orase au facut un fel de Zilele Orasului „X”, unde diversi artisti canta pe-o suma enorma de bani, comparativ cu onorariul evenimentelor private.

    0
    0
  21. Avatar joseph
    joseph

    Deceptionatule,ai perfecta dreptate,sistemul mafiot de sifonat bani publici e de actualitate si acum ,cand la conducerea primariei se afla o baba in varsta care habar n-are cu ce se mananca functia de primar,sper ca lumea sa se trezeasca din letargie si sa le dea un vot de blam escrocilor de genul lui astrid fodor,klaus chiolhannis,sitterli,raluca botox turcan,mircea telefon galben cazan,ariton escrocul petromului etc!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate