Procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Sibiu au dispus în cursul zilei de ieri reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Halasz Ioan Dan pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată.
În urma unei percheziții efectuată în ziua de marți, 21 iunie, la locuința inculpatului situată în municipiul Mediaș, în curtea imobilului au fost identificate un număr de 85 plante de cannabis, aflate în stare vegetativă, cu înălțimi cuprinse între 80-140 cm, precum și patru ghivece cu plante de același gen, în interiorul imobilului.
”În urma investigațiilor, în extravilanul localității Mediaș, a fost identificată o a doua cultură de cannabis plantată de către inculpat, aceasta fiind constituită din peste 1000 plante, amenajate pe câte 48 rânduri, fiecare rând având între 20 și 40 de plante. După desființarea acestei culturi de canabis, a rezultat o cantitate de 77 kg masă vegetală constând în plante de cannabis”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.
Inculpatul va fi prezentat Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia—Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: shutterstock
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns