Joi,
30.06.2022
Cer Senin
Acum
19°C

Audierile în dosarul „Turceni-Rovinari” încep astăzi

Audierile în dosarul „Turceni-Rovinari” încep astăzi

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție încep de astăzi, audierile în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care fostul premier Victor Ponta este acuzat de comiterea a trei infracțiuni, informează cei de la Agerpres.

Primul care urmează să dea o declarație este Laurențiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, inculpat în dosar. Astăzi, mai sunt așteptați să se prezinte la Instanța supremă fostul premier Victor Ponta și senatorul Dan Șova. La primul termen al procesului pe fond, judecătorii i-au întrebat pe inculpați dacă doresc să beneficieze de procedura simplificată, care presupune reducerea cu o treime a cuantumului pedepselor dacă își recunosc vinovăția. Victor Ponta, senatorul Dan Șova și Laurențiu Ciurel au anunțat că nu doresc să apeleze la această procedură și vor să dea declarații. Avocații celor trei au declarat că vor reaudierea martorilor care au dat declarații la DNA în cursul urmăririi penale și doresc readministrarea probelor.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''. În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ''Șova și Asociații'', Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus