Fostul primar din comuna Gura Râului, Ioan Duțu, este candidatul cu cele mai puține voturi obținute în urma alegerilor locale din 5 iunie din întregul județ. Are totuși o scuză: cu câteva zile înainte de alegeri a făcut afișe prin care îndemna oamenii să nu-l voteze, pentru că nu și-a angajat mandatar financiar și conform noii legi electorale nu ar fi fost validat, în cazul în care ar fi câștigat competiția. Chiar și așa, Duțu a fost votat de nouă persoane. Cei mai ignorați candidați rămân în această situație Ilie Robu, candidatul PSRO din Arpașul de Jos, care a obținut doar 15 voturi. Același număr de voturi a obținut și candidatul PMP din Apoldul de Jos, Ioan Nicoară. Cu unul mai puțin decât Dan Sorin Gheorghe Pleșu, care a obținut în comuna Marpod doar 16 voturi. El a reprezentat Partidul Blocul Unității Naționale.
Voturi mai puține decât ”neamurile” din comună a obținut și candidatul PMP din Axente Sever, Alina Pușcaș, care a fost votată de 32 de persoane.
Diferență de 13 voturi
Cea mai mică diferență între doi candidați s-a înregistrat în localitatea Poiana Sibiului, unde liberalul Ilie Dăncilă a câștigat alegerile cu 361 voturi, cu 13 mai multe decât social democratul Adrian Iovi (348). Tot un liberal, Valentin Ivan, a câștigat alegerile din Sadu, la limită în fața unui social-democrat, Ion Popica. Ivan a avut cu 15 voturi mai multe decât competitorul său. O diferență de 20 de voturi s-a situat și între primii doi candidați din comuna Alma. Marius Alin Călin (PNL) a avut 642 de voturi, în timp ce Valer Nicolae Ivan (PSD) a obținut 622 voturi. O diferență de 20 de persoane l-a făcut pe liberal primar.
O diferență mică, de doar 112 voturi s-a înregistrat și la Tălmaciu, unde social-democratul Nicolae Petru Basarabă a câștigat alegerile cu 1386 voturi, în timp ce liberalul Ioan Oancea a fost votat de 1274 de persoane.
Primar cu 22%...
Noul primar al comunei Roșia, Ioan David, e primarul cu cea mai firavă legitimitate. El a scos un procent de 22,72% dintre cetățenii prezenți la vot. Chiar și așa, în urma lui, candidatul UNPR, Nicolae Blanga a obținut 522 voturi, 20,51% din cei prezenți la urne. La Racovița, noul primar Simion Olariu a fost votat de puțin peste o treime dintre cei care s-au dus la urne, 39% - 524 de voturi.
…și cu 100%
La polul opus, cel mai bun procentaj l-a obținut cel mai longeviv primar din județ, Nicolae Dancu din comuna Păuca, cu un scor imbatabil de 100%. E drept, a candidat singur. A fost votat de 1012 persoane. Scoruri bune au mai obținut primarii Sebastian Dotcoș – 89,60%, Maria Greavu – 81,09%, Ioan Schiau – 81,31%.
http://www.turnulsfatului.ro/2016/06/05/rezultate-cei-64-de-primari/
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PSD , Primăria Sibiu , Gura Râului , Ioan Nicoară , alegeri , PNL , Axente Sever , nicolae dancu , Ioan David , UNPR , Pentru Sibiu , Poiana Sibiului , Maria Greavu , La Racovița , Sebastian Dotcoș , Adrian Iovi , Ilie Dăncilă , Simion Olariu , Gheorghe Aldea , Valentin Ivan , Ioan Schiau , Ioan Oancea , Ioan Duțu , Partidul Blocul Unităţii Naţio , rezultate , locale , PSRO , Nicolae Petru Basarabă , Alina Pușcaș , Dan Sorin Gheorghe Pleșu , Ilie Robu , Ion Popica , Marius Alin Călin , Nicolae Blanga , Valer Nicolae Ivan , ciudatenii
Vizualizari: 5114
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Elias
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
McD
Acum 4 ore
Dan
Acum 4 ore
Medic strain