Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cât costă o mită de 5000 de euro? Doi ani și șase luni cu suspendare

Ștefan Dobre
5
dsc-0236-copy-npvi

Fostul director al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Marius Vingerzan, a fost condamnat la doi ani și șase luni cu suspendare pentru luare de mită. Vingerzan a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 5000 de euro de la un om de afaceri pentru un spațiu în cadrul Casei de Cultură.

Publicitate
Publicitate

Conform sentinței publicată de Tribunalul Sibiu, Marius Vingerzan și-a recunoscut fapta, motiv pentru care a beneficiat de o pedeapsă mai mică.

”…condamnă pe inculpatul V.M.M., la pedeapsa închisorii de : 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.  dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani  aplică inculpatului pedeapsa complementară a intrzicerii dreptului de a exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o durată de 3 ani”, se arată în sentința Tribunalului Sibiu.

În plus, conform sentinței amintite, pe parcursul termenului de supraveghere Marius Vingerzan va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu sau în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Publicitate

Pe lângă toate cele menționate mai sus, Vingerzan are și sechestru pe casă până restituie șpăgile primite și a fost obligat să plătească 1150 de lei cheltuieli de judecată. Sentința este una pe fond și poate fi atacată.

Marius Vingerzan, fost lider sindical numit director al Casei de cultură a sindicatelor Sibiu în 2012 – după arestarea și condamnarea fostului director, Silvestru Tomuță, tot pentru luare de mită – a fost reținut în data de 13 aprilie de procurorii DNA sub aceeași acuzație: luare de mită.

Potrivit unui comunicat DNA, remis la momentul respectiv, Vingerzan a fost surprins luând 5.000 de euro pentru a prelungi un contract de închiriere pentru o chirie modică. Cei 5.000 de euro fac parte dintr-o mită totală de 20.000 de euro, pe care – susțin procurorii DNA – Marius Vingerzan a solicitat-o pentru a închiria un spațiu din incinta Casei de cultură la o chirie ”modică” de 500 de euro pe lună. În plus, Vingerzan s-a mai angajat că va pune umărul la încheierea unui act adițional prin care durata contractului de închiriere este prelungită de la zece la 20 de ani.

Citește și:

http://www.turnulsfatului.ro/2016/04/13/prins-timp-ce-primea-5-000-de-euro-directorul-casei-de-cultura-sindicatelor-fost-retinut/

 

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar ...

    de ce cu suspendare? judecatori de kkt

    0
    0
  2. Avatar Micul Muci
    Micul Muci

    Daca are ”cu suspendare” inseamna ca poate catinda in noiembrie din partea PNL,PSD,FDGR,UNPR samd.

    0
    0
  3. Avatar Bivolul
    Bivolul

    De Dragoman nimic, nimic? Parandaratul pe Agenda Culturala, luat cu stirea Primariei Sibiu, inca de pe timpul lui Johannis, nu a ajuns la urechile DNA-ului? Sau asta impreuna cu Niculescu si Gradinar Ilie, sunt prea aproape de Presedinte si trebuiesc amanati?

    0
    0
  4. Avatar lol
    lol

    pe cat facem pariu ca nu o sa faca nici macar 1 minut de munca in folosul comunitatii? :)))

    0
    0
  5. Avatar DD
    DD

    Este foarte trist sa vezi ca un om prins in flagrant luand mita ia doar 2 ani jumate cu suspendare!
    Unde este exemplul care trebuie dat catre ceilalti directori de institutii ale statului din Romania?
    cu o astfel de pedeapsa, o sa infloreasca coruptia in continuare!

    ce se intampla cu ceilalti bani luati pana acum, dar pentru care nu a fost prins? averi nejustificate?

    D-lor judecatori, cei corecti va platesc sa faceti justitie nu sa ii eliberati pe cei misei!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate